No Image
No Image
No Image
No Image
No Image
 
No Image

Publicitate

Search articol

No Image
No Image No Image No Image
No Image
No Image
Facultatea de DREPT Iasi PDF Print E-mail
Facultati de Drept - Facultati de Drept

Facultatea de DREPT Iasi

 Facultatea de Drept, prima facultate juridică moldoveană - a cărei continuatoare directă este actuala facultate de profil din cadrul Universităţii ieşene - îşi începea existenţa la 3 iunie 1830 când, cu o solemnitate deosebită, se inaugura deschiderea primului curs de legi în limba româna de către jurisconsultul statului, Christian Flechtenmacher, numit şi extraordinar la Gimnaziul Vasilian, în localul de la Trei Ierarhi, în cadrul căruia îşi începea cursurile viitoarea Academie ieşeană, până la găsirea unui sediu propriu.

 

Înfiinţarea Universităţii ieşene, în 1860, s-a realizat în temeiul Aşezământului şcolar din 1851, dar organizarea unitară a activităţii de învăţământ superior, inclusiv a învăţământului juridic, s-a înfăptuit în realizarea Legii instrucţiunii publice, din decembrie 1864, act normativ ce a reglementat în materie până în 1898. In 1860, Facultatea de Drept era singura care funcţiona cu toţi cei trei ani de studiu, având, totodată, şi cel mai mare număr de profesori.

Facultatea de Drept din Iaşi şi-a justificat existenţa şi prin interesul de a forma şi dezvolta o nouă conştiinţă juridică corespunzătoare ideii adaptării populaţiei la relaţiile sociale aflate în plină dezvoltare.

Revoluţia din decembrie 1989 a dus la mutaţii profunde în activitatea facultăţii care, eliberată de presiunea factorilor politici, s-a integrat în mod activ în cadrul procesului democratic de realizare a statului de drept prin modalităţi specifice învăţământului. Întocmirea vechii legislaţii cu noi reglementări juridice corespunzătoare noilor realităţi sociale, economice şi politice se reflectă pe toate planurile în cadrul activităţii facultăţii.

Începând cu anul 1990, activitatea de cercetare s-a încadrat, în mod normal, în procesul de transformări legislative specific perioadei de tranziţie şi reformă care afectează toate domeniile vieţii sociale. Ca atare, profilurile şi programele de cercetare trebuie să ţină seama de ritmul în care se produc aceste transformări şi de mutaţiile care se vor produce în toate ramurile dreptului.

Sarcinile cadrelor didactice sunt complexe, fiind legate de adaptarea şi perfecţionarea procesului didactic în raport cu noile fenomene social-economice reflectate în reglementările juridice în vigoare sau în curs de promulgare.
 
MANAGEMENT
    * DECAN:
      Prof. dr. Tudorel TOADER
      Telefon/Fax: +40 232 201266
      Telefon: +40 232 201059
      E-mail: ttoader@uaic.ro
    * PRODECAN:
      Conf. dr. Carmen Tamara UNGUREANU
      Telefon/Fax: +40 232 201268
      E-mail: carment_ungureanu@yahoo.com
    * CANCELAR:
      Lect. dr. Marius Nicolae BALAN
      Telefon/Fax: +40 232 201682
      E-mail: balan@uaic.ro
    * DIRECTOR DEPARTAMENT:
      Lect. dr. Dan Constantin TUDURACHE
      Telefon/Fax: +40 232 201682
      E-mail: danconstantin_tudurache@yahoo.com
    * Coordonator ERASMUS:
      Prep. drd. Ioana Maria COSTEA
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: ioana.costea@uaic.ro

COLECTIVUL DE DREPT PUBLIC
    * Conf. dr. Silvia LUCHIAN
      Telefon: +40 232 201102 interior 2429
      E-mail: sluchian@uaic.ro
    * Lect.dr. Alina Mirabela GENTIMIR
      Telefon: +40 232 201684
    * Lect. dr. Marius Nicolae BALAN
      Telefon: +40 232 201682
      E-mail: balan@uaic.ro
    * Lect.dr. Emanoil Corneliu MOGÎRZAN
      Telefon: +40 232 201270
      E-mail: emanoil.mogirzan@uaic.ro
    * Lect.dr. Cosmin DARIESCU
      Telefon: +40 232 201683
      E-mail: cdariescu@yahoo.com
    * Asist.drd. Marius Sebastian STRIBLEA
      Telefon: +40 232 201271
      E-mail: msstriblea@lawyer.com
    * Asist.drd. Cătălin BALAN
      Telefon: +40 232 201271
      E-mail: catalinbalan2005@yahoo.com
    * Prep. drd. Ioana Maria COSTEA
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: ioana.costea@uaic.ro
    * Prep. drd. Carmen MOLDOVAN
      Telefon: +40 232 201269
      E-mail: carmen.moldovan@uaic.ro
    * Prep. drd. Claudiu George PUPĂZAN
      E-mail: pupazan_claudiu@yahoo.com
    * Prep. Andra IFTIMIEI
      E-mail: andra.iftimiei@uaic.ro
    * Prep. Olga Andreea URDA
      E-mail: olga.alexandru@uaic.ro

COLECTIVUL DE DREPT PRIVAT
    * Prof. dr. Ioan MACOVEI
      Telefon: +40 232 201265
      E-mail: imacovei@uaic.ro
    * Prof. dr. Gheorghe DURAC
      Telefon: +40 232 201267
      E-mail: gheorghe.durac@uaic.ro
    * Prof. dr. Valeriu CIUCĂ
      Telefon: +40 232 201270
      E-mail: valerius_m_ciuca@yahoo.com
    * Conf. dr. Tamara Carmen UNGUREANU
      Telefon: +40 232 201268
      E-mail: carment_ungureanu@yahoo.com
    * Lect. dr. Nicoleta Rodica DOMINTE
      Telefon: +40 232 201681
      E-mail: nicoleta_dominte@yahoo.com
    * Lect. dr. Dan Constantin TUDURACHE
      Telefon: +40 232 201682
      E-mail: danconstantin_tudurache@yahoo.com
    * Lect. dr. Codrin MACOVEI
      Telefon: +40 232 201685
      E-mail: mcodrin@uaic.ro
    * Lect. dr. Septimiu Vasile PANAINTE
      Telefon: +40 232 201685
      E-mail: septimiupanainte@yahoo.com
    * Lect. drd. Lucia IRINESCU
      Telefon: +40 232 201681
      E-mail: lirinescu@yahoo.com
    * Asist. drd. Marina Gabriela POPA
      Telefon: +40 232 201268
      E-mail: marinagpopa@yahoo.com
    * Asist. drd. Cristina Luiza GAVRILESCU
      Telefon: +40 232 201681
      E-mail: luiza.gavrilescu@uaic.ro
    * Asist. drd. Dan Constantin MÂŢĂ
      Telefon: +40 232 201683
      E-mail: danmata@uaic.ro
    * Asist. drd. Nicolae Horia ŢIŢ
      Telefon: +40 232 201683
      E-mail: horia.tit@gmail.com
    * Prep. drd. Mirela Carmen IACOB
      Telefon: +40 232 201269
      E-mail: mirela.iacob@uaic.ro
    * Prep. drd. Vlad RĂDULESCU
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: tudor.radulescu@uaic.ro

COLECTIVUL DE ŞTIINŢE PENALE
    * Prof.dr. Tudorel TOADER
      Telefon/Fax: +40 232 201266
      Telefon: +40 232 201059
      E-mail: ttoader@uaic.ro
    * Prof.dr. Grigore THEODORU
      Telefon/Fax: +40 232 201266
    * Conf. dr. Tudor PLĂEŞU
      Telefon: +40 232 201686
    * Lect.dr. Maria Ioana MICHINICI
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: mimichinici@yahoo.com
    * Lect.dr. Daniel ATASIEI
      Telefon: +40 232 201380
      E-mail: datasiei@uaic.ro
    * Prep. drd. Ancuţa Elena FRANŢ
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: anca_frantz@yahoo.com
    * Prep. drd. Mihai DUNEA
      Telefon: +40 232 201684
      E-mail: mihai.dunea@uaic.ro

Administrator şef facultate:
    * Ec. Costel PALADE
      Detalii: Telefon si e-mail

Secretariat ZI

Telefon: +40 232 201058
Telefon/Fax: +40 232 201158
Program cu publicul 10-12 (LUNI - JOI)

    * Rodica SORA - Secretar Şef
      E-mail: soraro@uaic.ro
    * Elena MANDACHI
      E-mail: mandachi@uaic.ro
    * Mariana PETCU
      E-mail: mariapet@uaic.ro

Secretariat I.F.R.
Telefon/Fax: +40 232 201272
Program cu publicul 10-12 (LUNI - JOI)
    * Mihaela AMĂRICUŢEI
      E-mail: amaric@uaic.ro
    * Anca NETEDU
      E-mail: ancuta.netedu@uaic.ro

Bibliotecă:

    * Roxana SINCĂ
      Telefon: +40 232 201159

Administrator patrimoniu:
    * Sergiu GHICA
      Telefon: +40 232 201380
      E-mail: sergiu.ghica@uaic.ro

Laborator de informatică:

    * Ciprian Traian ICHIM
      Telefon: +40 232 201264
      E-mail: ciprian.ichim@uaic.ro

 
No Image
No Image No Image No Image
No Image
No Image No Image
 

Avocatul tau

Sample Title
Sample Title

Publicitate

No Image
Banks FinancialInfoWeb Banci