Principii generale de organizare administrativă

1. CENTRALIZAREA ADMINISTRATIVĂ plasează în mâinile puterii centrale conducerea tuturor problemelor administrative. Într-un regim în care se aplică acest sistem de organizare administrativă, unităţile administrativ-teritoriale nu au personalitate juridică şi rămân în strictă dependenţă faţă de puterea centrală, mărginindu-se să-i execute instrucţiunile. Sistemului centralizării îi este specific controlul ierarhic, exercitat asupra activităţilor inferiorilor. Controlul ierarhic: a) dă dreptul superiorului ierarhic de a anula, abroga, revoca, şi chiar uneori de a modifica actele inferiorului; b) poate fi exercitat oricând, fie din oficiu, fie la cerere (“recurs ierarhic”); c) nu trebuie prevăzut expres de lege, ci decurge din organizarea centralizată; d) priveşte întreaga activitate a inferiorului – acte, fapte, operaţiuni materiale; e) vizează atât legalitatea cât şi oportunitatea actelor administrative. Exemplu de centralizare: subordonarea unor instituţii centrale faţă de un minister (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este subordonată Ministerului Administraţiei Publice).

2. DECONCENTRAREA ADMINISTRATIVĂ este o variantă a centralizării, caracterizată prin faptul că reprezentanţii locali ai puterii centrale capătă unele drepturi de decizie proprii; în realitate, tot statul decide, însă nu de la nivelul autorităţii centrale, ci direct în unităţile administrativ-teritoriale. Organele centrale exercită controlul ierarhic asupra celor teritoriale. În România sunt deconcentrate serviciile exterioare ale ministerelor în teritoriu: Direcţii generale, inspectorate, agenţii, etc.

3. DESCENTRALIZAREA ADMINISTRATIVĂ teritorială implică dreptul unei colectivităţi locale, înglobată într-o colectivitate mai vastă, care are dreptul de a se administra prin propriile mijloace. Descentralizarea poate fi şi pe servicii, prin scoaterea unui serviciu public din competenţa organelor centrale şi organizarea lui autonomă, atribuirea de organe proprii şi a unui patrimoniu distinct de autoritatea din care a fost desprins. Organele descentralizate se bucură de autonomie în gestionarea afacerilor locale, însă nu sunt independente. Asupra lor se exercită un control statal, numit tutelă administrativă. Tutela administrativă se exercită, spre deosebire de controlul ierarhic, doar în cazurile prevăzute expres de lege, numai de organele indicate expres de lege, şi priveşte doar legalitatea actelor administrative, nu şi oportunitatea acestora. În România, tutela administrativă este jurisdicţionalizată, adică este redusă doar la dreptul organului de control (prefectul) de a sesiza instanţa de contencios administrativ.

Recent, prin Legea-cadru a descentralizării nr.339/2004, au fost introduse principiile fundamentale şi regulile generale, precum şi cadrul instituţional pentru desfăşurarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară în România.

În inţelesul acestei reglementări, prin descentralizare se înţelege “procesul transferului de autoritate si responsabilitate administrativa si financiara de la nivel central la nivel local”.

Principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare în Romania sunt: a) principiul subsidiarităţii; b) egalitatea cetăţenilor în faţa autorităţilor administraţiei publice locale; c) garantarea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor de către autorităţile administraţiei publice, independent de locul de rezidenţă al acestora; d) stimularea competiţiei ca mijloc de creştere a eficienţei serviciilor publice; e) exercitarea competenţelor de către autorităţile administratiei publice locale situate pe nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean; f) asigurarea unui echilibru între descentralizarea administrativă şi descentralizarea financiară la nivelul fiecarei unităţi administrativ-teritoriale; g) transparenţa actului decizional bazat pe accesul cetăţenilor la informaţia publică şi participarea acestora la luarea deciziei; h) asigurarea descentralizarii financiare bazate pe reguli transparente cu privire la calculul resurselor financiare alocate unitatilor administrativ-teritoriale.

Unităţile administrativ-teritoriale se administrează în mod autonom de către consiliile locale, consiliile judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti, care dispun de autoritate deliberativă, şi de către presedinţii consiliilor judeţene şi primari, care dispun de autoritate executiva pentru exercitarea competenţelor lor.  Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de dreptul la experiment, în exercitarea căruia pot organiza, pe durată determinată, centre-pilot pentru implementarea deciziilor cu privire la descentralizarea anumitor competenţe de la nivel central la nivel local, înainte de generalizarea acestora la nivel naţional prin legea descentralizării privind responsabilităţile locale.