|
ADMINISTRAţIA PUBlICă CENTRAlă
Preşedintele României
Funcţiile Preşedintelui României sunt acelea de şef de stat – în exercitarea căreia reprezintă statul român în raporturile interne şi externe, încheie tratate internaţionale, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici, etc; ca şef al executivului, alături de Guvern, Preşedintele garantează independenţa naţională, integritatea teritorială, exercită atribuţii în domeniul apărării – comandant al forţelor armate şi preşedinte al C.S.A.T.; Preşedintele este garantul Constituţiei şi mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Atribuţiile Preşedintelui României: adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii; poate dizolva, în cazul prevăzut expres de Constituţie, Parlamentul; promulgă legea, investind-o astfel cu formulă executorie; desemnează candidatul pentru funcţia de prim ministru şi apoi numeşte guvernul, pe baza votului de încredere acordat de Parlament; în caz de remaniere guvernamentală, revocă şi numeşte unii membri ai Guvernului, la propunerea primului ministru; poate participa la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional; poate declara starea de asediu şi de urgenţă, precum şi mobilizarea forţelor armate, cu aprobarea Parlamentului.
În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele emite decrete, care pot fi contestate în contencios administrativ.
Răspunderea Preşedintelui României este de două feluri: politică – prin suspendarea din funcţie de către Parlament, în cazul săvârşirii unor fapte grave care încalcă Constituţia şi legile, urmată de demiterea din funcţie prin referendum – şi juridică – declanşată de punerea sub acuzare pentru “înaltă trădare”, de către Parlament, şi judecarea sa de către Curtea Supremă de Justiţie.
Guvernul
1. Rolul şi funcţiile Guvernului
Guvernul este definit în Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor[1] ca autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial, în condiţiile promovării intereselor naţionale.
Numirea Guvernului se face de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.
Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele funcţii:
a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;
b) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;
c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
2. Componenţa Guvernului
În conformitate cu art.2 al Legii nr.90/2001, pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: a) au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, b) se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, c) nu au suferit condamnări penale şi d) nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege.
Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.
Art.4 din lege prevede incompatibilităţile funcţiei de membru al Guvernului:
a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator; b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial; c) exercitarea de acte de comerţ, cu excepţia vânzării sau cumpărării de acţiuni ori alte titluri de valoare; d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la societăţile comerciale sau de reprezentant al statului în adunările generale ale unor asemenea societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor naţionale; e) exercitarea unei funcţii publice în serviciul unei organizaţii străine, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru, care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia.
3. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului. Funcţia de membru al Guvernului încetează, în conformitate cu art.5 al legii, în urma demisiei[2], a revocării[3], a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii[4].
În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului.
Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. Prevederile privind interimatul funcţiei de prim ministru al Guvernului se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. În acest caz, înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului.
Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.
4. Atribuţiile Guvernului.
În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) exercită conducerea generală a administraţiei publice;
b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;
c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;
d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;
e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului;
f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate;
g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare;
h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;
i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate;
j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale;
k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;
l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;
m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;
n) acordă şi retrage cetăţenia română, în condiţiile legii; aprobă renunţarea la cetăţenia română, în aceleaşi condiţii;
o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;
p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;
r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
Pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa Guvernul poate constitui organisme cu caracter consultativ. În scopul elaborării, integrării, corelării şi monitorizării de politici Guvernul poate constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în limita bugetului aprobat.
5. Primul-ministru.
Primul-ministru îndeplineşte următoarele atribuţii, cuprinse în art. 13-19 din Legea nr. 90/2001:
· conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin.
· reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale.
· exercită toate atribuţiile care derivă din calitatea de vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
· numeşte şi eliberează din funcţie:
a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,
b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii;
c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;
d) secretarii de stat;
e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege.
· prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori. Primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării.
· contrasemnează decretele emise de Preşedintele României, în cazul în care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora.
· în scopul rezolvării unor probleme operative primul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale.
· primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin primul-ministru emite decizii, în condiţiile legii.
6. Organizarea aparatului de lucru al Guvernului
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Aparatul de lucru al primului-ministru este alcătuit din: a) corpul de consilieri ai primului-ministru; b) corpul de control al primului-ministru; c) aparatul tehnic al corpului de consilieri; d) cabinetul primului-ministru; e) cancelaria primului-ministru; f) compartimentul cu probleme speciale; g) compartimentul documente secrete; h) compartimentul care asigură protocolul primului-ministru.
Activitatea corpului de consilieri şi a aparatului tehnic al acestuia este coordonată de unul dintre consilieri, desemnat prin decizie a primului-ministru.
Atribuţiile aparatului de lucru al primului-ministru se stabilesc prin decizie a acestuia.
(4) Personalului din aparatul de lucru al primului ministru nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public.
Guvernul are un Secretariat General condus de secretarul general al Guvernului, care poate avea rang de ministru, ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi, care pot avea rang de secretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Secretariatului General al Guvernului îi pot fi date în coordonare sau trecute în subordine organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu excepţia ministerel
Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu, care se include în bugetul de stat. Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului sau, după caz, secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite.
Secretariatul general al Guvernului asigură, prin aparatul propriu, continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, constituind elementul de legătură şi stabilitate al guvernării.
Departamentul este o structură organizatorică fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine, subordonat primului-ministru, având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general, în conformitate cu atribuţiile Guvernului. Departamentul este condus de un demnitar.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin conducătorul departamentului emite ordine cu caracter individual. Înfiinţarea, modul de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
7. Funcţionarea Guvernului şi actele acestuia.
Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de primul-ministru. Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.
În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării, precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare. La şedinţele Guvernului pot participa, în calitate de invitaţi, conducători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai unor autorităţi administrative autonome, precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-ministru. Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor acestuia, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite, se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de secretarul general al Guvernului.
În exercitarea atribuţiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau, în cazuri excepţionale, ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe; de asemenea, pot propune Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă a acestuia. Metodologia de elaborare şi înaintare la Guvern a acestor proiecte de acte normative se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru. Prevederile referitoare la cvorum şi majoritate sunt aplicabile şi în cazul documentelor şi al altor măsuri dezbătute în Guvern.
Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea sa, precum şi asupra prefecţilor. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa, precum şi ale prefecţilor.
Guvernul se află în raporturi de colaborare cu autorităţile administrative autonome.
Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. În această calitate prefectul răspunde de aplicarea politicii Guvernului în unităţile administrativ-teritoriale, având obligaţia de a asigura executarea actelor Guvernului, precum şi pe cele ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor. Prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative ale consiliului local, ale primarului, ale consiliului judeţean şi ale preşedintelui consiliului judeţean.
Guvernul organizează, prin Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi prin Regia Autonomă "Locato"[5], administrarea bunurilor proprietate publică şi privată a statului, destinate unor acţiuni de reprezentare şi protocol ale Camerei Deputaţilor, Senatului, Preşedintelui României şi Guvernului[6].
Organizarea şi funcţionarea ministerelor
1. Preliminarii. Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora.
Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi Legii nr.90/2001. Organizarea şi funcţionarea ministerelor privind apărarea naţională şi ordinea publică sunt reglementate prin legi speciale. Restul ministerelor pot fi înfiinţate prin hotărâre de Guvern, după aprobarea lor de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură. Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere[7].
În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, revocă şi numeşte miniştrii, cu respectarea prevederilor art. 7-10 din lege.
Ministerele au personalitate juridică şi au sediul în municipiul Bucureşti.
2. Organizarea ministerelor
Rolul, funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale ministerelor se stabilesc în raport cu importanţa, volumul, complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului, cu personal propriu, căruia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public.
În funcţie de natura atribuţiilor unele ministere pot avea în domeniul lor de activitate compartimente în străinătate, stabilite prin hotărâre a Guvernului. Înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă de Preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Ministerele pot înfiinţa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curţii de Conturi, şi pot avea în subordinea lor servicii publice, care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice “descentralizate”[8] ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, obiectul de activitate, structura organizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea.
Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea ministerului. Conducătorii serviciilor publice descentralizate se numesc şi se eliberează din funcţie de către ministru, cu avizul consultativ al prefectului.
Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.
3. Conducerea ministerelor
Conducerea ministerelor se exercită de miniştri. Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
Art.37 din lege prevede că în activitatea de conducere a ministerului ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului de organizare şi funcţionare a ministerului. Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru.
Secretarul general al ministerului este funcţionar public de carieră, numit prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism. Acesta asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului. Principalele atribuţii şi responsabilităţi ale secretarului general sunt următoarele: a) coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate; b) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere, precum şi cu secretarii judeţelor şi cu directorii generali de prefectură, în probleme de interes comun; c) primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori; d) transmite Secretariatului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister, pentru a fi discutate în şedinţa Guvernului; e) urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative aprobate de Guvern, care au fost iniţiate de minister; f) monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice, prevăzute de reglementările în vigoare; g) coordonează întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a politicilor de personal şi principiile directoare pentru managementul de personal din cadrul compartimentelor; h) Secretarul general al ministerului poate îndeplini şi alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului ori încredinţate de ministru.
În realizarea atribuţiilor ce îi revin secretarul general poate fi ajutat de unul sau doi adjuncţi. Secretarii generali adjuncţi sunt funcţionari publici de carieră, numiţi prin concurs sau examen.
În cazul în care ministrul, din diferite motive, nu îşi poate exercita atribuţiile curente, va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii, înştiinţându-l pe primul-ministru despre aceasta.
Pe lângă ministru funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului. Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea şi sub preşedinţia ministrului, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului.
4. Atribuţiile generale ale miniştrilor
Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale: a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici; b) iniţiază şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern; c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului; d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului; e) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului aprobat; f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate; g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente; h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale; i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului; j) avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create; k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor; l) aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative.
Miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor. Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia.
Statele de funcţii ale ministerelor se aprobă de miniştri, în limita numărului de posturi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Guvernul poate aproba modificările ulterioare în structura ministerelor, a organelor de specialitate, a serviciilor publice descentralizate şi a instituţiilor subordonate acestora numai în limita alocaţiilor bugetare.
În conformitate cu art. 56 al legii, Guvernul poate dispune prin hotărâre modificări în organizarea şi funcţionarea ministerelor, precum şi transferul unor activităţi de la un minister la altul ori la organe de specialitate din subordinea Guvernului.
Autorităţile centrale de specialitate
a) Autorităţile centrale de specialitate, altele decât ministerele. Aceste autorităţi sunt organizate şi funcţionează în subordinea subordinea Guvernului sau a unui minister. Înfiinţarea lor a fost determinată fie de necesitatea desfăşurării unei activităţi coordonate şi unitare în rezolvarea unor probleme de specialitate, fie de volumul mai restrâns de activitate care nu reclama organizarea unui minister. Este vorba de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Comisia Naţională de Statistică, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, etc.
b) Autorităţile centrale autonome sunt organizate şi funcţionează ca şi celelalte organe ale administraţiei publice de specialitate, cu deosebirea că, fiind autonome, nu au organe ierarhice superioare. Asupra lor se exercită, totuşi, un control din partea unei alte puteri în stat, puterea legiuitoare, care numeşte conducerea acestora şi în faţa căreia trebuie prezentat un raport anual. Exemple de astfel de autorităţi: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul poporului, Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Fondul Român de Dezvoltare Socială., reglementat prin Legea nr.129/1998, este organism de interes public, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, care-şi desfăşoară activitatea sub autoritatea Guvernului.
Fondul are menirea de a furniza grupurilor de comunităţi rurale sărace, grupurilor dezavantajate şi grupurilor productive provenind din comunităţi sărace, anumite sume de bani -“granturi”- cu titlu gratuit, prin încheierea “contractului de grant”.
“Comunităţile rurale sărace” sunt acele grupuri de gospodării şi familii, trăind într-un sat sau într-o aşezare umană izolată, care se confruntă cu aceleaşi probleme şi obstacole, au interese identice şi îndeplinesc caracteristicile prevăzute în Manualul de Operare al Fondului.
“Grupurile dezavantajate” sunt alcătuite, după caz, din vârstnici săraci, fără sprijin familial, anumite categorii de bolnavi, persoane lipsite de locuinţe sau adăpost, femei, victime ale violenţei domestice, femei sărace, părinţi săraci cu copii în întreţinere, copii ai străzii, adolescente sărace gravide şi alte asemenea categorii.
“Grupurile productive” provenind din comunităţi sărace sunt cele ale producătorilor agricoli, meşteşugarilor şi artizanilor .
Scopul declarat al instituţiei este acela de a contribui la reducerea sărăciei, creşterea capacităţilor manageriale locale, susţinerea descentralizării administrative, creşterea capacităţii de organizare la nivel local.
Fondul Român de Dezvoltare Socială a fost înfiinţat pe o durată iniţială de patru ani , durată care poate fi prelungită prin lege.
Resursele financiare ale Fondului provin de la organisme financiare internaţionale, donaţii ale persoanelor private , bugetele locale – în limitele aprobate de Consiliile Locale sau Judeţene – precum şi de la bugetul de stat. Sumele acordate de la bugetul de stat vor fi prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Contractul de grant este convenţia încheiată de Fond cu reprezentanţii beneficiarilor, în baza unui proiect întocmit de aceştia, prin care Fondul transmite beneficiarilor, cu titlu gratuit, sume de bani. Utilizarea sumelor acordate se va face exclusiv în vederea executării proiectelor aprobate.
Comunităţile sărace şi grupurile productive provenind din acestea, pentru a beneficia de prevederile legii, trebuie să dobândească personalitate juridică, pe baza actului de constituire, încheiat de cel puţin zece membrii ai comunităţii şi înregistrat la Primăria comunei în raza căreia se află satul sau aşezarea rurală respectivă. Legea precizează însă că de personalitatea juridică astfel dobândită se poate face uz doar în raporturile juridice născute în legătură cu aplicarea dispoziţiilor ei. După ce proiectul a fost realizat, persoana juridică va înceta să fiinţeze, potrivit unor proceduri stabilite de Fond.
Contractul se va încheia în formă scrisă, între Directorul executiv şi reprezentanţii beneficiarilor. Conţinutul – cadru al contractului de grant este stabilit prin reglementări ale Fondului.
Utilizarea granturilor (sumelor de bani) în alte scopuri decât cele prevăzute în contractul de grant atrage desfiinţarea contractului, fără intervenţia instanţei de judecată . Prin urmare, Fondul va constata abaterile, va stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru desfacerea contractului, şi prin act administrativ individual va dispune desfiinţarea contractului.
Dacă în cursul executării contractului de grant se constată încălcări ale obligaţiilor contractuale sau nesocotiri ale dispoziţiilor Legii nr.129/1998, sau ale reglementărilor Fondului, acesta poate proceda la rezilierea contractului, iarăşi fără intervenţia instanţei de judecată.
O prevedere importantă cuprinde art. 31 din lege, conform căruia pe toată perioada iniţierii, elaborării, aprobării şi realizării proiectelor, beneficiarii sau reprezentanţii acestora au dreptul la asistenţă juridică gratuită din partea autorităţilor administraţiei publice locale de pe raza judeţului, indiferent de nivelul ierarhic al acestora, pentru pregătirea şi încheierea oricăror acte juridice aferente prezentării unui proiect spre finanţare de către Fond.
Credem că refuzul acestor autorităţi de a acorda asistenţă juridică gratuită în condiţiile prevăzute de lege, poate fi considerat refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege (fapt administrativ asimilat de Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ, cu actul administrativ) şi poate fi atacat în contencios administrativ.
[1] Publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Pe data intrării ei în vigoare a fost abrogată Legea nr. 37/1990 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 8 decembrie 1990, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
[2] Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii (art.6 al Legii nr.90/2001).
[3] Revocarea din funcţia de membru al Guvernului are loc în caz de remaniere guvernamentală şi se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru (art.7 din lege)
[4] În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru (art.8 alin.2 din lege)
[5] În conformitate cu art. 33 alin.2 din lege, Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte atribuţiile de minister de resort faţă de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi faţă de Regia Autonomă "Locato".
[6] Normativele de cheltuieli pentru acţiunile de protocol ale Guvernului se aprobă prin hotărâre a acestuia (art.33 alin.4 din lege)
[7] În astfel de situaţii prevederile art. 36 din lege se aplică în mod corespunzător, adică se cere aprobarea Parlamentului.
[8] Serviciile publice din teritoriu ale ministerelor nu sunt, în fapt, descentralizate, ci doar desconcentrate, deoarece ele funcţionează în strictă dependenţă de minister.
|
