No Image
No Image
No Image
No Image
No Image
 
No Image

Publicitate

Search articol

No Image
No Image No Image No Image
No Image
No Image
Administratia Publica Locala
Drept Administrativ
 

 

Administraţia publică locală

 

I. Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale.

În conformitate cu art.2 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.  Aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.

Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Dispoziţiile amintite nu aduc atingere posibilităţii de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii.

Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

Componentele autonomiei locale. Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz, şi conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice.

Competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc numai prin lege. Aceste competenţe sunt depline şi exclusive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune şi oraşe şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ. În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Principiul subsidiarităţii. Exercitarea competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege revine autorităţilor administraţiei publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. Stabilirea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi trebuie să ţină seama de amploarea şi de natura răspunderii ce le revine, precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate.

Obligaţia de consultare. Autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii.

Dreptul la resurse proprii. În cadrul politicii economice naţionale, comunele, oraşele şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care autorităţile administraţiei publice locale le gestionează potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

Resursele financiare ale autorităţilor publice locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi cu responsabilităţile prevăzute de lege. Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al creării de noi servicii publice, fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi.

Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.

Dreptul de cooperare şi asociere. Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca, în limitele competenţelor lor, să coopereze şi să se asocieze cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii.
Pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii.

Cooperarea transfrontalieră. Sediul materiei este completat cu Ordonanţa Guvernului nr.120/1998 privind ratificarea Convenţiei-cadru europene privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale, adoptată la Madrid în 1980.

Cooperarea transfrontalieră reprezintă concertarea care vizează întărirea şi dezvoltarea raporturilor de vecinătate între colectivităţi sau autorităţi teritoriale aparţinând mai multor state, precum şi încheierea de acorduri şi înţelegeri utile în acest scop. Convenţia referitoare la cooperarea transfrontalieră, conţine scheme de statute, acorduri şi contracte ce pot fi încheiate de autorităţile locale, cu respectarea legislaţiei naţionale. Prin aceste instrumente juridice se constituie asociaţii de drept privat sau public, cu personalitate juridică, sau sunt prestate servicii publice.

            Referitor la cooperarea transfrontalieră, noua lege a administraţiei publice locale vine să aducă câteva precizări de ordin juridic, din care reiese că:

1. Proiectul acordului de asociere sau de cooperare a unei autorităţi locale române cu o autoritate locală străină, trebuie înaintat Ministerului Afacerilor Externe şi DAPL, spre avizare.

2. Dacă avizul nu este emis în 30 de zile de la solicitare, se va considera că nu sunt obiecţii şi că proiectul poate fi supus aprobării Consiliului local sau judeţean.

3. Hotărârea de aprobare a asocierii sau cooperării transfrontaliere  trebuie adoptată cu majoritatea calificată de două treimi şi în şedinţă publică. De asemenea, Primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin referendum local

4. Acordul sau convenţia este încheiată de reprezentanţii părţilor, şi angajează doar responsabilitatea autorităţii locale respective, nu şi pe cea a statului. Actele emise în virtutea acordului au aceeaşi valoare în dreptul intern român ca şi actele administrative obişnuite ale acelei autorităţi administrative, şi fac obiectul controlului de legalitate exercitat de prefect şi de instanţa de contencios administrativ.

5. Foarte importantă este precizarea conform căreia doar autorităţile din zonele limitrofe zonelor de frontieră pot participa la încheierea de acorduri de cooperare transfrontalieră.

6. Prin asociere sau cooperare transfrontalieră pot fi create organisme cu personalitate juridică, însă fără competenţe administrativ-teritoriale, cu respectarea legislaţiei statului unde va fi sediul lor.

Dezvoltarea regională.  Autorităţile administraţiei publice locale pot încheia între ele acorduri şi pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională.

Legea dezvoltării regionale nr.151/1998 conferă doar Consiliilor judeţene posibilitatea de a constitui regiuni de dezvoltare.

Consiliile locale pot însă să se asocieze, în conformitate cu O.G. nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, în scopul promovării dezvoltării regionale. Asociaţiile sau fundaţiile înfiinţate în scopul sprijinirii dezvoltării regionale – aşa zisele „microregiuni de dezvoltare” nu vor putea însă beneficia în mod direct de programele naţionale de dezvoltare regională, ci doar prin intermediul Consiliilor judeţene care fac parte din regiunea de dezvoltare. Ele vor putea însă acorda consultanţă şi sprijin colectivităţilor locale în acest domeniu, sprijinind astfel activitatea Consiliului judeţean. De aceea, este de dorit ca asociaţia sau fundaţia constituită de consiliile locale să cuprindă printre membrii lor şi consiliul judeţean.

            O.G.26/2000 prevede că după constituire, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile interesate vor solicita autorităţilor administrative autonome, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale să fie luate în evidenţa acestora, în funcţie de domeniul în care activează, iar autorităţile publice sunt obligate să ţină evidenţa asociaţiilor şi fundaţiilor care li s-au adresat în acest scop.

Prin urmare, asociaţiile constituite prin asocierea unor Consilii locale sau/şi judeţene în scopul dezvoltării regionale trebuie să se adreseze, pentru luarea în evidenţă, Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, care a preluat atribuţiile referitoare la dezvoltarea regională de la Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională, desfiinţată.

Constituirea de persoane juridice. Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî participarea cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local ori judeţean, după caz, în condiţiile legii.

Drepturile minorităţilor naţionale. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne.

Unităţile administrativ teritoriale. Comunele, oraşele şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.

Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.

Unele oraşe pot fi declarate municipii, în condiţiile legii.

În municipii se pot crea subdiviziuni administrativ-teritoriale, a căror delimitare şi organizare se fac potrivit legii.

Autorităţile administraţiei publice locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.

Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii.

 

II.  Autorităţile  administraţiei publice locale

a) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile locale nr.70/1991, şi funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale care rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.

b) În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile Legii privind alegerile locale.

c) Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

d) Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al consilierului judeţean, este de 4 ani. Mandatul se exercită în condiţiile legii. Consiliul local sau consiliul judeţean, precum şi primarul ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării consiliului local sau judeţean, respectiv a vacanţei postului de primar, încheie mandatul precedentei autorităţi a administraţiei publice locale.  Consiliul local sau consiliul judeţean, precum şi primarul, aleşi în urma organizării unor noi unităţi administrativ-teritoriale sau în urma dizolvării unor consilii, respectiv vacantării unor posturi de primari, îşi exercită mandatul numai până la organizarea următoarelor alegeri locale generale.

e) În scopul asigurării autonomiei locale autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale comunelor, oraşelor şi judeţelor, în condiţiile legii.

f) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti Guvernul numeşte câte un prefect.  Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Prefectul poate ataca, în total sau în parte, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local sau de consiliul judeţean, precum şi dispoziţiile emise de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, în cazul în care consideră aceste acte sau prevederi din ele ca fiind ilegale. Actul sau prevederile acestuia care au fost atacate sunt suspendate de drept.

Prefectul răspunde, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene ale căror acte au fost atacate, în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul administrativ a fost atacat în mod abuziv.

 

III. Consiliul local

III. 1. Compunerea şi constituirea consiliului local.

III. 1. 1.  Compunerea consiliului local. Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de populaţia comunei sau a oraşului, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, fiind între 9 şi 31 de consilieri, iar Consiliul General al Municipiului Bucureşti este compus din 55 de consilieri.

III. 1. 2. Constituirea consiliului local. Constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor.

Convocarea consilierilor declaraţi aleşi, pentru şedinţa de constituire, se face de către prefect. La şedinţa de constituire pot participa prefectul sau reprezentantul său, precum şi primarul, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.

Regulile aplicabile şedinţei de constituire sunt următoarele:

a) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului.

b) Dacă nici la a doua convocare şedinţa[1] nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii.

c) În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la ultima convocare datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat[2] de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauză la instanţa de contencios administrativ în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.

Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2 consilieri dintre cei mai tineri.

Validarea consilierilor în funcţie. Pentru validarea mandatelor consiliile locale aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri.  Comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier şi propune consiliului local validarea sau invalidarea[3] mandatelor.

Validarea sau invalidarea mandatelor se face, în ordine alfabetică, cu votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot.

Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenţi de la şedinţă, de la comunicare. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile.

Consilierii ale căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului local jurământul[4], în limba română. Consilierii care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept.

În cazul în care consilierul declarat ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele şi alianţele politice confirmă în scris apartenenţa la partid.

Dacă locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub două treimi, se vor organiza alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale.

După validarea mandatelor şi depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local consilierul care a condus şedinţa declară consiliul legal constituit.

III. 2. Incompatibilităţile calităţii  de  consilier.

Calitatea de consilier este incompatibilă cu: a) funcţia de prefect şi de subprefect; b) calitatea de funcţionar public în aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale; calitatea de funcţionar public în aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, al prefectului, al serviciilor publice de interes local sau judeţean, al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale; calitatea de angajat în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale respective sau în cadrul aparatului propriu al prefectului din judeţul respectiv; c) funcţia de manager sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome ori de conducător al societăţilor comerciale înfiinţate de consiliile locale sau de consiliile judeţene; d) calitatea de primar; e) calitatea de senator, deputat, ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi cele asimilate acestora.

Incompatibilitatea intervine numai după validarea mandatului, cel în cauză trebuind să opteze în termen de 10 zile, după care, dacă acesta nu a optat pentru calitatea de consilier, în şedinţa de consiliu următoare preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului acestuia de pe lista partidului, alianţei politice sau a alianţei electorale respective.

III. 3. Preşedintele de şedinţă al Consiliului local. După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta. Preşedintele de şedinţă poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie.

III. 4. Atribuţiile consiliului local

Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.

Consiliul local are următoarele atribuţii principale:

a) alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz;

b) aprobă statutul comunei sau al oraşului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului;

c) avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului, documentaţii de amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală şi de cooperare transfrontalieră, în condiţiile legii;

d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii;

e) aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi ale regiilor autonome de interes local;

f) administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului;

g) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;

h) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau oraşului, după caz, în condiţiile legii;

i) înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes local; urmăreşte, controlează şi analizează activitatea acestora; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare şi funcţionare pentru instituţiile şi serviciile publice de interes local; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii serviciilor publice de interes local, precum şi pe cei ai instituţiilor publice din subordinea sa; aplică sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii, persoanelor pe care le-a numit;

j) hotărăşte asupra înfiinţării şi reorganizării regiilor autonome de interes local; exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat; hotărăşte asupra privatizării acestor societăţi comerciale; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;

k) analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase;

l) stabileşte măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes local;

m) aprobă, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local şi asigură condiţiile necesare în vederea realizării acestora;

n) asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, de sub autoritatea sa; urmăreşte şi controlează activitatea acestora;

o) hotărăşte, în localităţile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură şi în bani, precum şi de alte facilităţi, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie; asemenea facilităţi pot fi acordate şi personalului didactic;

p) contribuie la organizarea de activităţi ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement;

q) hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice; analizează activitatea gardienilor publici, poliţiei, jandarmeriei, pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă, în condiţiile legii, şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;

r) acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, în condiţiile legii;

s) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială; asigură protecţia drepturilor copilului, potrivit legislaţiei în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local;

t) înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţie, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;

u) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local;

v) conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului;

x) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; hotărăşte înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ-teritoriale similare din alte ţări;

y) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

z) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;

w) asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii.

III. 5. Funcţionarea consiliului local

Consiliul local îşi exercită mandatul de 4 ani de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului.Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului.

Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai oraşului convocarea consiliului local se poate face de îndată. În toate cazurile, convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei sau ai oraşului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. În comunele sau oraşele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

Şedinţele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcţie. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie.

Şedinţele consiliului local sunt conduse de preşedintele de şedinţă, şi sunt publice, cu excepţia cazurilor în care consilierii decid, cu majoritate de voturi, ca acestea să se desfăşoare cu uşile închise. Problemele privind bugetul local, administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice române sau străine se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. În legătură cu aceste probleme primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin referendum, în condiţiile legii.

Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o treime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.

Dezbaterile din şedinţele consiliului local, precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal, semnat de consilierul care conduce şedinţele de consiliu şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

Ordinea de zi a şedinţelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care a cerut întrunirea consiliului. Modificarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente şi numai cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.

Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, care va fi elaborat în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului, precum şi de avizul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 40 alin. (2) şi (4) din Legea nr.215/2001 – şedinţă extraordinară şi cazde forţă majoră.

III. 6. Actele consiliului local.

a) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.

b) Hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii, administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu organizaţii neguvernamentale, cu persoane juridice române sau străine se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

c) Hotărârile privind bugetul local, precum şi cele prin care se stabilesc impozite şi taxe locale se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două şedinţe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget local, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat.

d) Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege.

e) Proiectele de hotărâre pot fi propuse de consilieri, de primar sau de cetăţeni[5]. Proiectul depus de cetăţeni trebuie să fie susţinut de cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot din unitatea administrativ teritorială. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale.

Nulitatea de drept a hotărârii. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.

Semnarea şi contrasemnarea hotărârilor. Hotărârile consiliului local se semnează de preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri.

Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţele ce revin, potrivit legii, consiliului local. În acest caz secretarul va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei.

Comunicarea hotărârii. Secretarul va comunica hotărârile consiliului local primarului şi prefectului, de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la data adoptării. Comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

Efecte juridice. Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinînd minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, şi în limba maternă.

III. 7. Delegatul sătesc. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o adunare sătească, constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii, convocată şi organizată de primar şi desfăşurată în prezenţa primarului sau viceprimarului. La discutarea problemelor privind satele respective delegaţii săteşti vor fi invitaţi în mod obligatoriu. Votul acestora are caracter consultativ. Delegatului sătesc îi sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile privind indemnizaţia şi decontarea cheltuielilor.

III. 8. Dizolvarea consiliului local.

Dizolvarea facultativă. Consiliul local poate fi dizolvat dacă a adoptat, într-un interval de cel mult 6 luni, cel puţin 3 hotărâri care au fost anulate de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.

Dizolvarea se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de oricare dintre consilieri la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest caz procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.

Data pentru organizarea alegerii noului consiliu local se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 10 zile sau, după caz, de la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care a fost respinsă acţiunea consilierilor.

Până la constituirea noului consiliu local primarul, viceprimarul sau, în absenţa acestora, secretarul va rezolva problemele curente ale comunei sau ale oraşului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.

Dizolvarea de drept. În cazul în care consiliul local nu se întruneşte timp de 3 luni consecutive sau nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre, precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa prin supleanţi, acesta se consideră dizolvat de drept.

Situaţiile precizate mai sus se comunică de primar, viceprimar sau, în absenţa acestora, de secretar, prefectului care, prin ordin, ia act de situaţia de dizolvare a consiliului local şi propune Guvernului organizarea de noi alegeri.

Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă.

Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar introducerea acţiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de către Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 10 zile sau, după caz, de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea împotriva ordinului prefectului.

III.9. Suspendarea şi încetarea mandatului de consilier.

Mandatul de consilier se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului.

În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat acesta are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii.

Mandatul de consilier încetează de drept în următoarele cazuri: a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; d) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazului în care este suspendat de drept din funcţie; e) constatarea, după validarea mandatului, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; g) punerea sub interdicţie judecătorească; h) pierderea drepturilor electorale; i) lipsa nemotivată de la 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului local; j) deces.

Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de consiliul local, prin hotărâre, la iniţiativa primarului sau a oricărui consilier.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), d) şi i) hotărârea consiliului local poate fi atacată de consilier la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

 

IV. Primarul şi viceprimarul.

Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar oraşele reşedinţă de judeţ, câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii. Viceprimarii nu pot fi în acelaşi timp şi consilieri.

Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.

IV. 1. Incompatibilităţi. Calitatea de primar, respectiv de viceprimar, este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile cu care este incompatibilă şi calitatea de consilier, care se aplică în mod corespunzător; b) orice funcţie de conducere din cadrul societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar ori din cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale sau regiilor autonome; c) orice alte activităţi sau funcţii publice, cu excepţia funcţiilor didactice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii ori organizaţii neguvernamentale.

IV. 2.   Rolul primarului în administraţia locală.

 Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează. Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în condiţiile legii.

Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie.

IV. 3. Atribuţiile primarului.  Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;

b) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;

c) poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;

d) prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;

e) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;

f) exercită funcţia de ordonator principal de credite;

g) verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;

h) ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;

i) asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;

j) îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;

k) ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;

l) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;

m) controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

n) ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;

o) ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;

p) asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;

q) asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;

r) exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;

s) conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;

ş) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;

t) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;

ţ) propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate;

u) numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;

v) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;

x) organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;

y) ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de consiliul local.

Atribuţiile delegate. În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales.

În această calitate primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, în condiţiile legii, concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

Delegarea atribuţiilor primarului.

a) delegarea obligatorie. Primarul deleagă viceprimarului sau, după caz, viceprimarilor, prin dispoziţie emisă în cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit art. 68 alin. (1) lit. j) îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale; m) controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate; p) asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local; r) exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;, v) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;, x) organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe; şi y) ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

b) delegarea facultativă. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu, potrivit legii.

c) atribuţiile ce nu pot fi delegate. Atribuţiile ce revin primarului, ca reprezentant al statului, potrivit art. 69, cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă, precum şi cele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-f), h), i), k), l) şi t) din Legea nr.215/2001 nu pot fi delegate.

IV. 4. Actele primarului. În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. Prevederile art. 49 şi ale art. 50 alin. (2) din Legea nr.215/2001 se aplică în mod corespunzător (este vorba de contrasemnarea dispoziţiei de către secretar, comunicarea actului şi aducerea la cunoştinţă publică a actelor normative).

IV. 5. Viceprimarul

 Consiliul local alege din rândul membrilor săi viceprimarul, respectiv viceprimarii, cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului viceprimarului este egală cu cea a mandatului consiliului local.

Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Viceprimarul exercită atribuţiile ce îi sunt delegate de către primar.

IV. 6. Mandatul primarului încetează de drept în unul dintre următoarele cazuri: a) demisie; b) incompatibilitate; c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; d) imposibilitatea de a fi exercitat mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazului când este suspendat; e) când se constată, după validarea mandatului, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; f) a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privată de libertate; g) punerea sub interdicţie judecătorească; h) pierderea drepturilor electorale; i) când, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin prin lege, a emis 3 dispoziţii cu caracter normativ într-un interval de 3 luni, care au fost anulate de instanţa de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă; j) deces;

În cazurile prevăzute mai sus, prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului.

În cazul prevăzut la lit. d) ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa de contencios administrativ este obligată se se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de către Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile sau după expirarea termenului de 10 zile.

Încetarea mandatului primarului prin referendum local. În conformitate cu art.73 din lege, mandatul primarului încetează, de asemenea, înainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat în condiţiile legii.

Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii[6] adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei sau oraşului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.

1. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei sau oraşului.

2. După primirea cererii prefectul va proceda la analizarea temeiniciei motivelor invocate, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 73, precum şi la verificarea veridicităţii şi autenticităţii semnăturilor, în termen de 30 de zile.

3. După verificare prefectul va transmite Guvernului, prin Ministerul Administraţiei Publice, o propunere motivată de organizare a referendumului.

4. Pe baza propunerii motivate a prefectului, avizată de Ministerul Administraţiei Publice, Guvernul se va pronunţa, prin hotărâre, în termen de 60 de zile de la solicitarea prefectului. Hotărârea Guvernului va stabili data organizării referendumului şi va fi adusă la cunoştinţă locuitorilor comunei sau ai oraşului prin grija prefectului.

5. Referendumul local se organizează, în condiţiile legii, prin grija prefectului, cu sprijinul secretarului şi al aparatului propriu de specialitate al consiliului local respectiv. Cheltuielile necesare în vederea desfăşurării referendumului se suportă din bugetul local. În acest caz procedurile prevăzute de lege privind campania pentru referendum nu se mai aplică.

6. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unul din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot[7].

Mandatul primarului respectiv al viceprimarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanţa de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului sau viceprimarului.

Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute mai sus. Dacă primarul sau viceprimarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii.

IV.7. Vacanţa funcţiei de primar şi viceprimar. În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie (art.82 alin.1). În această situaţie, consiliul local poate delega prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului (art.82 alin.2).

În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.

Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) şi (2) aplicându-se până la alegerea unui nou primar.

 

V. Secretarul, serviciile publice locale şi aparatul propriu de specialitate.

V. 1. Secretarul. Fiecare comună, oraş sau subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local.

Secretarul comunei, oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. În mod excepţional în funcţia de secretar al comunei poate fi numită şi o persoană cu alte studii superioare sau cu studii liceale atestate prin bacalaureat.

Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea eliberării din funcţie. Secretarul nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul.

Funcţia de secretar se ocupă pe bază de concurs sau de examen, după caz, iar numirea se face de către prefect. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii.

Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:

a) participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local;

b) coordonează compartimentele şi activităţile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelară şi asistenţă socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local;

c) avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea acestora, contrasemnând hotărârile pe care le consideră legale;

d) avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului;

e) urmăreşte rezolvarea corespondenţei în termenul legal;

f) asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat;

g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local;

h) asigură comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;

i) asigură aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ;

j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii;

k) legalizează semnături de pe înscrisurile prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, în condiţiile legii.

Secretarul poate coordona şi alte servicii ale aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite de primar. Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local ori de primar.

V. 2. Serviciile publice ale comunei sau oraşului

Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se organizează de consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune.

Vom prezenta, în continuare, pe scurt, câteva dintre ele[8], aşa cum sunt ele reglementate prin ordonanţe sau legi.

a) Serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură (O.G. 13/2001). Serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură se constituie, după caz, în compartimente distincte, organizate în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat potrivit legii, sau ca servicii publice cu personalitate juridică, în subordinea consiliilor locale, finanţate din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul local.

 Îndrumarea tehnico-metodologică a serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură  se asigură de către oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi de direcţiile generale judeţene pentru agricultură şi industrie alimentară.

Atribuţii: a) participă la acţiunea de delimitare a teritoriului administrativ al comunei, oraşului sau municipiului şi asigură conservarea punctelor de hotar materializate prin borne; b) efectuează măsurători topografice pentru punerea în posesie pe amplasamentele stabilite de comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar; c) întocmesc fişele de punere în posesie; d) constituie şi actualizează evidenţa proprietăţilor imobiliare şi a modificărilor acestora; e) constituie şi actualizează evidenţa terenurilor care fac parte din domeniul public sau privat; f) delimitează exploataţiile agricole din teritoriul administrativ al localităţilor; g) fac propuneri şi avizează proiectele de organizare şi funcţionare a exploataţiilor agricole şi aplică în teren elementele necesare pentru funcţionarea acestora - proiectarea şi amenajarea reţelei de drumuri şi de alimentare cu apă, de irigaţii;  h) urmăresc modul în care deţinătorii de terenuri asigură cultivarea acestora; i) furnizează date pentru completarea şi ţinerea la zi a registrului agricol; j) acordă consultanţă agricolă, urmăresc aplicarea tehnologiilor adecvate şi iau măsuri de protecţie fitosanitară; k) acordă consultanţă în domeniul zootehniei şi asigură operaţiunile de însămânţare artificială; l) iau măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii animalelor şi asigură efectuarea tratamentelor în cazul îmbolnăvirilor; m) întocmesc documentaţiile necesare pentru acordarea de sprijin producătorilor agricoli, în condiţiile prevăzute de lege, şi urmăresc realizarea acestor acţiuni.

Atribuţiile care presupun prestări de servicii la cererea cetăţenilor, se execută pe bază de taxe stabilite de consiliile locale, potrivit reglementărilor legale.

 Serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură vor fi încadrate cu personal specializat - ingineri geodezi, subingineri cadastru, tehnicieni topografi, ingineri, subingineri şi tehnicieni agronomi, horticoli, zootehnişti, medici veterinari, operatori însămânţări artificiale şi alţi specialişti, după caz.

 Numărul şi specialităţile profesionale ale personalului din serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură se stabilesc de consiliile locale respective, în funcţie de specificul activităţilor, de mărimea unităţilor administrativ-teritoriale şi de posibilităţile de finanţare.

Consiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor vor înfiinţa societăţi comerciale pentru preluarea şi valorificarea produselor agroalimentare de la producătorii individuali, de la exploataţiile agricole asociative şi de la exploataţiile familiale. Asemenea societăţi comerciale se pot înfiinţa şi prin asocierea între mai multe consilii locale.  Serviciile pentru cadastru şi agricultură vor sprijini, vor coordona înfiinţarea unor asemenea societăţi comerciale şi vor acorda consultanţă şi sprijin producătorilor în valorificarea producţiei agricole vegetale şi animaliere.

b)  Serviciile de transport public local de călători (O.G. 86/2001).

b) 1.  Organizare şi principii de funcţionare.

Serviciul de transport public local de persoane (transport public local de călători), are la bază următoarele principii: a) respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale călătorilor; b) asigurarea deplasării în condiţii de siguranţă şi de confort; c) protecţia mediului; d) tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi utilizatorii; e) servicii de calitate în condiţiile unor tarife accesibile; f) administrarea eficientă a bunurilor şi a fondurilor băneşti; g) dezvoltarea durabilă.

Pentru asigurarea dezvoltării durabile în domeniul serviciului de transport public local de călători consiliile locale stabilesc strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a acestor servicii, ţinând seama de planurile de urbanism şi de programele de dezvoltare economico-socială a localităţii.

Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, precum şi consiliile judeţene sunt abilitate să organizeze, să reglementeze, să conducă, să monitorizeze şi să controleze servicii de transport public local de călători.  Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a întreprinde măsurile necesare pentru extinderea, dezvoltarea şi modernizarea transportului public urban şi suburban de persoane.

b) 2.  Gestiunea serviciilor de transport public local de călători

            Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi prestatorii de servicii de transport public local de călători se bazează pe relaţii contractuale stabilite în conformitate cu contractul de concesiune a serviciului respectiv.

 Concesiunea sau delegarea serviciului de transport public local de călători se face în condiţiile stabilite prin contractul-cadru de concesiune şi prin regulamentul-cadru de delegare sau de concesiune a serviciilor publice locale de transport local de călători.

b) 3. Operatorii de servicii de transport public local de călători

           Operatorii de transport public local de călători sunt societăţile comerciale, regiile autonome şi serviciile de interes local autorizate, care prestează servicii publice în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, în temeiul legii.

c) Serviciile publice de salubrizare a localităţilor (O.G. 87/2001).

Organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea serviciului public de salubrizare în localităţi se realizează ţinându-se seama de strategia naţională cu privire la deşeurile solide şi de prevederile directivelor Uniunii Europene.

Salubrizarea localităţilor este un serviciu public local de gospodărie comunală, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat şi controlat de autorităţile administraţiei publice locale, fiind parte componentă a serviciilor publice de gospodărie comunală.

Serviciul public de salubrizare este organizat şi funcţionează pe baza următoarelor principii: a) protecţia sănătăţii publice; b) autonomia locală şi descentralizarea; c) responsabilitatea faţă de cetăţeni; d) conservarea şi protecţia mediului înconjurător; e) calitatea şi continuitatea serviciului; f) tarife echitabile şi accesibile tuturor consumatorilor; g) nediscriminarea şi egalitatea tuturor consumatorilor; h) transparenţa, consultarea şi antrenarea în decizii a cetăţenilor; i) administrarea corectă şi eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi a banilor publici; j) securitatea serviciului;k) dezvoltarea durabilă.

Serviciul public de salubrizare cuprinde următoarele activităţi: a) precolectarea, colectarea, transportul şi depozitarea reziduurilor solide, cu excepţia deşeurilor toxice, periculoase şi a celor cu regim special; b) înfiinţarea şi administrarea depozitelor ecologice de reziduuri şi producerea de compost; c) incinerarea şi producerea de energie termică; d) măturatul, spălatul căilor publice, întreţinerea spaţiilor verzi şi a parcurilor; e) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ; f) preselectarea şi organizarea reciclării deşeurilor; g) dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.

 Pentru asigurarea dezvoltării durabile în domeniul salubrităţii consiliile locale stabilesc strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciilor de salubrizare, ţinându-se seama de planurile de urbanism şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţii administrativ-teritoriale.

Prin modul de organizare şi desfăşurare a activităţii serviciilor publice de salubrizare autorităţile publice locale sunt obligate să asigure realizarea următoarelor obiective:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii; b) creşterea calităţii vieţii cetăţenilor prin susţinerea dezvoltării economice a localităţilor, în principal prin stimularea mecanismelor economiei de piaţă şi prin realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, ca bază a dezvoltării economice şi în scopul atragerii investiţiilor profitabile pentru comunităţile locale; c) dezvoltarea durabilă a serviciilor; d) protecţia mediului înconjurător.

Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de salubrizare:

1.Gestiunea serviciilor publice de salubrizare. Relaţiile dintre prestatorii de servicii de salubrizare şi utilizatori se desfăşoară pe baze contractuale. Între autorităţile administraţiei publice locale şi prestatorii de servicii de salubrizare se pot încheia contracte de delegare de gestiune.

Gestiunea serviciilor publice de salubrizare se realizează în următoarele modalităţi: a) gestiune directă; b) gestiune indirectă sau gestiune delegată.

Alegerea formei de gestiune a serviciilor publice de salubrizare se face prin hotărâre a consiliilor locale sau judeţene, după caz: a) În cadrul gestiunii directe autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, administrarea şi gestionarea serviciilor publice de salubrizare. Gestiunea directă se realizează prin compartimente ale consiliului local, organizate ca servicii publice şi autorizate conform legii. Desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de salubrizare, organizate şi exploatate în sistemul gestiunii directe, se face pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare aprobat de către consiliul local. b) În cazul gestiunii delegate autorităţile administraţiei publice locale pot apela, pentru realizarea serviciilor de salubrizare, la unul sau mai mulţi operatori de servicii publice, cărora le încredinţează, în baza unui contract de delegare a gestiunii sau de concesiune, gestiunea propriu-zisă a serviciilor de salubrizare, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor publice necesare în vederea realizării acestora.

Delegarea gestiunii sau concesiunea se face în condiţiile respectării contractului-cadru de delegare sau de concesiune şi a regulamentului-cadru de delegare sau de concesiune a serviciilor publice locale.

În procesul delegării, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce le revin potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciilor, respectiv a programelor de dezvoltare a serviciilor de salubrizare, precum şi dreptul de a urmări, controla şi supraveghea:
a) modul de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de operatorii furnizori/prestatori de servicii publice; b) calitatea serviciilor furnizate/prestate; c) parametrii serviciilor furnizate/prestate; d) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a sistemelor publice din infrastructura edilitar-urbană încredinţată prin contractul de delegare a gestiunii sau de concesiune; e) modul de formare şi de stabilire a tarifelor pentru serviciile publice.

Aprobarea strategiei de dezvoltare a serviciului public de salubrizare, a regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, a criteriilor şi procedurilor de exercitare a controlului, precum şi a actelor de autoritate stabilite de lege intră în competenţa exclusivă a consiliului local sau judeţean, după caz. Consiliile locale sau judeţene pot delega integral sau parţial numai activităţile de operare, gestionare şi administrare a serviciilor publice de salubrizare, pregătirea şi realizarea investiţiilor aferente acestora, precum şi colectarea sumelor datorate de utilizatori.

2. Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente serviciilor publice de salubrizare se fac cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, în temeiul principiilor prevăzute la art. 8 din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.326/2001, precum şi al principiilor autonomiei financiare a prestatorilor, al suportabilităţii utilizatorilor şi al recuperării integrale prin tarif a costurilor de exploatare, reabilitare şi dezvoltare.

Pentru finanţarea investiţiilor necesare în vederea dezvoltării şi modernizării infrastructurii serviciilor de salubrizare autorităţile administraţiei publice locale pot apela la credite interne şi/sau externe sau se pot adresa unor investitori privaţi cărora le pot concesiona serviciul respectiv pe o perioadă limitată, în funcţie de specificul activităţii.
              Operatori de servicii publice de salubrizare pot fi societăţi comerciale autorizate să furnizeze/presteze servicii publice în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, cu respectarea prevederilor Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001 şi ale Ordonanţei nr. 87/2001. Operatorii de servicii publice de salubrizare beneficiază de acelaşi regim juridic, indiferent de forma de organizare sau de proprietate.
             Delegarea gestiunii şi concesionarea serviciilor publice de salubrizare către operatorii atestaţi se fac prin licitaţie publică, în conformitate cu prevederile regulamentului de delegare a serviciilor publice locale. Operatorii de servicii publice de salubrizare pot fi privatizaţi în condiţiile legii. Hotărârea de privatizare aparţine consiliului local sau judeţean sub a cărui autoritate îşi desfăşoară activitatea operatorul de servicii publice de salubrizare. Privatizarea, respectiv vânzarea bunurilor din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, în parte sau în totalitate, se poate face numai prin procedura de licitaţie publică, concomitent cu delegarea serviciului public de salubrizare sau cu concesiunea acestuia.

Societăţile comerciale de gospodărie comunală înfiinţate de consiliile locale sau judeţene potrivit legii pot fi de interes local sau judeţean, în funcţie de limitele teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea. Consiliile locale se pot asocia în vederea organizării unor servicii publice de salubrizare sau a realizării unor obiective specifice comune.

Drepturi şi obligaţii ale autorităţii administraţiei publice locale. În exercitarea atribuţiilor ce le revin în domeniul administrării şi conducerii serviciilor publice de salubrizare autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri sau pot emite dispoziţii privitoare la: a) stabilirea programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente, precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme publice de salubrizare, în condiţiile legii; b) coordonarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de investiţii în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor, de amenajare a teritoriului, urbanism şi mediu; c) aprobarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor publice aferente serviciilor publice de salubrizare; d) asocierea intercomunală în vederea realizării unor investiţii de interes comun din infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciilor publice de salubrizare; e) delegarea gestiunii serviciilor publice de salubrizare, precum şi încredinţarea spre administrare a bunurilor aparţinând patrimoniului public din infrastructura aferentă; operaţiunile de delegare şi încredinţare se pot realiza numai prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii. f) participarea cu capital sau cu bunuri la societăţi comerciale pentru realizarea de lucrări şi servicii publice de salubrizare; g) contractarea sau garantarea împrumuturilor pentru finanţarea programelor de investiţii din infrastructura aferentă serviciilor publice de salubrizare, extinderi, dezvoltări de capacităţi, reabilitări şi modernizări; h) elaborarea şi aprobarea normelor locale şi a regulamentelor de serviciu pe baza normelor-cadru elaborate de Ministerul Administraţiei Publice; i) stabilirea taxelor şi aprobarea tarifelor pentru serviciile publice de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Contractul de delegare a serviciului public de salubrizare va cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la cantitatea şi calitatea serviciului prestat şi la indicatorii de performanţă: ritmicitatea serviciului, tarifele practicate şi modul de încasare a facturilor, redevenţe, răspunderea contractuală, forţa majoră, durata contractului, clauze speciale privind rezilierea contractului etc.

Patrimoniul public şi patrimoniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate pentru prestarea serviciilor publice de salubrizare, vor fi încredinţate spre administrare, pe perioada contractului de concesiune sau de delegare de gestiune, prestatorului de servicii publice de salubrizare cu care s-a încheiat contractul, iar acesta va plăti proprietarului o redevenţă.

d) Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor (O.G. 84/2001).

Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor se organizează la nivelul consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.

Serviciile publice comunitare asigură întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea, în sistem de ghişeu unic, a actelor de stare civilă, cărţilor de identitate, cărţilor de alegător, listelor electorale permanente, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, precum şi eliberarea paşapoartelor simple.

Coordonarea şi controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură în mod unitar de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, denumit în continuare Inspectorat.

Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor se înfiinţează, în subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, denumite în continuare servicii publice comunitare locale, prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi a formaţiunilor locale de evidenţă a populaţiei din structura Ministerului de Interne.

Atribuţii: a) eliberează, în sistem de ghişeu unic, certificatele de stare civilă, cărţile de identitate, cărţile de alegător, paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a autovehiculelor; b) înregistrează actele şi faptele de stare civilă, precum şi menţiunile şi modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul şi reşedinţa persoanei, în condiţiile legii; c) întocmesc şi păstrează registrele de stare civilă, în condiţiile legii; d) întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă, precum şi orice menţiuni făcute pe actele de stare civilă şi pe actele de identitate, în condiţiile legii; e) constituie, actualizează şi administrează Registrul local de evidenţă a persoanei, care conţine datele de identificare şi de adresă ale cetăţenilor având domiciliul în raza de competenţă teritorială a serviciului public comunitar local respectiv; f) furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale persoanei către autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţii economici şi către cetăţeni; g) întocmesc listele electorale permanente; h) constată contravenţiile şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii;
i) primesc cererile şi documentele necesare în vederea eliberării paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi le înaintează, după caz, serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, respectiv serviciilor abilitate cu evidenţa şi producerea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare;j) primesc paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a autovehiculelor, întocmite de serviciile publice comunitare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pe care le eliberează solicitanţilor; k) ţin registrele de evidenţă pentru fiecare categorie de documente eliberate.

În subordinea consiliilor judeţene se înfiinţează servicii publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, denumite în continuare servicii publice comunitare judeţene, prin reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor judeţene, precum şi a birourilor de evidenţă a populaţiei şi regim permise de conducere şi certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor judeţene de evidenţă informatizată a persoanei din structura Ministerului de Interne.                   

Serviciile publice comunitare judeţene respectiv al municipiului Bucureşti, funcţionează ca instituţii publice de interes judeţean, respectiv municipal, cu personalitate juridică. Atribuţii: a) constituie, actualizează şi valorifică Registrul judeţean de evidenţă a persoanei şi Registrul judeţean de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor; b) coordonează şi controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale; c) controlează modul de gestionare şi de întocmire a registrelor de stare civilă şi a listelor electorale permanente de alegător; d) asigură producerea şi emiterea certificatelor de stare civilă, a cărţilor de identitate, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, precum şi a cărţilor de alegător; e) monitorizează şi controlează modul de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecţiei datelor referitoare la persoană; f) gestionează resursele materiale şi de dotare necesare activităţii proprii; g) ţin evidenţa şi păstrează registrele de stare civilă, exemplarul 2, şi efectuează menţiuni pe acestea, conform comunicărilor primite.

Organizarea şi funcţionarea ghişeului unic se realizează în mod unitar, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului administraţiei publice.

e) Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă (O.G. 88/2001). Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă se organizează în subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Serviciile publice comunitare sunt profesioniste şi voluntare.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se înfiinţează şi functionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, demilitarizat, cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Administraţiei Publice.

Serviciile publice comunitare şi Inspectoratul au ca scopuri principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă şi fac parte din forţele de protecţie ale sistemului de securitate naţională. Serviciile publice comunitare şi Inspectoratul asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă şi de prevenire şi stingere a incendiilor, potrivit competenţelor stabilite prin legile în vigoare.

Serviciile publice comunitare profesioniste se înfiinţează în subordinea consiliilor judeţene prin preluarea de la Ministerul de Interne a structurilor unificate ale inspectoratelor de protecţie civilă, a grupurilor şi brigăzilor de pompieri militari. Serviciile publice comunitare profesioniste funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Serviciile publice comunitare voluntare se organizează în subordinea consiliilor locale prin unificarea serviciilor publice de pompieri civili şi a formaţiunilor de protecţie civilă din subordinea acestora.

Structura organizatorică şi dotarea serviciilor publice comunitare se realizează pe baza criteriilor minime de performanţă elaborate de Inspectorat şi aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei publice şi ministrului de interne.Regulamentele de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice comunitare se întocmesc pe baza metodologiei elaborate de Inspectorat şi se aprobă prin hotărâre de către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Activitatea serviciului public comunitar este coordonată de preşedintele consiliului judeţean şi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai sectoarelor capitalei.

Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din serviciile publice ale comunei sau oraşului se fac de conducătorii acestora, în condiţiile legii. Funcţionarii din cadrul serviciilor publice ale comunei sau oraşului se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii.

V. 3. Aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale se bucură de stabilitate în funcţie.

Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul propriu de specialitate al consiliului local se fac de către primar. Consiliul local poate recomanda motivat primarului eliberarea din funcţie a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului local.

În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă. În condiţiile prevăzute mai sus,  în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română.

 

VI. Consiliul judeţean.

VI. 1. Rolul şi componenţa consiliului judeţean. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale nr.70/1991.

Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte de prefect, în funcţie de populaţia judeţului, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, şi este între 31 şi 37.

VI. 2. Atribuţiile consiliului judeţean.

Consiliul judeţean, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean, îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) alege din rândul consilierilor un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi;

b) aprobă, la propunerea preşedintelui, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, numărul de personal în limitele normelor legale, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, a instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi a regiilor autonome de interes judeţean;

c) adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale, dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

d) coordonează activitatea consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean;

e) aprobă bugetul propriu al judeţului, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii; hotărăşte repartizarea pe comune, oraşe şi municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condiţiile legii;

f) administrează domeniul public şi domeniul privat al judeţului;

g) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului sau, după caz, a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii; hotărăşte cu privire la vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului, în condiţiile legii;

h) hotărăşte înfiinţarea de instituţii publice şi de servicii publice de interes judeţean, în condiţiile legii; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice pe care le-a înfiinţat şi le aplică, dacă este cazul, sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii;

i) hotărăşte asupra reorganizării regiilor autonome de interes judeţean; exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat; hotărăşte asupra privatizării acestor societăţi comerciale;

j) stabileşte, pe baza consultării autorităţilor administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de dezvoltare urbanistică generală a judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente; urmăreşte modul de realizare a acestora în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti implicate;

k) aprobă construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes judeţean; acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti; în acest sens consiliul judeţean poate înfiinţa servicii publice specializate;

l) aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii;

m) asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile materiale şi financiare necesare în vederea bunei funcţionări a instituţiilor de cultură, a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, ocrotire socială şi asistenţă socială, a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa, precum şi a altor activităţi, în condiţiile legii;

n) asigură sprijin financiar pentru acţiuni culturale sau desfăşurate de cultele religioase, precum şi pentru activităţi educativ-ştiinţifice şi sportive;

o) înfiinţează instituţii sociale şi culturale, precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare, prin alocarea fondurilor necesare;

p) analizează propunerile făcute de autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti, în vederea elaborării de prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială sau pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător;

q) atribuie, în condiţiile legii, denumiri de obiective de interes judeţean;

r) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale a autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

s) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public judeţean;

t) hotărăşte, în condiţiile legii, asocierea cu consiliile locale, pentru realizarea unor obiective de interes comun, scop în care poate înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice;

u) coordonează activităţile Corpului gardienilor publici, în condiţiile legii.

VI. 3. Funcţionarea consiliului judeţean. Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani.

Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţe ordinare o dată la două luni, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.

Convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor extraordinare. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judeţului convocarea consiliului judeţean se face de îndată. În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia. În situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea de a convoca consiliul în şedinţă ordinară, aceasta se va face de către vicepreşedintele consiliului, desemnat în condiţiile art.118. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

Ordinea de zi a şedinţei consiliului judeţean se aduce la cunoştinţă locuitorilor judeţului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.

În judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

Şedinţele consiliului judeţean sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcţie.

Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. Şedinţele consiliului judeţean sunt conduse de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte.

VI. 4. Actele consiliului. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.

Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează pentru legalitate de secretarul general al judeţului.

Dispoziţiile privind actele şi funcţionarea consiliilor locale (art. 43, art. 45-54 şi art. 56 din legea administraţiei locale) se aplică în mod corespunzător.

VI. 5. Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi, pe toată durata exercitării mandatului, un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. Preşedintele şi vicepreşedinţii se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.

Eliberarea din funcţie a preşedintelui consiliului judeţean se face prin votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea a cel puţin unei treimi din numărul acestora, dacă a emis, în decurs de 3 luni, cel puţin 3 dispoziţii care au fost anulate irevocabil de instanţa de judecată întrucât au contravenit intereselor generale ale statului ori ale judeţului sau au încălcat Constituţia şi legile ţării.

Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie, în aceleaşi condiţii, numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit, în exercitarea sarcinilor ce le-au revenit, intereselor generale ale statului sau ale judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile ţării.

Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Preşedintele răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene.

Aparatul propriu al consiliului judeţean este subordonat preşedintelui acestuia. Funcţionarii din aparatul propriu de specialitate se bucură de stabilitate în funcţie, conform legii.

Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a aparatului propriu de specialitate pe care îl conduce şi îl controlează. Coordonarea unor compartimente din aparatul propriu de specialitate va fi delegată vicepreşedinţilor sau secretarului general al judeţului, prin dispoziţie.

Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale: a) asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului judeţean, precum şi a altor acte normative; b) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţei consiliului judeţean; c) dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor consiliului judeţean; d) întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia; e) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului judeţean şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora; f) conduce şedinţele consiliului judeţean; g) coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului judeţean; h) exercită funcţia de ordonator principal de credite; i) întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege; j) urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen; k) propune consiliului judeţean spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia; l) prezintă consiliului judeţean, anual sau la cererea acestuia, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului; m) propune consiliului judeţean numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor instituţiilor publice şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia; n) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege; o) îndrumă metodologic, urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară, desfăşurate în comune şi oraşe; p) acordă, prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean, sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile administraţiei publice locale, comunale şi orăşeneşti, la solicitarea acestora; q) coordonează, controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului.

Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor, prin dispoziţie, atribuţiile prevăzute la lit. g) şi p). El îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean.

Actele preşedintelui consiliului judeţean. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual.

Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier. Durata mandatului preşedintelui şi al vicepreşedinţilor este egală cu cea a mandatului consiliului judeţean.

VI. 6. Dizolvarea de drept a consiliului judeţean şi încetarea mandatului de consilier judeţean. În cazul în care consiliul judeţean nu se întruneşte timp de 6 luni consecutive sau nu a adoptat, în 3 şedinţe ordinare consecutive, nici o hotărâre, precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub două treimi şi nu se poate completa prin supleanţi, acesta se dizolvă de drept. Situaţia se comunică de secretar prefectului care, prin ordin, ia act de dizolvarea de drept a consiliului şi propune Guvernului organizarea de noi alegeri. Prevederile art. 58 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător (atacarea ordinului prefectului şi stabilirea datei alegerilor).

Pe perioada în care consiliul judeţean este dizolvat sau în care nu s-a putut constitui potrivit legii, problemele curente ale administraţiei judeţului vor fi rezolvate de secretarul general al judeţului în baza unei împuterniciri speciale date de Guvern, prin Ministerul Administraţiei Publice.

Mandatul de consilier judeţean încetează de drept în condiţiile în care încetează şi mandatul de consilier local, dispoziţiile Legii nr.215/2001 aplicându-se în mod corespunzător.

 

VI.7. Secretarul judeţului. Fiecare judeţ are un secretar general salarizat din bugetul acestuia. Secretarul general este funcţionar public de conducere şi are studii superioare juridice sau administrative. Secretarul general se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii. El nu poate fi membru al vreunui partid politic sau al vreunei formaţiuni politice, sub sancţiunea eliberării din funcţie.

Numirea secretarului general al judeţului se face de Ministerul Administraţiei Publice, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, pe bază de concurs sau de examen.

Secretarul general al judeţului îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege pentru secretarul localităţii.

Secretarul general al judeţului coordonează compartimentele de stare civilă şi autoritate tutelară din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean. Secretarul general al judeţului îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile stabilite de lege pentru secretarul general al ministerului.

 

VII. Administraţia publică a municipiului Bucureşti

VII.1. Municipiul Bucureşti este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale, numite sectoare. Sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiul Bucureşti are un primar general[9] şi 2 viceprimari.

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Bucureşti sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi deliberative, precum şi primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor, ca autorităţi executive, alese în condiţiile Legii privind alegerile locale.

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se constituie, funcţionează şi pot fi dizolvate în condiţiile prevăzute pentru consiliile locale.

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti exercită, în principal, următoarele atribuţii: a) aleg, din rândul consilierilor, consilierul care conduce şedinţele consiliului, precum şi un viceprimar; aceştia îşi păstrează calitatea de consilier; b) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului; c) avizează studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională şi zonală, în condiţiile legii, pe care le supune spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti; d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabilesc impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii; e) aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului propriu de specialitate şi ale serviciilor publice de interes local; f) administrează, în condiţiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti; g) hotărăsc cu privire la concesionarea sau închirierea serviciilor publice de sub autoritatea lor, în condiţiile legii; h) înfiinţează instituţii, societăţi comerciale şi servicii publice; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare şi funcţionare pentru instituţiile şi serviciile publice, precum şi pentru societăţile comerciale pe care le înfiinţează sau care se află sub autoritatea lor; numesc şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii instituţiilor publice şi ai serviciilor publice de interes local; i) aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice zonale şi de detaliu ale sectoarelor, pe care le comunică Consiliului General al Municipiului Bucureşti; aprobă, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local şi asigură condiţiile necesare pentru realizarea lor, în concordanţă cu prevederile planului urbanistic general al municipiului Bucureşti şi ale regulamentului aferent; j) asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile necesare bunei funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii publice, de interes local; urmăreşte şi controlează activitatea acestora; k) contribuie la organizarea activităţilor ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement; l) contribuie la asigurarea ordinii publice, analizează activitatea gardienilor publici şi propune măsuri de îmbunătăţire a acesteia; m) acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi a rezervaţiilor naturale; n) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului, potrivit legislaţiei în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local; o) înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţie, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora; p) hotărăsc, în condiţiile legii, cu acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cooperarea sau asocierea cu autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune; q) hotărăsc, în condiţiile legii, cu acordul prealabil al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; r) asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii; s) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase.

Atribuţiile prevăzute la lit. c)-h), p) şi q) pot fi exercitate numai pe baza împuternicirii exprese date prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Consiliile locale ale sectoarelor exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege sau delegate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti se constituie, funcţionează şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile Legii 215/2001 pentru consiliile locale, care se aplică în mod corespunzător.

Primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legii administraţiei publice locale pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi oraşelor şi îndeplinesc atribuţiile stabilite de lege pentru aceştia, cu excepţia celor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) şi k), care se exercită numai de primarul general al municipiului Bucureşti. Primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legii administraţiei publice locale pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi oraşelor, care se aplică în mod corespunzător

Primarilor şi viceprimarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, Primarului general şi viceprimarilor municipiului Bucureşti li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legii administraţiei publice locale cu privire la suspendare şi demitere.

Secretarilor sectoarelor municipiului Bucureşti le sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile privind secretarii oraşelor şi comunelor, iar secretarului general al municipiului Bucureşti, prevederile referitoare la secretarul  judeţului.

Hotărârile Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi dispoziţiile cu caracter normativ ale primarului general sunt obligatorii şi pentru autorităţile administraţiei publice locale organizate în sectoarele municipiului Bucureşti.

Primarul general al municipiului Bucureşti împreună cu primarii sectoarelor municipiului Bucureşti se întrunesc cel puţin o dată pe lună, la convocarea primarului general sau la propunerea a cel puţin 3 primari de sectoare. La şedinţe se analizează modul în care sunt aduse la îndeplinire hotărârile Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi dispoziţiile cu caracter normativ ale primarului general şi se prezintă informări reciproce privitoare la activitatea consiliilor locale de sector, avându-se în vedere corelarea unor activităţi necesare în vederea bunei funcţionări a administraţiei municipiului Bucureşti. La şedinţe participă de drept şi prefectul municipiului Bucureşti.

Primarii sectoarelor participă de drept la şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi pot avea intervenţii la dezbaterea problemelor aflate pe ordinea de zi.

La şedinţele comisiilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti pot participa preşedinţii comisiilor de specialitate ale consiliilor locale de sector. Preşedinţii comisiilor de specialitate ale consiliilor locale de sector au dreptul să intervină la discuţii fără a avea drept de vot.

 

VIII. Bunuri şi lucrări publice de interes local

VIII. 1. Administrarea bunurilor de interes local. Constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial.

Aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public naţional. Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

Domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele din domeniul public, intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege. Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel. Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul a două treimi din numărul membrilor acestuia.

Toate bunurile aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale şi judeţene li se prezintă anual de către primar, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, un raport asupra situaţiei gestionării bunurilor.

Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean, în condiţiile legii.

Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

 Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.

VIII.2. Lucrările publice. Consiliile locale sau consiliile judeţene pot contracta prin licitaţie efectuarea de lucrări şi servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local, respectiv judeţean.

Lucrările de construcţii şi reparaţii de interes public, finanţate din bugetele comunelor, oraşelor sau judeţelor, se execută numai pe baza unor documentaţii tehnico-economice avizate sau aprobate, după caz, de consiliul local sau de consiliul judeţean şi numai în baza unei licitaţii publice, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului privind comuna, oraşul şi judeţul se elaborează, se aprobă şi se finanţează în conformitate cu prevederile legii.

 
IX. Prefectul.

IX. 1. Prefectul – reprezentant al Guvernului în teritoriu. Guvernul numeşte câte un prefect, ca reprezentant al său, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prefectul este ajutat de un subprefect.

Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor se fac prin hotărâre a Guvernului. Pentru a fi numit în funcţie prefectul trebuie să aibă studii superioare de lungă durată.

Numirea şi eliberarea din funcţie a subprefecţilor se fac prin decizie a primului-ministru, la propunerea prefectului şi a Ministerului Administraţiei Publice. Pentru a fi numit în funcţie subprefectul trebuie să aibă studii superioare.

IX. 2. Incompatibilităţi. Prefectul şi subprefectul nu pot fi deputaţi sau senatori, primari, consilieri locali sau consilieri judeţeni şi nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională, o altă funcţie publică sau o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome, precum şi al societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat.

IX. 3. Atribuţii. În calitate de reprezentant al Guvernului prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legii. Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Prefectul conduce activitatea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor se fac cu avizul consultativ al prefectului, în condiţiile legii. În situaţii bine motivate prefectul îşi poate retrage avizul acordat, propunând, în condiţiile legii, eliberarea din funcţie a conducătorilor acestora. Prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii serviciilor publice descentralizate, organizate la nivelul judeţului.

Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice; b) exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean, cu excepţia actelor de gestiune curentă; c) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor, prin organele legal abilitate; d) asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă; autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului de Interne au obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme de interes naţional sau judeţean, în condiţiile legii; e) prezintă anual Guvernului un raport asupra stadiului realizării sarcinilor ce îi revin potrivit programului de guvernare, precum şi în legătură cu controlul exercitat asupra legalităţii actelor autorităţilor administraţiei publice locale.

IX. 4. Tutela administrativă. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale ori judeţene, precum şi de preşedintele consiliului judeţean, prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ aceste acte în termen de 30 de zile de la comunicare, dacă le consideră ilegale, după îndeplinirea procedurii prealabile, cu excepţia celor de gestiune curentă. Acţiunea prin care prefectul sesizează instanţa de judecată este scutită de taxă de timbru. Actul atacat este suspendat de drept.

Procedura prealabilă. Înainte de a intenta acţiunea în justiţie, prefectul va solicita autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, în termenul prevăzut la art. 50 alin. (2)[10], cu motivarea necesară, să reanalizeze actul pe care îl apreciază ca ilegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.

IX. 5. Actele prefectului.  Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual, în condiţiile legii.

Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea serviciilor descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi sunt contrasemnate de conducătorii acestora. Prefecţii sunt obligaţi să comunice aceste ordine ministerelor de resort. Ministerele pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect, dacă le consideră ilegale sau inoportune. Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate au obligaţia să comunice prefecţilor, imediat după emitere, ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit serviciilor publice descentralizate.

Ordinul prefectului care conţine dispoziţii normative devine executoriu numai după ce a fost adus la cunoştinţă publică sau de la data comunicării, în celelalte cazuri.

IX. 6. Subprefectul îndeplineşte atribuţiile ce îi sunt date prin acte normative, precum şi sarcinile ce îi sunt delegate de către prefect prin ordin. În lipsa prefectului subprefectul îndeplineşte, în numele prefectului, atribuţiile ce revin acestuia.

IX. 7. Aparatul propriu al prefectului. Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin prefectul are un aparat propriu de specialitate, ale cărui structură şi atribuţii se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice. Funcţionarii publici din aparatul propriu de specialitate al prefectului beneficiază de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii.

Aparatul propriu de specialitate al prefectului are un secretar general, funcţionar public de conducere. Secretarul general are studii superioare, de regulă juridice sau administrative, şi se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii. Numirea şi eliberarea din funcţie a secretarului general se fac de către Ministerul Administraţiei Publice, la propunerea prefectului, în condiţiile legii. Numirea se face pe bază de concurs sau de examen, organizat de Ministerul Administraţiei Publice, cu participarea prefectului sau a subprefectului. Eliberarea din funcţie se poate face, în condiţiile legii, şi la iniţiativa Ministerului Administraţiei Publice, în baza concluziilor unei anchete administrative.

IX. 8. Oficiile prefecturale. În judeţele cu o suprafaţă întinsă, cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane, prefectul poate organiza, cu aprobarea Ministerului Administraţiei Publice, oficii prefecturale.

Oficiile prefecturale sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului, în subordinea directă a acestuia, şi sunt conduse de un director, ale cărui numire şi eliberare din funcţie se fac de prefect. Oficiile prefecturale se organizează în limita numărului de posturi legal aprobate.

 

X. Comisia judeţeană consultativă. Comisia consultativă este formată din: prefect şi preşedintele consiliului judeţean; subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean; secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului; primarul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi secretarul general al municipiului Bucureşti; primarii oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului Bucureşti; şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti; şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti; conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.

Comisia consultativă se convoacă de prefect şi de preşedintele consiliului judeţean, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, o dată la două luni sau ori de câte ori este necesar.

Lucrările comisiei consultative sunt conduse prin rotaţie de prefect şi de preşedintele consiliului judeţean.

Secretariatul comisiei consultative este asigurat de 2 funcţionari din aparatul propriu al prefectului şi de 2 funcţionari din aparatul propriu al consiliului judeţean.

Comisia consultativă dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza Programului de guvernare acceptat de Parlament.

Programul orientativ de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, se comunică serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, filialelor din judeţ ale regiilor autonome sau ale societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local şi societăţilor comerciale şi serviciilor publice de interes local interesate, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene.

În cadrul şedinţelor comisiei consultative pot fi convenite şi alte acţiuni ce urmează să fie întreprinse de prefect şi de serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizate în judeţ, pe de o parte, şi de consiliul judeţean şi serviciile publice de sub autoritatea acestuia, pe de altă parte, în scopul armonizării măsurilor prevăzute în Programul de guvernare cu activităţile desfăşurate de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, în conformitate cu atribuţiile şi cu responsabilităţile ce le revin, potrivit legii.

 

XI. Comitetul operativ-consultativ. Pentru dezbaterea şi elaborarea unor soluţii operative, precum şi pentru informarea reciprocă cu privire la principalele acţiuni ce urmează să se desfăşoare pe teritoriul judeţului se constituie în fiecare judeţ un comitet operativ-consultativ, format din prefect şi preşedintele consiliului judeţean, subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean, secretarul general al prefecturii, secretarul general al judeţului şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ.

Comitetul operativ-consultativ se întruneşte săptămânal, de regulă în ziua de luni, iar şedinţele acestuia sunt conduse prin rotaţie de prefect, preşedintele consiliului judeţean şi, respectiv, de primarul general al municipiului Bucureşti.

În cadrul comitetului operativ-consultativ se poate stabili iniţierea, de comun acord, a unor proiecte de hotărâre a Guvernului sau, potrivit competenţelor decizionale specifice fiecărei instituţii şi autorităţi, emiterea de ordine ale prefectului, dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean ori iniţierea de hotărâri ale consiliului judeţean, care să concretizeze măsurile stabilite de comun acord.

[1] Textul legii foloseşte termenul de ”reuniune”, absolut impropriu pentru a desemna şedinţa de constituire.

[2] Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizare sau a făcut imposibilă prezenţa acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forţă majoră.

[3] Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii privind alegerile locale.

[4] Textul jurământului este următorul: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei ... (oraşului, judeţului). Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Jurământul poate fi depus şi fără formulă religioasă.

[5] A se vedea art.1201 din Legea nr.215/2001, introdus prin Legea nr.141/2004.

[6] Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

[7]  În acest caz, data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de către Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile sau după expirarea termenului de 10 zile.

[8] A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr.32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, Ordonanţa Guvernului nr.83/2001 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor

[9] Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucureşti se face de preşedintele Tribunalului Bucureşti, în condiţiile legii administraţiei publice locale.

[10] Textul art.50 alin.2 este următorul: “aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect”.
 

 
 
No Image
No Image No Image No Image
No Image
No Image No Image
 

Avocatul tau

Sample Title
Sample Title

Publicitate

No Image
Banks FinancialInfoWeb Banci