|
ORDINEA ÎN CARE SE DATOREAZA ÎNTRETINEREA
Pentru ipoteza în care mai multi debitori sunt deopotriva datori
sa acorde întretinere aceluiasi creditor, legea stabileste ordinea imperativa a prestarii întretinerii. Cu alte cuvinte, creditorul întretinerii va trebui mai întâi sa ceara întretinerea de la prima categorie de persoane din ordinea stabilita de legiuitor si numai daca aceasta categorie n-o poate presta, se va îndrepta împotriva categoriei urmatoare.
Potrivit art. 98 C.fam. întretinerea se datoreaza în ordinea urmatoare:
a) sotii îsi datoreaza întretinere înaintea celorlalti obligati;
b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad apropiat înaintea celui mai îndepartat:
c) cel care adopta este obligat la întretinere înaintea parintilor firesti;
d) fratii si surorile îsi datoreaza întretinere dupa parinti, însa înaintea bunicilor.
În situatia speciala când adoptatorul este sotul parintelui firesc al
adoptatului, obligatia de întretinere a adoptatului revine în egala masura parintelui
firesc al adoptatorului.
Ordinea între celelalte categorii de persoane obligate la intretinere.
a) Fostii soti îsi datoreaza întretinere la fel ca sotii înaintea
oricaror alte persoane, atât în caz de divort, cât si în caz de casatorie putativa;
b) Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot (art.
87 C.fam.), cel care a luat spre crestere un copil fara a îndeplini formele pentru
adoptie (art. 88 C.fam.), precum si mostenitorul sau mostenitorii celui care a fost
obligat la întretinerea unui minor sau care a prestat întretinere fara a avea o astfel de obligatie (art. 96 C.fam.) sunt obligati la întretinere cât timp copilul este minor si numai daca parintii lui firesti au murit, sunt disparuti ori în nevoie. Aceste categorii de persoane, în raport cu ceilalti obligati, stau în ordinea parintilor firesti pe care îi înlocuiesc, însa obligatia lor se situeaza dupa cea a parintilor firesti.
c) Cei carora li s-a încredintat copii spre crestere si educare sau
au luat copii în plasament familial potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 26/1997, luând locul parintilor sau altor rude obligate la întretinere, sunt tinuti a presta întretinerea în ordinea în care sunt obligate persoanele pe care le înlocuiesc.
|