Aplicarea legii penale în timp

Sursa problemelor:

1. trebuie să cunoaştem momentul intrării în vigoare a legii penale;

2. durata legii (determinată sau nedeterminată);

3. trebuie să cunoaştem momentul ieşirii din vigoare a legii penale;

4. trebuie să cunoaştem aşa zisele situaţii tranzitorii;

5. trebuie să cunoaştem succesiunea legilor penale.

Cadrul legal şi sistematizarea problemelor privind aplicarea legii penale în timp:

a. prevederea în lege a unor principii (titlul I C. pen., art. 10-16);

b. principiile aplicării legii penale în timp sunt:  p. activităţii legii penale;

                                                                         p. retroactivităţii şi ultraactivităţii legii penale;

                                                                         p. aplicarea legii penale în situaţii tranzitorii.

PRINCIPIUL ACTIVITĂŢII LEGII PENALE (art. 10 C. pen.)

“Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare”.

Potrivit acestui principiu o lege nu se aplică decât pentru infracţiunile săvârşite în perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare şi data abrogării.

• Acest principiu este susţinut de următoarele argumente:

  poate fi invocat principiul legalităţii incriminării ş inacţiunilor de drept penal ;

  se poate afirma că gravitatea faptei este aceea evaluată de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei ;

  făptuitorul a cunoscut legea penală şi deci el trebuie să răspundă cfm. legii penale încălcate.

• Determinarea legii penale active

Aceasta se face prin stabilirea datei intrării şi ieşirii din vigoare a legii. Momentul intrării în vigoare îl poate reprezenta:

- momentul publicării legii în M. Of.;                                   - o altă dată ulterioară menţionată în textul legii.

Momentul ieşirii din vigoare poate fi marcat prin:

- intrarea în vigoare a unei legi penale noi care reglementează acelaşi relaţii sociale ;

- abrogarea expresă sau tacită (poate fi totală sau parţială) ;

- ajungerea la termen a legii penale temporare ;

- încetarea condiţiilor care au determinat adoptarea legii excepţionale ;

- autoabrogarea – aceasta este întâlnită în cazul legilor temporare sau excepţionale, realizându-se în mod automat prin simpla ajungere la termen a legilor mai sus menţionate.

• Concursul de legi penale

a. Definiţie :

“Este situaţia în care la un moment dat se află în vigoare mai multe legi penale care reglementează aceleaşi relaţii sociale, una din legi fiind generală, alta specială, iar uneori chiar o lege excepţională”.

În aceast caz, se aplică legea specială (când există legea generală şi specială) cfm. adagiului “special generalibus derogant” şi legea excepţională (când există concurs între o lege generală, specială şi excepţională).

• Cfm. principiului activităţii, legea penală nu se aplică faptelor care s-au petrecut înaintea intrării în vigoare a legii penale, deoarece legea penală îşi produce efectele doar pentru viitor (art. 11 C. pen. – neretroactivitatea legii penale).

PRINCIPIUL RETROACTIVITĂŢII LEGII PENALE (art. 12 C. pen.)

“Este regula de drept conform căreia legea penală se aplică şi faptelor săvârşite anterior intrării sale în vigoare (este opusul p. neretroactivităţii)”.

. Cazurile în care legea penală retroactivează :

- legea penală în conţinutul căreia se prevede expres că urmează să se aplice şi unor fapte săvârşite anterior intrării ei în vigoare;

- legea interpretativă care face corp comun cu legea interpretată;

- legea dezincriminatoare care scoate din sfera ilicitului penal anumite fapte (art. 12 c. pen.);

- legile care prevăd măsuri de siguranţă sau educative (art. 12 alin. 1); caracterul retroactiv al acestora se justifică datorită rolului preventiv pe care acestea îl au; se menţionează că, acestea nu au întotdeauna un caracter retroactiv ;

- legea penală mai favorabilă (art. 13 C. pen.). “În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”. Se înţelege dacă legea nouă este mai favorabilă, ea va retroactiva în mod obligatoriu.

PRINCIPIUL ULTRAACTIVITĂŢII LEGII PENALE (art. 16 C. pen.)

a. Definiţie :

“Este regula de drept conform căreia, legea penală continuă să se aplice şi după ieşirea sa din vigoare, când este vorba de soluţionarea conflictelor născute în timpul când ea era în vigoare”.

b. Cazurile în care legea penală ultraactivează :

- legile penale temporare – care au durată foarte scurtă, fiind aproape imposibil ca până la ieşirea lor din vigoare, făptuitorul să fie prins şi judecat ;

- în cazul legii penale mai favorabile infractorului.

. Retroactivitatea şi ultraactivitatea formează extractivitatea legii penale, ca opus al p. activităţii legii penale.

. Criteriile de detrminare a legii mai favorabile :

- condiţii de incriminare a faptei – este mai favorabilă legea care impune ca fapta să fie săvârşită într-un anumit loc sau timp ;

- condiţiile de tragere la răspundere penală – este mai favorabilă legea care prevede că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ;

- natura şi durata sancţiunii – este mai blândă legea care prevede pedeapsa închisorii în loc de pedeapsa amenzii ;

- termenul de precripţie a răspunderii penale – este mai blândă legea care are un termen de prescripţie mai redus ;

- cauzele de agravare şi de atenuare a pedpsei ;

- existenţa pedepselor complementare şi accesorii ;

- dispoziţii privitoare la tentativă – este mai blândă legea care nu sancţionează tentativa.

APLICAREA LEGII PENALE IN SITUAŢII TRANZITORII

a. Definiţie:

“Situaţiile tranzitorii se crează prin succesiunea unor legi penale în timp, legi care reglementează acelaşi relaţii sociale, dar în condiţii diferite”.

În acestesitaţii tranzitorii s-a pus problema, ce lege penală se aplică:

- legea penală veche (teoria ultraactivităţii);                - legea penală nouă (teoria retroactivităţii);

- legea penală mai favorabilă (p. mitior lex. – art. 13 c. pen.).

Dintre aceste trei posibilităţi se aplică cea de a treia, în funcţie de criteriile mai sus menţionate.

APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE ÎN CAZUL PEDEPSELOR

DEFINITIVE (art. 14 şi art. 15 C. pen.)

a. Definiţie şi caracterizare:

“Aplicarea legii noi mai favorabile are ca efect în aceste situaţii reducerea pedepsei aplicate”.

Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive se poate realiza în mod obligatoriu (art. 14 c. pen.), dar şi facultativ (art. 15 C. pen.).

1. Condiţiile de aplicare obligatorie a legii penale mai favorabile:

  să existe o hătărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii sau la amendă ;

  după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar înainte de executarea pedepsei să intervină o lege nouă ;

  legea penală nouă să fie mai favorabilă ; pedeapsa definitiv aplicată să depăşească maximul special al pedepsei prevăzute de legea nouă.

2. Efecte:

  reducerea pedepsei închisorii sau amenzii;

  înlocuirea închisorii cu amenda dacă legea nouă prevede amenda.

3. Condiţiile de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile (art. 15 C. pen.) :

  existenţa unei hotărâri definitive de condamnare (dar numai la pedeapsa închisorii) ;

  dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea deplină a pedepsei a intervenit o lege ce prevede o pedeapsă mai uşoară, se poate dispune reducerea pedepsei ;

  aplicarea este facultativă atunci când sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă.

3.. Efecte

  nu duce în mod obligatoriu întotdeauna la reducerea pedepsei, întrucât aceasta este doar facultativă ;

  instanţa sesizată poate dispune, fie menţinerea pedepsei aplicate, fie reducerea sa ;

  reducerea facultativă este dispusă de instanţa de judecată din raza teritorială în care se află penitenciarul unde cel condamnat îşi execută pedeapsa, spre deosebire de aplicarea obligatorie care operează “de jure”, conform art. 14 C. pen.