|
stiri -
stiri
|
|
DIICOT Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 11 inculpaţi, specializat în săvârşirea de infracţiuni economico-financiare, informatice şi infracţiuni privind comerţul electronic.
În fapt, se reţine că, în cursul anului 2010, în mod repetat, în scopul obţinerii de importante venituri materiale, inculpaţii au recrutat un funcţionar bancar, care le-a furnizat informaţii confidenţiale despre conturile unor clienţi, reuşind astfel fraudarea acestor conturi prin obţinerea unor noi digi pasuri aferente conturilor titularilor, folosind documente de identitate falsificate. Prejudiciul constatat până în prezent este de peste 100.000 euro. Sub un alt aspect, s-a mai reţinut că inculpaţii au recrutat mai multe persoane din medii defavorizate cu ajutorul cărora, prin întocmirea şi utilizarea de documente fictive, au obţinut credite de consum şi nevoi personale, sumele de bani fiind împărţite între membrii grupării. Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 7 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea 39/2003, art. 26 şi 27 din Legea 365/2002 , art.42 din Legea 161/2003 şi art. 215 şi 290 C.pen. şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile. Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bacău şi BCCO Suceava, Serviciul Operaţiuni Speciale Bacău, Serviciul de Supravegheri Operative şi Investigaţii Suceava şi împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
|