Bugetul public naţional.

Definiţie – poate fi definit ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevãzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioadã determinatã de timp.

Conţinutul bugetului public naţional este format din veniturile publice şi cheltuielile publice.

a. Veniturile publice – sunt ca şi mijloacele practice de constituire a fondurilor bãneşti ale statului. Veniturile publice sunt formate din:

-         venituri ordinare (curente) reprezentate de taxe şi impozite. Impozitele sunt directe şi indirecte.

-         venituri extraordinare reprezentate de: - împrumuturile(datoria publicã); - suplimentarea masei monetare aflate în circulaţie printr-o noua emisiune monetarã; - emiterea de bonuri de tezaur; - vînzarea unei pãrţi din rezervele de aur ale statului.

b. Cheltuielile publice – reprezintã modalitãţile de repartizare şi utilizare a fondului bãnesc bugetar în vederea satisfacerii necesitãţilor generale ale societãţii.

Cheltuielile publice sunt repartizate de la bugetul de stat pentru:

-         acoperirea nevoilor militare;

-         întreţinerea aparatului de stat;

-         plata datoriei publice;

-         acordarea de subvenţii ;

-         dezvoltarea sectorului economic de stat;

-         acoperirea nevoilor social-culturale precum şi a celor de cercetare-dezvoltare.

Bugetul naţional al României este specific unui stat de tip unitar şi anime format din :

-bugetul administraţiei centrale de stat;

-bugetele locale ale unitãţilor administrativ-teritorialecare au personalitate juridicã;

-bugetul asigurãrilor sociale de stat;

-bugetele speciale (primele, recompensele).

Procedura bugetarã – este alcãtuitã din totalitatea actelor şi operaţiunilor privind întocmirea proiectului de buget, adoptarea acestuia, executarea sa, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetarã, precum şi controlul bugetar.

Principiile procedurii bugetare sunt reprezentate de :

a.       Universalitatea bugetarã = principiul bugetar potrivit cãruia veniturile şi cheltuielile statului trebuie sã fie înscrise în buget, în sumele lor globale sau totale, deci nici un venit şi nici o cheltuialã de stat nu trebuie sã se realizeze în afara cadrului bugetar.

b.      Unitatea bugetarã = principiul potrivit cãruia toate veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie înscrise într-un singurdocument, în aşa fel încît sã permitã examinarea şi interpretarea cifrelor şi de cãtre nespecialişti.

c.       Neafectarea veniturilor bugetare = principiul bugetar, potrivit cãruia veniturile bugetare odatã încasate, trebuie sã se depersonalizeze ca sã serveascã la acoperirea cheltuielilor bugetare privite în totalitatea lor.

d.      Specializarea bugetului = este principiul bugetar, potrivit caruia, veniturile bugetare trebuie aprobate de cãtre Parlament pe surse de provenienţã, iar cheltuielile bugetare pe categorii de obiective şi activitãţi.

e.       Anualitatea bugetarã = este principiul bugetar, potrivit cãruia perioada de timp pentru care se întocmeşte şi în care se executã bugetul de stat este de un an.

f.        Echilibrarea bugetarã = principiul potrivit cãruia, bugetul statului trebuie sã se prezinte echilibrat (balansat) adicã veniturile sã acopere integral cheltuielile.

g.       Publicitatea bugetarã = principiul potrivit cãruia bugetul de stat se aduce la cunoştiinţa opiniei publice pentru ca aceasta sã fie informatã în legãturã cu resursele preconizate de guvern şi destinaţia pe care înţelege sã o dea banului public.

Clasificarea bugetarã -> este un instrument tehnic de sistematizare, urmãrire şi control al realizãrii veniturilor şi efectuãrii cheltuielilor bugetare.

Elaborarea proiectului bugetului de stat revine Ministerului Finanţelor. Acesta, poartã discuţii cu fiecare minister pentru a se ajunge la un punct de vedere comun. Eventualele neînţelegeri ce pot apãrea între propunerile formulate de ministere şi evaluãrile Ministerului Finanţelor se examineazã şi se soluţioneazã de cãtre Primul-Ministru.

Proiectul de buget odatã elaborat şi însuşit de Guvern este supus pentru dezbatere şi aprobare puterii legislative.

Executarea bugetului de stat = reprezintã un ansamblu de acte şi operaţiuni vizînd încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor adoptate prin legea bugetarã anualã.

REALIZAREA veniturilor bugetare parcurge ca etape:

- aşezarea – este operaţiunea care constã în identificarea materiei impozabile de care dispune o persoanã fizicã sau juridicã şi determinarea mãrimii acesteia.

- lichidarea – este operaţiunea care constã în stabilirea cuantumului impozabil datorat de persoana fizicã sau juridicã în cauzã.

- emiterea titlului de percepere a impozitului – este operaţiunea care constã în deschiderea rolului, adicã înscrierea sumei respective în debitul persoanei fizice sau juridice în cauzã.

- perceperea propriu-zisã a impozitului – este activitatea care constã în operaţii de încasare a acestuia în cuantumul şi la termenul stabilit.

EFECTUAREA cheltuielilor publice parcurge la rîndul ei ca etape:

- angajarea – reprezintã asumarea obligaţiei de cãtre stat de a plãti o sumã de bani unui terţ, obligaţie ce rezultã dintr-un act-contract, hotãrîre judecãtoreascã, decizie ministerialã sau orice alt act legal.

- lichidarea – operaţiunea prin care se verificã realizarea serviciului în favoarea statului şi se stabileşte cuantumul plãţii ce urmeazã a fi efectuatã.

- ordonanţarea – operaţiunea de emitere a unei dispoziţii (ordin) de platã a sumei de bani din bugetul de stat în favoarea celui îndreptãţit de acesta.

- plata – operaţiunea prin care se stinge obligaţia statului faţã de persoanele fizice şi juridice, faţã de care acesta este dator cu o anumitã sumã de bani.

ÎNCHEIEREA exerciţiului bugetar – este etapa urmãtoare încasãrii şi efectuãrii cheltuielilor pentru un an bugetar. Aceastã etapã se caracterizeazã prin întocmirea contului de execuţie bugetarã care reflectã totalitatea operaţiunilor de execuţie a bugetului şi permite determinarea rezultatelor. În funcţie de rezultatul execuţiei bugetare, a raporturilor dintre venituri şi cheltuieli, anul bugetar se poate finaliza cu un deficit bugetar.

CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE.

Executarea bugetului presupune realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice sub controlul unor organe împuternicite cu astfel de atribuţii.

Controlul asupra execuţiei bugetare este determinat de raţiuni de ordin politic şi de raţiuni de ordin financiar.

În funcţie de obiectivele urmãrite, de organele care efectueazã controlul bugetar, controlul execuţiei bugetare poate fi:

-         control politic efectuat de cãtre Parlament şi de cãtre Comisiile financiare ale Parlamentului.

-         control administrativ care se realizeazã de cãtre organele specializate ale Ministerului Finanţelor şi prin control ierarhic exercitat de cãtre ordonatorii bugetari principali asupra modului cum sunt consumate alocaţiile bugetare de cãtre subordonaţii acestora.

-         control jurisdicţional – care este efectuat de cãtre Camera sau Curtea de Conturi.

ACTIVITATEA BUGETARÃ A ROMÂNIEI.

Procedura bugetarã – totalitatea actelor şi operaţiunilor cu caracter tehnic şi normativ, înfãptuite de organe specializate ale statului în scopul elaborãrii, adoptãrii, executãrii şi încheierii bugetului public naţional.

Principiile procedurii bugetare sunt reprezentate de:

- Universalitatea bugetarã – potrivit cãruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie sã figureze înbugetulpublic naţional cu sumele lor totale.

- Echilibrarea bugetului – potrivit cãruia bugetul public naţional ar trebui sã se prezinte echilibrat, adicã veniturile sale sã acopere integral cheltuielile.

- Realitatea bugetarã (specialitatea) -  în sensul cã trebuie avute în vedere variantele cele mai precedente în realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare.

- Unitatea bugetarã – acest principiu, este corelat cu principiul universalitãţii bugetare şi reprezintã faptul cã toate veniturile şi cheltuielile bugetare este necesar sã fie înscrise într-un singur document.

- Neafectarea veniturilor bugetare – potrivit cãruia veniturile publice, prelevate la dispoziţia statului, trebuie sã se depersonalizeze, sã serveascã la acoperirea cheltuielilor bugetare privite în ansamblul lor.

- Anualitatea bugetarã – cere ca bugetul de stat sã fie aprobat în fiecare an de cãtre Parlament.

- Publicitatea bugetului – potrivit cãruia bugetul de stat trebuie adus la cunoştinţa opiniei publice prin mijloace de catre societatea dispune.

Elaborarea proiectului bugetului naţional – reprezintã un proces de mare complexitate şi responsabilitate pentru guvernul aflat la putere.

Guvernul elaboreazã:- proiectul bugetului administraţiei centrale de stat; - proiectul bugetului asigurãrilor sociale de stat; - contul general annual de execuţie a bugetului.

Ministerul Finanţelor rãspunde de elaborarea proiectului bugetului administraţiei centrale de stat.

Aprobarea bugetului public naţional se face dupã ce acesta este supus dezbaterii Parlamentului şi este aprobat printr-un act normativ denumit – Legea de adoptare a bugetului de stat, prin care se conferã acestor importante relaţii forţa juridicã de lege.

Creditele aprobate prin Legea bugetarã anuala pentru cheltuielile unui exerciţiu bugetar nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui exerciţiu. Controlul execuţiei bugetare este îndeplinit de: - Parlamentul ţãrii (Adunarea Deputaţilor şi senatul) care exercitã un control politic; - Curtea de Conturi care exercitã un control jurisdicţional; - Ministerul Finanţelor care exercitã un control administrativ specializat.

SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE.

Veniturile statului – sunt formate din totalitatea resurselor bãneşti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor bãneşti ale acestuia, alcãtuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor publice.

Elementele comune veniturilor bugetare sunt urmãtoarele :

a. Denumirea venitului bugetar – este adecvatã în raport de natura sa financiar-economicã şi juridicã: - impozit, taxã, contribuţie, prelevare, vãrsãmînt, etc.

b. Debitorul (plãtitorul) sau subiectul impunerii – este o persoanã fizicã sau juridicã care datoreazã, potrivit legii, o taxã un impozit sau este obligatã la efectuarea unei anumite prelevãri la bugetul statului.

c. Obiectul sau materia impozabilã – reprezintã veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile.

d. Unitatea de evaluare – reprezintã elementul care exprimã cuantumul unitar a venitului bugetar în raport cu baza sa de calcul. Se stabileşte o cotã fixã sau o cotã procentualã (proporţionalã, progresivã, regresivã).

e. Unitatea de impunere – reprezintã unitatea în care se exprimã obiectul sau materia impozabilã ca leul – în cazul veniturilor; metru; pãtratul sau hectarul – în cazul terenurilor.

f. Asieta – reprezintã modalitatea de aşezare a obiectului sau mãrfii bugetare – identificarea subiectului şi materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea cuantumului de platã.

g. Perceperea (încasarea) venitului bugetar – reprezintã realizarea efectivã a acestuia. Ca metode de realizare avem: - metoda plãţii directe; - metoda reţinerii şi vãrsãrii; - metoda aplicãrii de timbre fiscale.

h. Termenul de platã – reprezintã data la care, sau pînã la care un anumit venit trebuie vãrsat la bugetul statului.

i. Rãspunderea debitorilor – reprezintã aplicarea formelor rãspunderii juridice (administrative, patrimoniale, penale)din sfera veniturilor bugetare.

j. Calificarea venitului bugetar – se referã la stabilirea caracterului local sau central al venitului şi atribuirea prin lege spre pãrţile bugetului de stat.

Sistemul veniturilor bugetare presupune o varietatedeforme şi metode pentru atragerea la bugetul statului a mijloacelor bãneşti necesare înfiinţãrii şi funcţiilor sale. Ca forme tradiţionale avem: - impozitele; - taxele.

Veniturile bugetare ale statului, în funcţie de regularitatea cu care se realizeazã, se împart în venituri ordinare (curente) şi venituri extraordinare.