Creditul

Definiţie = schimb de monedã condiţionat şi despãrţit de un interval de timp, de un termen.

Elementele creditului sunt :

-         Subiecţii – Creditorul (cel care acordã creditul) şi Debitorul (cel care primeşte creditul).

-         Scadenţa – momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului.

-         Ratele parţiale – care se ramburseazã eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii din contractul de creditare.

-         Termenul de graţie – perioada între momentul angajãrii creditului şi începerea rambursãrii sale.

-         Garantarea creditului (sau gajul) – format din bunuri care se constituie la dispoziţia creditorului sau a unui terţ pentru asigurarea îndeplinirii de cãtre debitor a unor obligaţiuni de o valoare, în general, mai redusã.

-         Dobînda – suma de bani plãtitã de cãtre debitor, credidorului sãu, pentru împrumutul acordat pe un termen determinat.

Formele principale sub care se prezintã creditul în economia de piaţã sunt:

a.       Creditul comercial – formã de împrumut practicatã între vînzãtor şi cumpãrãtor, atunci cînd vînzarea mãrfurilor este fãcutã pe credit, adicã înmînarea acesteia este separatã în timp de plata preţului ei.

b.      Creditul bancar – este creditul care se acordã agenţilor economici sub formã bãneascã de cãtre instituţii specializate numite instituţii bancare. Modalitãţile creditului bancar sunt: - creditul bancar de scont; - creditul bancar în cont curent; - creditul bancar pe gaj cu efecte publice (creditul lombard); - creditul bancar pe gaj de efecte comerciale.

Clasificarea creditului:

a.       Dupã destinaţie: - creditul de producţie; - creditul de consum.

b.      În funcţie de subiectul de drept care angajeazã creditul avem:

-creditul public (este contractat de stat pentru completarea resurselor sale în cazul în cazul cînd resursele ordinare nu sunt suficiente). Acesta poate fi : - productiv (cînd este destinat înfiinţãrii de societãţi cu capital de stat sau modernizãrii celor existente); - neproductiv (cînd este destinat unor sarcini de apãrare, educaţie, administraţie, etc).

-creditul privat – este contractat de o persoanã particularã sau o întreprindere privatã.

c.       Dupã modul de garantare avem: - creditul real (garantat în valori materiale certe); - creditul personal (acordat pe baza încrederii, a prestigiului de care se bucurã împrumutatul).

d.      În funcţie de perioada de timp pentru care este acordat creditul este: - pe termen scurt (de pînã la 1 an); - pe termen mijlociu(de la 1 la 5 ani); - pe termen lung (de peste 5 ani); - fãrã termen (operaţiunile de credit în cont curent).

e.       Dupã locul de desfãşurare avem creditul intern şi creditul extern.

Locul şi importanţa creditului în relaţiile social-economice şi evidenţiate de funcţiile sale şi anume:

-         funcţia de transformare a economiilor în investiţii;

-         funcţia distributivã;

-         funcţia de emisiune monetarã;

-         funcţia de asigurare a stabilitãţii preţurilor.

Pentru prevenirea situaţiilor ce ar perturba echilibrul economic (risipã urmatã de penurie), se foloseşte un instrument al creditului – Warantul – care oferã pentru proprietarii mãrfurilor, posibilitatea depozitãrii lor şi obţinerii cu anticipaţie într-o proporţie mai mare sau mai micã, contravaloarea acestora.

Condiţiile ca creditul sã-şi îndeplineascã funcţiile şi rolul sãu la economia de piaţã pentru o valorificare la maximum a avantajelor şi o diminuare la minimum a dezavantajelor sunt reprezentate de: - existenţa unui sistem juridic; - existenţa unui sistem instituţional; - existenţa unui cadru economic favorabil; - forma relaţiilor social-politice; - factori de naturã psihologicã şi de tradiţie.

Politica de credit înfãptuitã prin banca centralã (în unele state şi prin guvern) cu ajutorul unor instrumente şi tehnici specifice, urmãreşte sã asigure, prin promovarea funcţiilor creditului, echilibrul general economic al societãţii.

Existenţa creditului este condiţionatã de îndeplinirea cumulativã a celor 3 elemente: - un anumit capital de încredere; - cu intervenţia factorului timp; - stimulat de interesul sau dobînda de care este legat.

Categorii de dobîndã :

-         dobînda cãmãtãreascã (uzuarã)- dobînda calculatã cu procente excesiv de mari sau perceputã sub diferite forme;

-         dobînda convenţionalã – dobînda calculatã cu un procent stabilit prin înţelegerea dintre debitori şi creditori (este mai ridicat, de regulã, decît cel stebilit prin lege);

-         dobînda la dobîndã – este preţul plãtit de împrumutat pentru suma reprezentînd capitalul, plus dobînda capitalizatã pe o perioadã;

-         dobînda legalã – dobînda calculatã cu procentul stabilit de lege.

-         dobînda majoratã –dobînda perceputã de unitãţile bancare în cazurile în care creditele acordate nu suntrambursate la termenele stabilite ;

-         dobînda moratorie – dobînda care se plãteşte de cãtre debitor de la data acordãrii moratoriului pînã în momentul stingerii datoriilor;

-         dobînda pentru împrumutul maritim – dobînda plãtitã la împrumuturile maritime (de regulã este mai mare decît dobînda de pe piaţa comercialã, ca urmare a riscului creditorului de a pierde capitalul investit în cazul pierderii în catastrofã maritimã a bunului pentru care i-a acordat împrumutul);

-         dobînda fixã – dobînda stabilitã la încheierea contractului împrumutat între pãrţile participante la raporturile de credit;

-         dobînda variabilã – dobînda care se recalculeazã periodic (de regulã la 3 luni) în funcţie de evoluţia dobînzii pe piaţã.