Sanctiunile în dreptul international public

Recurgerea la sanctiuni intervine în conditiile în care un stat comite un act sau un fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului international public, împotriva unui alt stat, sau atunci când încalca o norma imperativa (denumita de “jus cogens”), comitând, de exemplu, o crima internationala.

Competenta de a constata ca un anumit act sau fapt savârsit de un stat constituie un act ilicit si de a aplica sanctiuni, revine: statelor si Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) sau altor organizatii internationale regionale.

În cazul comiterii de catre un stat a unui act ilicit împotriva altui stat, statul victima, dupa ce dovedeste carecterul ilicit al actului, poate fi autorizat de catre organele O.N.U. sa aplice sanctiuni. În cazul comiterii de catre un stat, prin reprezentantii sai, a unei crime internationale, oricare dintre statele membre ale comunitatii internationale are interesul sa constate producerea actului ilicit si sa sanctioneze statul vinovat de încalcarea ordinii publice internationale.

O.N.U. si alte organizatii internationale regionale, în numele societatii internationale si în limitele mandatului primit din partea statelor membre prin statutul oragnizatiei ( Carta O.N.U, etc) sunt abilitate sa constate si sa sanctioneze acte sau fapte ilicite ale statelor.

a) Sanctiunile aplicabile de catre state pot sa conste în riposta militara, acte de retorsiune sau represalii.

Atacul armat din partea unui stat poate fi sanctionat prin riposta militara de catre statul victima, în baza dreptului la autoaparare prevazut de Carta O.N.U.

Tot în numele dreptului la autoaparare, statele pot sa recurga la acte de retorsiune, constând în „acte neamicale considerate însa legitime, cum sunt: ruperea relatiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui embargo sau întreruperea unui ajutor economic, atunci când o asemenea masura nu încalca prevederile unui tratat”

Represaliile sunt „acele acte ale unui stat care, desprinse e contextul în care se desfasoara, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori în cazul în care acestea constituie un raspuns la conduita contrara dreptului international al altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu pot avea un caracter militar” . Spre exemplu, un stat dispune exproprierea masiva a unor bunuri apartinând cetatenilor altui stat, fara sa acorde despagubirile legale, stabilite printr-un acord international. Statul ai carui cetateni au fost prejudiciati în acest mod, poate replica prin exproprierea în conditii identice a bunurilor cetatenilor statului care a încalcat acordul international si care se afla pe teritoriul sau.

b) Organizatiile internationale, prin organele lor, pot sa aplice anumite sanctiuni, în cazul încalcarii unor norme de drept international public.

În cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat sa aplice sanctiuni. Aplicarea sanctiunilor nu vizeaza, pedepsirea statului, ci, în primul rând, restabilirea pacii si securitatii internationale. Sanctiunile care pot fi aplicate, sunt de doua tipuri: fara folosirea fortei armate (masuri de ordin politic si economic) si cu folosirea fortei armate (masuri de ordin militar).

Din cadrul primei categorii de sanctiuni fac parte: întreruperea relatiilor economice si a comunicatiilor, sau ruperea relatiilor diplomatice. Din cadrul celei de-a doua categorii fac parte: demonstratiile, blocadele sau alte operatiuni executate de forte aeriene, maritime sau terestre, ale statelor membre O.N.U.

Consiliul de Securitate intervine atunci când constata ca o anumita situatie internationala reprezinta: o amenintare împotriva pacii, o încalcare a pacii sau un act de agresiune.

Cel mai frecvent, Consiliul de Securitate a apreciat ca o situatie internationala care a reclamat aplicarea unei sanctiuni, reprezenta o amenintare împotriva pacii. În câteva cazuri doar s-a justificat calificativul de „încalcare a pacii” (razboiul Irak-Iran, razboiul din Iugoslavia). Alte situatii internationale au fost apreciate ca reprezentând amenintari împotriva pacii: împiedicarea exercitarii dreptului popoarelor la autodeterminare (în Rodezia si Namibia), terorism ( în Libia), violarea drepturilor omului si exod masiv de populatie peste granitele nationale (în Ruanda).

Sanctiunile aplicabile de catre organizatiile internationale regionale pot sa conste în: pierderea de catre state a unor avantaje decurgând din calitatea lor de membre ale organizatiei, suspendarea temporara a dreptului de vot al statului în cadrul organizatiei, sau excluderea din organizatie. În cadrul Consiliului Europei, organul decizional - Comitetul de Ministri - poate dispune (la recomandarea Adunarii Parlamentare), suspendarea dreptului de vot al statului în cadrul organizatiei sau excluderea unui stat membru daca acesta a încalcat în mod grav principiul statutar al organizatiei – respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Africa de Sud a fost exclusa temporar din cadrul Organizatiei Internationale a Muncii. De asemenea, Fondul Monetar International poate sa recurga la aplicarea unor sanctiuni sub forma neacordarii sau retragerii unor credite.