|
Secretarul de stat Dan Valentin Fătuloi a declarat pentru Gândul că i-a cerut ministrului Internelor, Traian Igaş, să-l demită din funcţie pe şefului Poliţiei Române, Petru Tobă.
"I-am spus ministrului că, dacă nu îl demite, eu îmi dau demisia", a declarat Fătuloiu pentru gândul.info.
Într-un interviu pentru NewsIn, secretarul de stat Dan Fătuloiu, spunea că de când venit la conducerea IGPR, Petre Tobă a dus Poliţia cu 10 ani în urmă.
"Constat că din momentul în care a venit la conducerea IGPR (n.r. chestorul Petre Tobă) şi până în prezent, a dus Poliţia cu 10 ani în urmă. Avea oameni cu un sistem informatic bun. Avea oameni şcoliţi afară. I-a schimbat. Am fost întrebat în America şi Uniunea Europeană de ce? A schimbat procedurile, iar acum avem mai mulţi oameni în birouri decât în stradă şi plătim pentru asta. Am ajuns în situaţia în care avem maşini, dar le ţinem pe dreapta pentru că nu avem oameni în stradă. Numai în Bucureşti sunt 1200 de locuri de agenţi libere. Sunt multe aspecte care denotă că poliţiei îi lipsesc managerii", spunea Fătuloiu pentru NewsIn.
Tot Fătuloiu i-a cerut ministrului Traian Igaş să-l schimbe din funcţie pe şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, ca urma a asasinatului de la Piatra Neamţ. Corpul de control al Ministerului Administraţiei şi Internelor se va duce miercuri la Neamţ pentru a începe o anchetă a modului de gestionare a situaţiei în cazul uciderii unui interlop într-un local din Piatra Neamţ.
"De la Bucureşti am informaţii că mâine (n.r. miercuri) vor sosi membrii corpului de control al Ministerului care vor face un control. Probabil că îi va interesa modul în care a fost gestionată situaţia. Oricând mi se va solicita, eu voi accepta orice pentru că am demnitate", a declarat şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric la Realitatea TV.
Cristian Chilat, cunoscut sub porecla de Falău, principalul suspect în cazul atacului armat de duminică, dintr-un bar din Piatra Neamţ, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar un altul a fost rănit, a fost prins de poliţişti, potrivit IPJ Neamţ.
"Cristian Chilat fost prins pe raza comunei Dragomireşti în locuinţa unei rude, la aproximativ 25 de kilometri de Piata Neamt. A fost imobilizat, iar acum se face percheziţie la faţa locului pentru a se vedea dacă se gaseşte şi arma cu care l-a împuşcat duminică pe interlop. Când a fost imobilizat, acesta nu era înarmat, a ascuns arma", a declarat procurorul Stelian Olteanu.
Preluare : http://www.realitatea.net
|