|
 Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Guvernul susţine proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Se pune întrebarea de ce susţine acest proiect de lege? Pentru două motive foarte simple, directe şi pragmatice. Primul motiv, prin acest proiect de lege se scurtează durata proceselor judiciare în România.
Probabil că şi dumneavoastră aveţi foarte multe plângeri din partea cetăţenilor, la birourile dumneavoastră parlamentare, cu privire la lungimea proceselor judiciare în România. Acest proiect de lege vine să răspundă unei asemenea provocări, vine să răspundă unei asemenea doleanţe a oamenilor, de a scurta data proceselor judiciare. În al doilea rând este vorba despre reducerea costurilor procesului judiciar. La fel de bine cunoaşteţi şi dumneavoastră, tot ca persoane ce sunteţi în permanent contact cu oamenii, că se plâng de costurile proceselor judiciare. Care ar fi câteva dintre argumentele de text care răspund celor două obiective, pe care le-am enunţat în momentul de faţă. Iată câteva exemple din textul proiectului: Termenul în cunoştinţă - ştim bine că astăzi procesele judiciare se prelungesc, se amână, datorită neîndeplinirii procedurii de citare, fie că n-a fost citat la adresa indicată, fie că a fost citat la adresa alta decât cea din buletin, fie avocaţii găsesc alte soluţii în faţa judecătorilor şi sunt, luni în şir, procese amânate din această cauză. Soluţia pragmatică pe care proiectul de lege v-o propune este următoarea: partea căreia, personal sau prin reprezentat, i s-a amânat citaţia pentru un termen de judecată, va fi prezumată că are cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare. Cu alte cuvinte, odată ce ai primit o citaţie şi s-a consacrat faptul că ai ştiut de acest termen, se prezumă că eşti în cunoştinţă de cauză şi cu privire la termenele ulterioare şi nu mai poţi veni în faţa judecătorului să mai ceri amânare pentru faptul că nu ai fost citat la dresa indicată, menţionată sau prin găsirea altor subterfugii judiciare de amânarea procesului.
Doi. Scurtarea termenelor procedurale, prin faptul că se instituie obligaţia judecătorului de a fixa termene procedurale scurte, uneori chiar de la o zi la alta. Aţi văzut jurisprudenţa americană, un proces penal începe luni, se judecă în fiecare zi, cu probele existente şi se dă o soluţie. Oare în România de ce n-ar fi posibil ca procesele judiciare, odată ce probatoriul a fost stabilit, să se judece în fiecare zi, astfel încât oamenii să aibă acces la o justiţie rapidă, pe baza unor probe corecte şi administrate în timp rezonabil. Iar excepţia să fie termenele mai lungi şi nu cum este în momentul de faţă. Ştim foarte bine, din nefericire, că sunt oameni care au termene din şase în şase luni. Ca şi Guvern ne confruntăm, în procedura de licitaţie a achiziţiilor publice, din nou cu termene de şase luni, din opt în opt luni, ceea ce împiedică procesul de absorbţie a fondurilor europene sau de utilizare a resurselor financiare pentru investiţii. Această obligativitate, corelată şi cu alte mecanisme în sfera judiciară, va aduce satisfacţie cetăţeanului şi în ultimă instanţă tuturor procedurilor prin care practic banul public poate fi utilizat în condiţii de transparenţă.
Trei. Exemplul extinderii procedurii de mediere. Nu trebuie să ne judecăm cu orice preţ, ci doar în cazurile în care nu există posibilitatea unei medieri, iar fapta nu depăşeşte un anumit grad de pericol, un anumit grad de pericol social, unde medierea nu poate fi permisă. La infracţiuni de omor, la alte infracţiuni foarte grave, evident că nu se poate pune discuţia unei medieri pe latura penală, dar sunt foarte multe situaţii în care medierea este posibilă. Şi am dat exemplul cel mai des întâlnit în viaţa publică, în cazul procedurii de divorţ, acum se poate realiza procedura de împăcare a părţilor prin mediere doar dacă nu există minori în cauză. Dar dacă există situaţii în care părinţii, soţul şi soţia se înţeleg şi cu privire la minor, se înţeleg şi pe latura civilă, de ce să nu le dăm posibilitatea să încheie această tranzacţie în faţa judecătorilor fără să mai fie nevoiţi să administreze tot felul de alte probe, în cadrul procesului respectiv. Deci acum, ca să dau exemplul acesta al medierii în procesul de divorţ, este posibil să se încheie procesul în faţa judecătorului, fără administrarea de probe suplimentare, dacă părţile se înţeleg şi evident autoritatea tutelară este de acord cu privire la soluţia în privinţa protejării intereselor minorului. Şi aceste exemple, evident că pot continua cu privire la mediere. În privinţa instituţiei care vizează recunoaşterea vinovăţiei, din nou, de ce să face procese doar de dragul proceselor judiciare. Când un inculpat, în faţa instanţei de judecată recunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală, deci recunoaşte, cu alte cuvinte, vinovăţia, nu cere altceva în plus, atunci, dacă el recunoaşte probele din faza de urmărire penală, administrate în contradictoriu şi implicit îşi recunoaşte vinovăţia, de ce să mai lungim procesul, luni sau ani de zile. Şi atunci, practic, odată ce recunoaşterea vinovăţiei are loc, se constată faptul că avem un prim pas al procesului de îndreptare, adică prin recunoaşterea vinovăţiei ai făcut un prim pas spre îndreptarea ta, ca şi persoană care ai greşit în societate. Iar legea vine şi îl încurajează pe un asemenea inculpat să-şi recunoască vinovăţia, să scurteze durata proceselor judiciare, dându-i posibilitatea de a diminua cu până la o treime din pedeapsa penală sau cu până la o pătrime în cazul amenzilor judiciare. Deci iată o modalitate de a scurta şi a descongestiona rolul instanţelor de judecată, prin această instituţie a recunoaşterii vinovăţiei. O altă soluţie pragmatică se referă la evacuarea din imobilele cu destinaţii de locuinţă, şi sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră a avut la biroul parlamentar câteva solicitări din partea oamenilor, care sunt puşi în stradă în plină iarnă şi vă cer sprijinul - ce să facă? Soluţia legală pe care v-o propune modificarea legislativă este ca nici o evacuare din imobile cu destinaţie de locuinţă să nu poată fi făcută în perioada de la 1 decembrie până la 1 martie anul următor, prin considerente şi natură socială, pentru a da posibilitatea omului să aibă un acoperiş pe perioada iernii, urmând ca după aceea să găsească, evident, o soluţie locativă şi evident legală. Astfel încât şi acest raţionament social să poată fi îndeplinit. Evident că proiectul de act normativ mai are multe alte soluţii de natură procedurală care scurtează durata proceselor prin restricţionarea posibilităţii de strămutare excesivă a cauzelor. Şi aici sunt soluţii de natură legală prin care se restricţionează practic această situaţie. Nu în ultimul rând sunt soluţii în materia recursului, în materia judecării cauzelor în materie contravenţională. Şi aici o să vă dau un exemplu: prin proiect se propune eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care judecătoria soluţionează plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii. În consecinţă plângerile în materie contravenţională de competenţa judecătoriei urmează a fi soluţionate de către această instanţă în primă şi ultimă instanţă. Avem rolul instanţelor judecătoreşti supraaglomerate, cu cauze de 50 de lei, de 100 de lei, poate şi mai puţin, pentru că e vorba de o plângere contravenţională la un proces verbal de încălcare a unei dispoziţii dintr-o lege care vizează contravenţiile. Aici, pentru operativitate, celeritate şi decongestionarea rolului instanţelor de judecată, a rolului instanţelor de judecată în primă şi ultimă instanţă, la judecătorie, se încheie această treabă procedurală şi se tranşează un conflict juridic. Iată doar câteva exemple şi pe parcursul dezbaterilor domnul ministru va completa şi cu alte precizări, dacă dumneavoastră veţi solicita. Acest proiect de act normativ vine să răspundă acestor duble solicitări din partea oamenilor, reducerea duratei proceselor şi scăderea costului actului de justiţie. Vă mulţumesc.
***
Acest proiect de act normativ are foarte multe prevederi care vin să răspundă unor nevoi financiar-fiscale ale statului român. Eu o să mă refer punctual la măsura care a determinat cele mai multe discuţii şi dezbateri în viaţa publică românească şi mă refer aici la majorarea TVA-ului. Şi o să fiu extrem de deschis şi de direct cu dumneavoastră. România a intrat în criza economică pe care o cunoaştem nu datorită Guvernului României, nu datorită măsurilor pe care le-a promovat guvernul pe care îl reprezint şi în 2009 şi în 2010, ci datorită faptului că suntem parte a unei crize economice globale. Această criză ne-a arătat nouă, românilor, şi României ca ţară, faptul că avem probleme structurale majore. O să renunţ la limbajul tehnic specific finanţiştilor, cu deficienţe structurale, cu alte expresii din domeniul economic şi o să folosesc un limbaj cât mai direct. Dacă în perioada lui 2007-2008, imediat după intrarea României în UE, ţara a avut avantajul de a avea resurse financiare conjuncturale determinate de fluxurile de capital străin care au intrat în ţară ca urmare a integrării României în UE, datorită faptului că au fost în acest context creşteri economice substanţiale, dar, din nefericire spun, conjuncturale. Iar acum vedem că au fost conjuncturale, mai mult ca niciodată. Acea perioadă a anului 2008 nu a fost folosită de către România pentru a putea să-şi croiască un drum corect din punct de vedere economic. Şi tot avantajul acela al creşterii economice determinate de intrarea ţării în UE, în loc să se ducă, aşa cum era firesc spre investiţii şi spre locuri de muncă, s-a dus spre consum - asta înseamnă asistenţă socială, salarii, pensii, cu preponderenţă. Considerându-se atunci, de către guvernanţii acelor vremuri, că acele situaţii conjuncturale determinate de intrarea ţării în UE vor fi pentru totdeauna valabile în România. Lucrurile au arătat că situaţia nu stă aşa. Şi că acea creştere conjuncturală a fost folosită greşit şi nu în interesul României, ci doar în interes electoral şi de moment. Şi s-au ajustat pozitiv sau suprapozitiv, cum vreţi să le denumim, cheltuielile sociale, cu asistenţă socială, cu pensiile şi salariile, realizându-se majorări salariale şi de pensii şi de asistenţă socială fără acoperire în capacitatea economică a României pe termen mediu şi lung. Şi asta înseamnă, pe româneşte, consumăm mai mult decât producem. Adică o creştere economică bazată pe consum şi pe datorie, aşa cum a fost promovată în 2008, nu se putea susţine, din nefericire, în anii următori. Şi am ajuns în 2009, în criza economică gloabală şi care ne-a arătat exact cum stă România, ce resurse are pentru produceri de bogăţie şi pentru consum.
Şi aici ajungem la acele deficite structurale despre care vorbesc toţi economiştii, în materia pensiilor, în materia salariilor, în materia asistenţei sociale. Şi atunci guvernul, în faţa aceste situaţii, pe de o parte determinată de politica economică nesustenabilă din punct de vedere economic, incorectă cu ţara, din anii 2008, pe de o parte, criza economică internaţională din care nu putem să ieşim singuri, am fost obligaţi să luam decizii în interesul României.
Vreau să ştiţi că cel mai simplu lucru pentru guvern, pentru mine ca prim-ministru, era să las să meargă lucrurile exact cum au venit din anul 2008. Pentru că nivelul de îndatorare a ţării nu era foarte mare, mă refer la datoria ţării ca procent PIB, şi atunci puteam să ajungem la 60% din PIB în doar câţiva ani, limita maximală permisă de Maastrich, iar eu să fiu cel mai popular prim-ministru. Nu numai că nu aş fi propus tăieri de pensii sau salarii, ci, dimpotrivă, propuneam măriri, suplimentare de pensii şi de salarii. Aveam această alternativă la îndemână. Am ales soluţia raţională pentru ţară. Pentru că soluţia majorării în continuare a asistenţei sociale, a pensiilor, a salariilor ne-ar fi dus într-o fundătură. Nu ar fi rămas resurse financiare pentru componenta dezvoltării economice, adică aceea care să creeze prosperitate, bogăţie. Şi atunci ne-am uitat raţional la problemele din sistemul financiar al ţării, unde sunt bubele sistemului. Şi ele se văd foarte simplu şi direct în faptul că la bugetul de stat, pe componenta cheltuielilor bugetare, avem un stat supradimensionat, greoi, cu prea mulţi funcţionari publici, care cheltuieşte foarte mult. S-a ajuns la 9,8% pondere în PIB cheltuielile, ponderea cheltuielilor bugetare cu salariile, când media UE este undeva la 5-7%. Adică un stat supradimensionat şi care cheltuieşte foarte mult.Iar noi nu avem resursele prin care să susţinem un asemenea stat.
Şi atunci am ales soluţia de a pune punctul pe rană şi a încerca să reparăm acest dezechilibru şi este în proces de desfăşurare - procesul de restructurare a aparatului bugetar. Ne-am uitat la sistemul de pensii. Credeţi că îi face cuiva din guvern plăcere să vină cu o propunere de diminuare a cheltuielilor legate de pensii? Vă asigur că nu este o plăcere, dar este o realitate, că actualul sistem aşa cum este el conceput nu se poate susţine, nu se vor putea plăti pensii pe termen mediu şi lung în actuala formulă.
De aceea, avem legea pensiilor acum în formula finală la Camera Deputaţilor, am adoptat prin procedura răspunderii eliminarea pensiilor de lux şi nu mai există şi am propus cu acea ocazie acea diminaure a pensiilor pentru a putea să avem un buget de pensii echilibrat. În 2010, 13 miliarde de lei se duc de la bugetul de stat subvenţii la bugetul de pensii. Datorită faptului că din sistemul de pensii ies oameni care au pensii mici şi intră cei care au pensii mari. Pe de altă parte, faptul că avem 0,8 contributori la 2,2 pensionari, adică raportul invers din 1990, a determinat o dezechilibrare a bugetului de pensii. Şi dacă la asta mai adăugăm şi abuzurile cu pensiile de invaliditate, cu pensionările anticipate care au avut loc în sistem, cu pensiile de boală, ajungem la poza reală a acestui buget. Şi atunci guvernul a luat decizia extrem de impopulară, de dură şi de neplăcută, de a lucra exact acolo unde sunt aceste deficite determinate de ultimii 20 de ani şi culminând, în 2008, cu majorarea nejustificată a acelor cheltuieli cu salariile şi pensiile.
Şi am venit în faţa dumneavoastră, a Parlamentului, împreună cu întregul guvern, arătând exact care sunt problemele reale ale României. Şi împreună cu întregul guvern am spus: plecăm acasă sau se adoptă aceste măsuri. Nu am ezitat să facem acest lucru. Nu am ezitat să punem scaunul fiecărui ministru, inclusiv al primului-ministru, la bătaie în Parlament pentru a putea să corectăm nişte lucruri care nu merg bine în ţara aceasta, cu costuri politice pentru persoanele din guvern şi pentru partidele care susţin actul guvernamental. Am înţeles acest lucru şi, sperând că făcând ceea ce trebuie într-adevăr, partidele care susţin acest lucru vor fi şi cele care vor putea spune românilor, când vom ieşi din criză, că am făcut ceea ce trebuie pentru această ţară şi am asigurat o susţinere economică a acesteia pe termen mediu şi lung. Şi nu cu chestiuni de fum, pompieristice aşa cum s-a făcut în 2008 fără susţinere. Dar costuri de moment, grele şi ştiu ce înseamnă să fii parlamentar uninominal să te duci în circumscripţia electorală şi să vină nemulţumirile oamenilor.
Oamenii nu înţeleg foarte bine toate chestiunile acestea economice ei ştiu doar că li s-au dat salariu şi pensie mare şi acum nu se mai poate da, cei care nu dau sunt vinovaţi. Arătându-le însă, faptul că dacă mergem în ritmul acesta se va ajunge într-o situaţie să nu se mai poată plăti pensii, salarii şi să ai curajul să le spui oamenilor acest lucru suportându-le nemulţumirea, însă odată aplicată această măsură, vindecând sistemul, după aceea poţi să stai cu fruntea sus şi să spui: am trecut peste acest moment dificil şi am ajuns la liman şi acum putem să avem o pensie pe termen mediu şi lung pe care s-o primească cinstit toată lumea, fără privilegii, cu susţinere în ceea ce produce această ţară. Am ales calea asta a onestităţii şi a lucrului direct spus şi nu am ales calea populistă de a ascunde realitatea. În continuare ne mirăm că oamenii, repet, au această nemulţumire. Se va vedea, în anii următori, rezultatul acestei munci pe care am făcut-o acum prin faptul că ţara va rămâne cu o economie care să poată fi susţinută şi cu salarii şi cu pensii plătite la timp şi cuantum care să poată fi asigurat de către ce produce România. Atunci ne-am dus în faţa Parlamentului cu aceste măsuri, la opt voturi Guvernul a rămas în picioare apărând cota unică şi TVA-ul deci nu ne-am atins de aceste măsuri pentru că ele ştiam că sunt importante resurse de creştere economică şi de accelerare şi recesiune. Şi repet ne-am pus toate scaunele guvernamentale la bătaie. A venit decizia Curţii Constituţionale, decizie pe care o cunoaşteţi cu toţii, în acele condiţii în care am fost puşi în faţa acelei situaţii - şi nu comentez aici decizia Curţii - am fost nevoiţi să recurgem la planul B, pe care nu l-am dorit, nu ne face plăcere, nu îl salutăm, dar a fost necesar pentru această perioadă, pentru a putea, pe de o parte, să avem resurse financiare prin care să ne acoperim deficitul de 6,8%. Astăzi să plătim aşa cum sunt salariile şi pensile, pentru că aţi văzut, ţările precum Spania şi altele au ieşit pe piaţa europeană să se împrumute şi nu au reuşit să adune un euro, pentru că lumea s-a schimbat, finanţatorii, cei care au bani se uită foarte atent acum la cine împrumută şi dacă în acea ţară nu văd un sistem credibil de susţinere economică a cheltuielilor publice nu te împrumută. Iar acordul cu Comisia Europeană, Fondul Monetar, Banca Mondială este umbrela că această ţară are credibilitate şi face ceea ce trebuie. Nu întâmplător, singurele aprecieri pe care le are acest guvern vin din afară şi nu din interior. Vin de la agenţii de rating care au apreciat că lucrurile sunt stabile şi se face ceea ce trebuie. Aprecierile FMI cu privire la faptul că aceste politici sunt corecte pe partea economică cu ţara, dar nepopulare în plan intern aceste lucruri sunt recunoscute de către cei de care se uită cum te finanţează pe tine când ai nevoie de un împrumut. Este exact ca într-o familie: avem nevoie să luăm nişte bani să ne acoperim cheltuielile zilnice până noi reuşim să producem atât cât consumăm. Dacă se uită la familie şi vede că acela cheltuie în fiecare zi la cârciumă sau cheltuie pe petreceri te mai împrumută cineva ca şi familie? Nu-ţi dă nimeni bani. La fel este şi cu ţara. Dacă lumea observă că banii pe care i-am împrumuta i-am duce să asigurăm în continuare doar consum, fără să ducem în investiţii şi locuri de muncă nimeni, nu te împrumută. De acea am fost nevoiţi să restrângem cheltuielile dintr-o parte, de la partea aceasta supradimensionată a consumului şi să-i ducem spre partea de investiţii. De aceea, am venit şi cu partea care vizează salarizarea unitară şi intrăm în linie dreaptă, pentru a inversa direcţia cheltuielilor publice în a duce mai mulţi bani spre componenta economică, de la 9,8% în PIB cheltuilei bugetare spre 7,4 %– 2011. Asta înseamnă că până la 2 procente din PIB se vor duce spre economie, spre locuri de muncă şi vor ajuta ţara să iasă din această criză economică, din recesisunea economică şi aţi văzut că semnele după primele şase luni au apărut. Am fost însă nevoiţi, aşa cum am spus, să luăm măsura majorării TVA-ului de la 19 la 24% într-un context în care prima măsură - şi am pus degetul pe rană - n-a fost posibil de implementat. Şi atunci pentru a putea asigura finanţarea ţării, deficitul pe care-l avem, asigurarea stabilităţii economice a ţării, am luat această măsură iar acum Guvernul lucrează la alte măsuri alternative de susţinere economică pentru a putea asigura venituri suplimentare la bugetul de stat. Eliminarea impozitului minim, aşa cum am anunţat, din această toamnă, este doar o măsură la care se adaugă şi altele, această posibilitate de a vinde acţiunile minoritate ale statului la companii unde nu deţine majoritatea şi a duce resurse financiare într-un fond de dezvoltare care să fie bani utilizaţi numai pentru absorbţia fondurilor europene, investiţii în România şi implicit locuri de muncă şi nu să fie utilizaţi aşa cum au fost utilizaţi banii din vânzarea BCR-ului în 2008, peste 3 miliarde de euro, doar în consum şi nu s-a regăsit nici măcar într-un kilometru de autostradă. Deci, în acest context, aş vrea să vedeţi că aceste măsuri pe care le-am luat au fost produsul situaţiei în care se află România în ultimii 20 de ani a exceselor din anul 2008, a faptului că decizia noastră de a corecta aceste lucruri care nu merg bine pe salarii, pe pensii, s-a putut realiza numai pe jumătate în privinţa salariilor, de acum urmează noua lege şi stabileşte un cadru coerent a salariilor, pe pensii am fost obligaţi de decizia CC să rămânem în formula anterioară. Deci în acest cadru v-aş invita să aveţi în vedere discuţiile cu privire la textul pe componenta TVA-ului. Vă mulţumesc!
***
Ceea ce am adoptat la nivel naţional, o lege a responsabilităţii fiscale pentru autorităţile publice de nivel naţional, cu privire la modul de elaborare a bugetului de stat, a rectificărilor bugetare şi a cheltuirii banului public în manieră transparentă, la fel se întâmplă şi la nivel local printr-o lege a responsabilităţii fiscale cu privire la întocmirea bugetelor locale, utilizare a banilor prin bugetele locale, asigurarea banilor pentru investiţii şi pentru achitarea facturilor restante. Deci, prima parte a acestui act normativ este, în fapt, o lege a responsabilităţii fiscale pentru autoriăţile locale. Pentru a-mi susţine această afirmaţie o să vă dau câteva exemple. În privinţa modului de alcătuire a bugetelor locale. Există practica potrivit căreia se supraestimează bugetele, se angajează cheltuieli şi rămân foarte multe datorii pentru anul următor. Datorită faptului că fiind supraevaluate veniturile, se angajează chetuieli la acel nivel, însă, încasările sunt la jumătate sau poate uneori şi mai jos de acest procent. Şi atunci, regula pe care o propunem prin actul normativ este următoarea: dacă gradul de colectare a veniturilor proprii este mai mic decât 97% în vreunul dintre ultimii doi ani bugetari, deci anterior, atunci veniturile pentru anul curent trebuie aprobate cel mult la nivelul încasărilor din anul precedent. Un lucru de bun simţ, să-ţi prognozezi venituri în raport cu ceea ce ai încasat în ultimul an şi să nu supradimensionezi. Dacă ai încasări mai mari, foarte bine. Ai posibilitatea, pe parcursul anului, să vii cu rectificări de buget şi să-ţi măreşti chetuielile. Dar în cazul în care se arată şi se demonstrează că tu, în ultimii doi ani, ai avut încasări la componenta venituri 50% din cât ţi-ai prognozat sau 60%, nu mai poţi lăsa în continuare pe acel agent al autorităţii locale să meargă cu supraestimarea veniturilor, pentru că asta se întoarce împotriva noastră a tuturor, împotriva economiei, pentru că rămân facturi restante neachitate. Acest lanţ al slăbiciunilor conduce la blocaje economice şi ştiţi că, în momentul de faţă, acest lucru este una dintre cauzele pentru care activitatea economică la anumite nivele şi paliere este blocată datorită existenţei, la nivel local, a unor datorii care nu au fost achitate, pentru că veniturile nu s-au încasat la nivelul prognozat, cheltuielile s-au făcut, că au fost campanii electorale sau nu, în 2008, s-au făcut cheltuieli şi veniturile nu au mai susţinut aceste cheltuieli. Deci, din acest punct de vedere este o măsură sănătoasă pentru ce înseamnă finanţele publice locale. De asemenea, bugetul anual va cuprinde, în mod distinct, credite bugetare pentru achitarea plăţilor prestate din anul anterior. Adică, din bugetul din anul următor se pune distinct, de la începutul anului, o componentă pentru achitarea datoriilor restante, pentru a evita blocajele existente, în momentul de faţă, în economie. De asemenea, în investiţiile locale, pentru a exista coerenţă în alocarea de la bugetul naţional a banilor pentru investiţii la nivel local, fiecare minister va comunica primăriilor, consiliilor judeţene ce obiective de investiţii sunt finanţate din componenta naţională şi se face o planificare multianuală pentru 3 ani de zile. Astfel încât, fiecare consiliu judeţean, fiecare primărie să ştie când îşi întocmeşte bugetul, că pentru locuinţele pentru tineri din localitatea respectivă primeşte de la buget pe următorii 3 ani suma aceasta de bani. Consiliul judeţean, pentru drumurile din judeţ, primeşte următoarea sumă de bani, care repet, se comunică anterior şi nu este lăsată, pe parcursul anului, la alte influenţe. Şi pe această cale se pot face bugete sănătoase ale autorităţilor locale şi judeţene, pentru gestionarea investiţiilor. Deci este o lege a responsabilităţii fiscale pentru nivelul local, permiţând în acest fel ordonarea cheltuielilor bugetare. În privinţa, şi aici ajung şi la cel de al doilea obiectiv al actului normativ, de raţionalizare a cheltuielilor bugetare cu personalul plătit din fonduri publice. Ştim că acest stat este supradimensionat şi că am ajuns la un nivel al cheltuielilor publice care nu poate fi susţinută în România. Am avut 1.396.000 de bugetari în decembrie 2009. În martie 2010 erau 1.360.000 iar la sfârşitul anului pornim cu prognoza pentru 2011, la alcătuirea bugetului şi la legea salarizării unitare cu 1.290.000 de bugetari. Asta înseamnă că se aplică standarde de cost şi de personal pentru raţionalizarea acestor cheltuieli. O primă componentă o reprezintă Administraţia Publică Locală. Aş vrea să ştiţi că, în momentul de faţă, există diferenţe uriaşe între diversele administraţii locale cu privire la numărul de personal. Astfel, există comune cu populaţii între 1.500 şi 3.000 de locuitori cu 10 posturi salarizate iar altele cu peste 60. Evident că o astfel de situaţie nu mai poate fi continuată. Pe baza standardelor elaborate, s-a stabilit numărul pentru asemenea primării care se încadrează între 1.500 şi 3.000 de locuitori. Sau, la oraşe, în categoria oraşelor cu populaţie între 10.000 şi 20.000 de locuitori, există oraşe cu 50 de posturi altele cu peste 300. Nu este firesc şi nu este sănătos şi corect cu banul public ca unele să aibă 50 de angajaţi altele 300. Legea a stabilit foarte clar care este numărul optim între aceste două componenete, între aceste două cifre enunţate, astfel încât să avem o cheltuire corectă a banului cu partea bugetară. Sau, în municipiile cu peste 200.000 de locuitori există administraţii locale cu circa 800 de posturi iar altele cu peste 1.800. Deci, diferenţă de 1.000 de posturi pentru primării de acelaşi nivel. Ne facem că nu există asemenea situaţii, închidem ochii. S-au închis ochii prea mult în România în anii anteriori şi am ajuns la asemenea situaţii. Şi atunci ne întrebăm de ce nu avem resurse financiare suplimentare pentru partea de dezvoltare. Pentru că aici se risipesc bani. Pentru asta am venit cu acest proiect de act normativ de raţionalizare a cheltuielilor publice, de raţionalizare a personalului, care repet, numai populară nu este măsura dar corectă cu ce înseamnă toţi cei care plătesc impozite şi taxe la bugetul de stat, în România este corectă măsura. Pentru că fiecare trebuie să aibă atâta personal cât au şi celelalte primării de acelaşi nivel sau consiliu local de acelaşi nivel. Deci, o aplicare echilibrată şi raţională a legii şi a utilizării resurselor de personal în România. Spun asta în contextul în care din cele 3.219 unităţi administrativ teritoriale, în anul 2009, 2.507 nu şi-au acoperit cheltuielile de personal. Deci, repet, din 3.219 unităţi administrativ teritoriale din baza de date pe care o are Ministerul Administraţie şi Internelor în anul 2009, 2.507 nu şi-au acoperit cheltuielile de personal din veniturile, din impozitele şi taxele locale. Şi, atunci noi menţinem în continuare un surplus de personal iar persoanelor pe care le au nu le pot acoperi din impozitele şi taxele locale pe care le adună. Atunci ce facem? Sponsorizăm un aparat bugetar care nu se justifică din punctul de vedere al eficienţei economice şi atunci suntem nevoiţi să venim cu această ajustare. Dintre acestea, din cele 3.219, 2.360 sunt comune, 87 oraşe, 19 municipii şi 41 de judeţe. Deci cu ceea ce aceste unităţi administrativ-teritoriale încasează din impozite şi taxe locale nu-şi acoperă cheltuielile de personal. Din acest punct de vedere, acest proiect de act normativ vine să răspundă acestor duble solicitări pe care le-am spus la început: responsabilitate fiscală, în întocmirea bugetelor şi a cheltuirii acestora la nivel local şi raţionalizarea cheltuielilor de funcţionare a administraţiilor publice locale, la fel cum şi la nivel naţional, ministerele, încă de anul trecut, au început acest demers prin desfiinţarea/comasarea agenţiilor, restructurarea aparatului ministerial, astfel încât cheltuielile bugetare să fie reduse şi aduse în România spre un nivel echivalent cu cel existent în Uniunea Europeană. De la 9,8% cheltuieli cu personalul plătit din fonduri publice se va ajunge la un 7 % - 7,4 % în 2011. Asta înseamnă că aceşti bani pe care-i economisim şi care astăzi se cheltuiesc printr-o risipă, cu cheltuielile banilor publici în materie bugetară, vor fi duşi spre componenta de dezvoltare. Inversăm o direcţie negativă în România. Corectăm un lucru care n-a funcţionat corect în ultimii 20 de ani şi mai ales în ultimii ani şi ducem aceşti bani spre dezvoltare, acolo unde le este locul. De aceea, doamnelor şi domnilor senatori, vă solicităm adoptarea actului normativ în forma propusă de către Guvern şi care, repet, chiar dacă are unele costuri de natură socială, ele aduc acea însănătoşire necesară sistemului bugetar. Vă mulţumesc!
***
Opinia comisiei de a spune lucrurile pe care le doreşte este de necenzurat şi nu la asta vreau să mă refer ci la adevărul afirmaţiei, două chestiuni, prima: că aceste restructurări care sunt în aparatul bugetar au o componentă de clientelism politic şi că, din acest punct de vedere, avantajează PDL-ul sau partidele din arcul guvernamental. Aş vrea să fiu bine înţeles şi să ne uităm la realităţi. De când am ajuns la guvernare, posturile – în afară de bugetari – au fost blocate, deci nu PDL-ul şi-a adus oamenii în aparatul bugetar pentru că nu a avut cum, pentru că posturile au fost blocate. De aceea aş vrea să se ştie acest lucru şi să se lămurească, despre ce clientelă politică a PDL-ului vorbim? Pentru că posturi în aparatul bugetar sunt, repet, blocate şi atunci de unde să fi venit de la PDL în administraţie din moment ce aceste posturi n-au putut fi ocupate potrivit legii, pentru că, în 2007, în 2008, a fost acea infuzie necontrolată de personal bugetar susţinută de partidele care, pe acea vreme, susţineau arcul guvernamental. În al doilea rând, licitaţii ale autorităţilor locale, distinse coleg, PSD-ul are mai multe administraţii locale decât PDL-ul. Deci dacă acuzaţi administraţiile locale, acuzaţi în bună măsură PDL-ul, PSD-ul, UDMR-ul şi PNL-ul în funcţie de ponderea pe care o are fiecare partid politic în administraţia locală. Că nu vine cel de la PDL să organizeze o licitaţie într-o primărie sau consiliu judeţean al PSD-ului. Dacă aveţi aceste observaţii, aveţi aceste ilegalităţi, rugămintea mea este directă, faceţi sesizarea la DNA sau la alte structuri ale statului care să aplice o unitate de măsură egală faţă de toţi cei care încalcă legea. Mi se pare incorect şi fără fundament a lansa acuzaţii pentru o anumită parte a spectrului politic doar pentru că ne aflăm în opoziţie. Administraţiile locale sunt deopotrivă şi PSD şi PDL şi PNL şi UDMR. Deci, din acest punct de vedere, aceste acuzaţii se aplică tuturor. Dacă avem dovezi şi informaţii că lucrurile nu sunt conform legii, hai să dăm de lucru autorităţilor statului şi să-şi facă datoria. Eu pe acest punct de vedere mă situez. Mulţumesc!
***
Un număr fix dar impune o limită maximală ţinând cont de datele bugetului general consolidat care trebuie să fie respectat în România şi a cheltuielilor bugetare cu personalul. Deci, din acest punct de vedere, putem avea o problemă de neconstituţionalitate dacă fixam o chestiune foarte precisă şi ţintă pentru fiecare autoritate.
Noi am pus limită maximală, lăsând la dispoziţia autorităţii locale, în baza principiului autonomiei, să-şi stabilească, în limita plafonului maximal, numărul de personal. În privinţa primului subiect invocat, eu cred că ar trebui să salutăm, ca şi clasă politică, această decizie de transparentizare a modului de alocare a resurselor financiare cu trei ani înainte pentru administraţiile locale. Asta înseamnă că, pe baza unor criterii obiective, şi aici mă refer la obiective de infrastructură care se află în fază avansată de finalizare, acelea vor primi cu prioritate alocare financiară să fie finalizată. Şi după aceea, în ordinea aceasta a priorităţilor venim cu sumele pe care guvernul şi le poate permite pentru sprijinirea autorităţilor locale. Vreau să ştiţi că, în România ,din totalul general al investiţiilor cam jumătate se realizează la nivel local, jumătate la nivel naţional. Deci jumătate din investiţiile ţării sunt făcute de administraţiile locale. Acolo se ia decizia unde şi cum se cheltuieşte banul. În privinţa investiţiilor naţionale sunt componente care ţin de infrastructura naţională, cum sunt autostrăzile de exemplu, dar sunt şi componente care ţin de investiţii locale, care pot viza canalizări, drumuri judeţene, alimentări cu apă, o infrastructură de mediu, locuinţe pentru tineri, pentru persoanele evacuate din casele naţionalizate şi acolo Guvernul vine şi spune foarte clar: aceşti bani pe care-i avem la dispoziţie, îi alocăm pe baza acestor criterii obiective tehnice, repet tehnice, pentru că nu pot avea componentă politică, în funcţie de gradul de finalizare a investiţiei şi atunci te uiţi în ţară, indiferent de administraţia locală PSD, PNL, PDL, UDMR şi acolo se alocă aceste resurse financiare. Repet, este pentru prima dată în România când se face un asemenea exerciţiu de transparenţă şi se impune o regulă foarte corectă şi cred că ar trebui să fie susţinută, repet, de către toată lumea pentru că elimină orice potenţial de abuz în alocarea resurselor naţionale. De aceea ministerele au obligaţia să transmită, înainte de întocmirea bugetelor şi naţionale şi locale, aceste resurse financiare care se alocă pentru administraţiile respective. Iar din perspectiva hotărârilor de guvern, pe care spuneaţi că le-am dat din fondul de rezervă, eu cred că o singură hotătâre de guvern a fost emisă în anul acesta cu sume foarte mici şi care au acoperit nevoile comunităţilor locale indiferent de apartenenţa politică în limita resurelor bugetare limitate pe care le-am avut la dispoziţie. Ca să nu luăm exemplele din anii 2007, 2008, că dacă vă prezint acea statistică vă asigur dragi colegi de la PSD că din punct de vedere al dezbaterii publice nu vă avantajează. Vă avantaja atunci şi din perspectiva resurselor financiare dar nu din perspectiva dezbaterii publice. Noi am încercat să păstrăm acest echilibru în alocarea resurselor publice.
***
Ceea ce s-a întâmplat la nivelul Guvernului a fost o alocare a resurselor publice, repet, extrem de puţin, a fost o singură hotărâre de guvern anul acesta, în condiţii de transparenţă totală, în funcţie de obiectivele de investiţii, repet, în derulare şi conform cu datele aprobate de dumneavoastră prin bugetul de stat, altceva nu a existat şi nu există, deci nu am ce să comentez asemenea afirmaţii, iar în privinţa afirmaţiei dumneavoastră cu privire la modul de repartizare, vă fac precizarea că potrivit art. 34 din alineatul 2 şi 3 din actul normativ pentru fiecaere obiectiv de investiţii aprobat se încheie un contract de finanţare care prevede contribuţia bugetului de stat şi a bugetelor locale precum şi graficul de implementare de până la 3 ani cu graficul de plăţi în fiecare an de la bugetul local şi de la bugetul naţional. Astfel administraţia locală va şti că eşalonarea contribuţiei bugetului de stat până la finalizarea proiectului putând să planifice şi să implementeze corect. De aceea, aproximativ în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii şi aici este important domnule senator şi este justificată întrebarea dumneavoastră, toate proiectele de investiţii în implementare, deci repet, toate investiţiile în implementare, aici ce să înţelegem? Toate proiectele care se află la primării PSD, PDL, PNL, UDMR în implementare vor beneficia de contracte de finanţare pentru perioada rămasă pentru finalizare până în anul 2013. Astfel va şti fiecare primărie câţi bani primeşte. Deci eu cred că este o chestiune extrem de transparentă şi de obiectivă care trebuie să fie susţinută pentru că este în interesul tuturor administraţiilor publice din România în vederea alcătuirii corecte a bugetelor. Pentru că aici am făcut referire la aceste investiţii în implementare pentru a nu lăsa loc de îndoială.
***
Soluţia care se propune acum este următoarea: nu poate fi restricţionat dreptul cetăţeanului personal sau prin avocat de a invoca excepţia de neconstituţionalitate. Dacă atunci se suspendă judecata prin procedura care se propune este: judecata merge mai departe, nu se opreşte, excepţia de neconstituţionalitate se duce la Curtea Constituţională, se judecă şi în funcţie de rezultatul deciziei de la Curtea Constituţională
***
De aceea actul normativ, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, şi aici este important, d-le senator, şi este justificată întrebarea dvs., toate proiectele de investiţii în implementare – aici ce se înţelege? toate proiectele care se află la primării, PSD, PDL, PNL, UDMR, în implementare – vor beneficia de contracte de finanţare pentru perioada rămasă pentru finalizare până în anul 2013. Şi va şti fiecare primărie câţi bani primeşte. Eu cred că este o chestiune extrem de transparentă şi de obiectivă care trebuie să fie susţinută pentru că este în interesul tuturor administraţiilor publice din România în vederea alcătuirii corecte a bugetelor. Pentru că aici am făcut referire la aceste investiţii în implementare, pentru a nu lăsa loc de îndoială.
***
Pot să invoce excepţia de neconstituţionalitate a articolului care vizează incriminarea furtului. Judecătorul nu poate să se pronunţe din punctul de vedere al constituţionalităţii şi, în mod firesc atunci, pe baza legii în vigoare în momentul de faţă, se supendă cauza. De aici avem luni şi ani în şir de procese care sunt amânate şi instanţe supra-aglomerate, dosare care îngreunează nejustificat rolul instanţelor de judecată. Soluţia care se propune acum este următoarea: nu poate fi restricţionat dreptul cetăţeanului, personal sau prin avocat, de a invoca excepţia de neconstituţionalitate, spunând articolul x din codul în baza căruia urma să mă judecaţi este neconstituţional. Dacă acum se suspendă judecata, procedura care se propune este următoarea: judecata merge mai departe, nu se opreşte, excepţia de necontituţionalitate se judecă la Curtea Constituţională, se judecă şi, în funcţie de rezultatul deciziei de la Curtea Constituţională, pot fi două ipoteze: în cazul în care decizia Curţii este de respingere a excepţiei, rămâne rezultatul dat de isntanţa de judecată, dacă Curtea Constituţională admite excepţia şi spune că acel articol a fost neconstituţional, atunci cel în cauză are, prin modificarea Codului de procedură, o motivaţie pentru revizuire şi pentru a repune cauza pe rol şi judecată în temeiul deciziei Curţii Constituţionale. Deci se instituie o nouă modalitate de revizuire pentru un nou motiv - admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Deci, petnru avocaţi, îşi pierd un pic din pâine, că nu mai au atâtea posiblităţi să le spună clienţilor că mai amânăm procesele judiciare, dar, pentru justiţiabili, trebuie să vă asigurăm că e vorba de o celeritate, de o rapiditate a proceselor judiciare. Aceasta este realitatea, dacă e să o traducem în termeni pe înţelesul tutror. Iar în ultimă instanţă decizia Curţii este respectată, fiind o motivaţie de revizuire a cauzei care s-a judecat, în situaţia în care Curtea acceptă excepţia de neconstituţionalitate.
***
Într-adevăr avem o legislaţie stufoasă în România şi pentru asta suntem vinovaţi toţi cei care, de 20 ani, emitem legislaţie, într-o formă sau alta. Totuşi, excepţiile de neconstituţionalitate pot fi invocate numai cu privire la legi şi ordonanţe, nu pot fi invocate cu privire la Hotărâri de Guvern sau la alte acte normative inferioare. Deci, din start se restrânge obiectul excepţiei din acea mie de Monitoare Oficiale şi de actele care se regăsesc în interiorul lor. Sunt convins că un avocat de talia domnului Şova are infrastructura electronică la dispoziţie, astfel încât, prin apăsarea unei taste, să poată avea acces la orice lege sau ordonanţă care se emite în România şi care poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Deci, practic, prin restrângerea obiectului excepţiei doar la Legi şi ordonanţe nu avem atât de multe acte normative ce ar intra sub incidenţa excepţiei. Al doilea argument şi pe care corect l-a spus dl senator: numărul excepţiilor este totuşi redus – 2.000 de cauze care au fost trimise la Curtea Constituţională spre soluţionare şi foarte puţine rezultate rezultate pozitive. Totuşi 2.000 de cauze au fost blocate. În privinţa întoarcerii executării, tocmai un argument spus de domnul senator poate fi un contra-argument împotriva afirmaţiilor domniei sale pentru că dacă oricum aceste admiteri de excepţii ale Curţii sunt foarte puţine, am avea foarte puţine situaţii în care s-ar putea pune problema să restabilim situaţia anterioară datorită faptului că excepţia Curţii a fost acceptată. Iar pentru acele 2-3-5 cazuri câte vor fi într-un an de zile, de ce să blocăm 2.000 -3.000 de procese judiciare în întreaga ţară, cu ramificaţiile aferente care decurg din blocarea unui proces judiciar? Deci, din cântărirea acestor argumente, repet, seducătoare la prima vedere, cred că soluţia propusă de către iniţiatori, pe care Guvernul o susţine, va fi de promovare a actului normativ. Vă mulţumesc.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 24.08.2010
|
