Generalităţi privind dreptul penal

A. Dreptul penal, ca ramură de drept :

Termenul de “drept penal” cunoaşte două accepţiuni:

- ramură a sistemului de drept ce cuprinde o totalitate de norme juridice cu acelaşi obiect de reglementare

- ştiinţa dreptului penal ce cuprinde totalitatea ideilor şi concepţiilor despre dreptul penal.

a. Definiţia dreptului penal :

“Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept din România, e format din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativă care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti persoanelor, care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept”.

b. Caracterele dreptului penal :

Din această definiţie desprindem caracteristicile acestei ramuri de drept şi anume :

1. dreptul penal este o ramură de drept distinctă alături de alte ramuri de drept ;

2. dreptul penal are autonomie în raport cu celelalte ramuri de drept ;

3. dreptul penal are o structură unitară ;

4. dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice cu acelaşi obiect de reglementare;

5. normele dreptului penal stabilesc expres infracţiunile, condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanelor care le săvârşesc, precum şi sancţiunile ;

6. dreptul penal are un scop specific – apărarea valorilor sociale ;

7. instituţiile acestei ramuri de drept sunt :

- infracţiunea ;                                                 - răspunderea penală ;

- sancţiunile.

8. dreptul penal este o ramură de drept public, deoarece întotdeauna unul dintre subiectele raportului juridice de drept penal este statul.

c. Obiectul dreptului penal :

Obiectul dreptului penal îl constituie apărarea valorilor sociale în complexitatea lor. În cadrul acestor relaţii, membrii societăţii au îndatorirea de a nu vătăma prin faptele lor valorile sociale. Respectarea acestor îndatoriri asigură existenţa normală a societăţii, ducând la existenţa unor raporturi de cooperare. Dacă nu se respectă aceste norme raporturile de cooperare se transformă în raporturi de conflict între stat şi cei care nu respectă ordinea de drept. Astfel, cele două tipuri de raporturi, reprezintă obiectul dreptului penal.

În doctrină există discuţii privind obiectul dreptului penal şi anume : unii autori consideră că ar face parte din obiectul dreptului penal numai relaţiile sociale ce apar în urma săvârşirii infracţiunii (deci, numai raporturile de conflict), alţii consideră că, din sfera dreptului penal fac parte ambele tipuri de raporturi, întrucât prima opinie restrânge sfera dreptului penal, dându-i un caracter strict represiv.

În concluzie, relaţiile de apărare socială, care constituie obiectul de reglementare a dreptului penal, au o existenţă obiectivă, anterioară încălcării legii, fie sub forma unor relaţii de cooperare, fie forma unor relaţii de conflict ce apar după încălcarea legii.

d. Scopul dreptului penal :

Acesta este prevăzut în art. 1 C. pen. potrivit căruia: “legea penală apără, împotriva infracţiunilor România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”. Aşadar, scopul dreptului penal este de a apăra societatea în ansamblu, membrii săi în particular, împotriva tuturor faptelor antisociale ce cad sub incidenţa legii penale.

Enumerarea valorilor sociale, din art. 1 C. pen. are un caracter exemplificativ şi nu limitativ, dreptul penal ocrotind şi alte valori sociale ce nu sunt prevăzute expres în acest articol. Ex. apărarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

e. Funcţiile dreptului penal :

- prevenirea săvârşirii infracţiunilor prin incriminarea faptelor periculoase;

- asigurarea cadrului legal de realizare a funcţiei de apărare socială;

- asigurarea dezvoltării noilor valori de relaţii sociale.

f. Necesitatea dreptului penal:

Aceasta este determinată de:

- necesitatea apărării tuturor valorilor sociale ;

- existenţa fenomenului infracţional şi combaterea lui;

- necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale.

g. Locul dreptului penal în sistemul dreptului :

Are legături şi cu alte ramuri de drept în vederea apărării tuturor valorilor sociale.

Astfel, are legături cu :

- dreptul constituţional – pe considerentul că în art. 1 din Constituţie sunt prezentate din nou principalele valori sociale;

- dreptul procesual penal – întrucât infracţiunile stabilite de dreptul penal se urmăresc şi se judecă prin normele dreptului procesual penal ;

- dreptul execuţional penal – acesta având ca obiect de studiu modul în care se execută pedepsele stabilite de dreptul penal ;

- dreptul civil – care reglementează relaţiile privind patrimoniul, dreptul penal cuprinzând infracţiuni îndreptate împotriva acestuia (furtul) ;

- dreptul familiei – dreptul penal incriminând faptele de bigamie, adulter, abandon de familie.

B. Ştiinţa dreptului penal

a. Definiţie :

“Ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridice şi reprezintă totalitatea conceptelor, definiţiilor şi teoriilor privitoare la dreptul penal”.

b. Obiectul :

Studiind normele juridice penale, ştiinţa dreptului penal trebuie să explice care este originea acestora, conţinutul şi structura lor, să analizeze condiţiile obiective care impun apărarea socială a valorilor ce cad sub incidenţa normelor dreptului penal, să stabilească măsurile ce sunt necesare a fi adoptate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

c. Sarcinile ştiinţei dreptului penal :

- studiază normele şi instituţiile dreptului penal în complexitatea şi dinamismul lor ;

- cercetează practica judiciară pentru a observa concordanţa dintre principiile exprimate în norme juridice penale ;

- analizează evoluţia fenomenului infracţional.

d. Ştiinţele penale (“criminale”) :

- criminologia – studiază geneza infracţionalităţii ;

- penologia (ştiinţa penitenciară) – studiază pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal ;

- criminalistica – studiază metodele, mijloacele şi tehnicile în vederea descoperirii, cercetării infracţiunii şi descoperirii infractorilor ;

- medicina legală – studiază cauzele producerii morţii violente ;

- psihologia judiciară – studiază persoana umană implicată în drama săvârşirii unei infracţiuni.

e. Ştiinţa dreptului penal român

Se poate afirma, pe drept cuvânt, că întemeietorii ştiinţei dreptului penal român sunt I. Tanoviceanu şi V. Dongoroz care sunt autorii primelor tratate de drept penal din România. O contribuţie deosebită a avut-o şi Vespasian Pella – membru fondator al “Asociaţiei internaţionale de drept penal” (Paris –1924).