DESFACEREA CASATORIEI

1.     Notiune. Consideratii generale

Spre deosebire de încetarea casatoriei, care are la baza cauze

naturale si obiective, desfacerea casatoriei prin divort se poate produce numai în

timpul vietii sotilor, în anumite conditii pe care legiuitorul le-a stabilit în articolele 37 si 38 C.fam.

Codul familiei consacra institutiei Capitolul II al Titlului I, art. 3744,

dispozitiile dreptului material completându-se cu cele ale Codului de procedura

civila privitoare la „ despartenie”, art. 607-619, prin care se instituie o procedura

speciala, derogatorie de la dreptul comun.

Astfel, conform prevederilor art. 38 C.fam., divortul reprezinta

mijlocul de desfacere a casatoriei, pentru motive temeinice, care fac sa nu mai fie

posibila continuarea casatoriei. Din acelasi articol rezulta ca divortul nu se poate

realiza decât pe cale judecatoreasca; chiar în situatia când divortul are la baza

acordul sotilor (art. 38 alin. 2 C.fam.), instanta de judecata este aceea care-l

pronunta, dupa verificarea îndeplinirii conditiilor legale.

Sintetizând, pentru desfacerea casatoriei prin divort este necesara întrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

1) existenta unor „motive temeinice”, pe care instanta de judecata este chemata a le aprecia cu atentie, în functie de situatia de fapt concreta dedusa judecatii;

2) vatamarea grava a relatiilor de casatorie, urmare tocmai a

3) imposibilitatea continuarii casatoriei.

Asa cum am mentionat deja, art. 38 C.fam. reglementeaza si posibilitatea desfacerii casatoriei prin acordul sotilor. În aceasta situatie se cer a fi întrunite, cumulativ, doua conditii:

a) pâna la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la

încheierea casatoriei;

b) nu exista copiii minori rezultati din casatorie.

Elementul esential este consimtamântul sotilor, fapt evidentiat prin dispozitiile art. 617 alin 3 C.proc.civ.: „în cazurile prevazute de art. 38 alin. 2 C.fam., instanta va dispune desfacerea casatoriei, fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti”.

2. Motivele de divort

Legiuitorul, nefacând o enumerare a motivelor de divort,

instantele judecatoresti sunt cele care, în functie de situatiile de fapt si de probatoriul administrat, vor aprecia temeinicia motivelor invocate. Acestea trebuie sa implice o anumita gravitate si durata a neîntelegerilor dintre soti.

În practica judiciara au fost considerate, de exemplu, motive temeinice de divort:

-refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui împreuna cu

celalalt sau parasirea nejustificata a domiciliului conjugal145;

-infidelitatea unuia dintre soti sub forma adulterului146;

-atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti, care se

exprima în acte de violenta

si alte asemenea manifestari, ori care are drept

consecinta neîntelegeri grave între soti, care fac imposibila continuarea casatoriei147;

-nepotriviri de ordin fiziologic care afecteaza normala

desfasurare a raporturilor intime dintre soti;

- existenta unei boli grave, incurabile, a unuia dintre soti, daca se

stabileste ca manifestarile bolii sunt din ce în ce mai dese si de natura sa justifice

refuzul sotului reclamant de a mai coabita cu sotul pârât, continuarea casatoriei

devenind imposibila.

3. Procedura divortului

Dreptul de a cere desfacerea casatoriei are caracter strict

personal, deci fie ca cerea este fondata pe motive temeinice, fie ca se întemeiaza pe

acordul sotilor, poate fi valorificat exclusiv de catre soti.

Nici creditorii si nici mostenitorii nu pot intenta sau continua

actiunea de divort. În temeiul dispozitiilor art. 45 C.proc.civ., nici procurorul nu are calitatea intentarii unei astfel de actiuni, dar el poate interveni în instanta, în orice faza a procesului mai ales în situatia existentei copiilor minori, pentru apararea intereselor acestora.

Sotul alienat mintal, care nu a fost pus sub interdictie, va putea

intenta actiunea în momentele de luciditate, în timp ce sotul alienat sau debil mintal, pus sub interdictie, va putea figura ca pârât în procesul de divort, prin tutorele sau. Alaturi de mentiunile general-obligatorii pentru orice cerere de

chemare în judecata indicate de art. 112 C.proc.civ., în cererea de divort trebuie sa

se faca aratarea numelui copiilor minori nascuti din casatorie sau care au aceeasi

situatie legala (de exemplu, minorul adoptat de ambii soti), iar daca nu sunt copii

minori, se va face o precizare expresa în acest sens (art. 612 C.proc.civ.). Se vor

anexa cererii, certificatul de casatorie si certificatele de nastere ale copiilor minori în copii legalizate.

Cererea principala (desfacerea casatoriei) poate fi însotita de

unele cereri accesorii, a caror solutionare depinde de rezolvarea data în cererea

principala. O parte din aceste cereri accesorii sunt obligatorii, urmând ca instanta sa se pronunte chiar daca partile nu au solicitat în mod expres acest lucru. Sunt

asemenea cereri, cele privitoare la: încredintarea copiilor minori ai sotilor spre

crestere si educare unuia dintre parinti sau unei terte persoane; stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor (art. 42 alin. 1 C.fam.); chestiunea numelui comun al sotilor dupa desfacerea casatoriei (art. 40 C.fam.).

Pe lânga acestea, existasi cererii accesorii facultative care vor fi

abordate de instanta numai în prezenta solicitarii exprese a cel putin uneia din parti, precum: stabilirea pensiei de întretinere în favoarea sotului aflat în nevoie (art. 41 alin. 2 si art. 86 C.fam.); partajarea bunurilor comune sotilor (art. 36 C.fam.); atribuirea locuintei domiciliu conjugal. Toate aceste din urma pretentii vor putea fi valorificate si în cadrul unui proces separat, ulterior desfacerii casatoriei. Sotul pârât poate formula, si el, cerere neconventionala în cazul în care considera ca sotul reclamant, sau casi acesta, se face vinovat de destramarea relatiilor de casatorie, pe care o poate introduce pâna la prima zi de înfatisare. Daca pârâtul nu a formulat cererea pâna la acest moment, el va fi decazut din dreptul de a o mai introduce, cu exceptia situatiei în care se invoca fapte imputabile sotului reclamant petrecute dupa prima zi de înfatisare, caz în care va putea formula cererea neconventionala pâna la încheierea dezbaterilor asupra fondului la prima instanta (art. 608 C.proc.civ.) sau, daca cererea principala se afla deja în apel, pârâtul va putea face cererea direct la instanta învestita cu judecarea apelului (art. 609 C.proc.civ.). În consecinta, în cazul în care sotul pârât doreste sa cearasi el desfacerea casatoriei el nu are de ales între actiunea directasi cererea neconventionala, fiind obligat a folosi ultima cale.

Daca instanta, analizând probatoriul administrat, constata existenta numai a culpei reclamantului si daca pârâtul nu a formulat cerere neconventionala, actiunea reclamantului urmeaza sa fie respinsa conform prevederilor art. 607 C.proc.civ., cererea de divort este de competenta instantei în circumscriptia careia se afla acel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca, însa, sotii nu au avut un domiciliu comun sau, daca, la data introducerii cererii de divort, nici unul dintre soti nu mai domiciliaza în circumscriptia instantei în care au avut ultimul domiciliu comun, competenta va apartine instantei de la domiciliul pârâtului. Daca pârâtul nu mai are domiciliul în tara sau daca reclamantul dovedeste ca a facut toate

demersurile, însa fara succes, pentru aflarea domiciliului pârâtului, competenta va

reveni instantei de la domiciliul reclamantului1.

Rationae materice, instanta competenta este judecatoria.

Cererea de divort împreuna cu înscrisurile doveditoare va fi

prezentata personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei (art. 612 alin. 3 si 4 C.proc.civ.). Primind cererea, presedintele judecatoriei va da sfaturi de împacare, iar daca sotul staruie în demersul sau va fixa termen pentru judecarea cauzei (art. 613 C.proc.civ.).

În cazul divortului prin acordul sotilor, presedintele judecatoriei,

primind cererea, verifica existenta consimtamântului sotilor, dupa care fixeaza un

termen de 2 luni în sedinta publica (art. 6131 alin. 2 C.proc.civ.).

De regula, când sotii consimt la desfacerea casatoriei pe baza

acordului lor de vointa, tot ei se înteleg si cu privire la solutionarea cererilor accesorii divortului. În acest sens, art. 6131 alin. 1 C.proc.civ. prevede ca sotii vor stabili si modalitatile în care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului. În cazul în care, desi sotii consimt la desfacerea casatoriei pe baza acordului lor de vointa, nu se înteleg cu privire la numele pe care-l vor purta dupa divort, la pensia de întretinere sau la atribuirea locuintei, instanta va putea dispune administrarea probelor prevazute de lege pentru a solutiona aceste cereri accesorii.

Prin derogare de la procedura de drept comun în cazul divortului,

potrivit dispozitiilor art. 614 C.proc.civ., partile au obligatia de a se prezenta personal în fata instantelor de fond, ceea ce nu exclude dreptul la aparare prin avocat. Însa, avocatul doar asista partea în proces, nu o poate reprezenta. Regula se aplica numai pentru instanta de fond, la judecarea cailor de atac sotii vor putea sa-si exercite drepturile exclusiv prin mandatari.

În mod exceptional, reprezentarea este surprinsa în urmatoarele situatii limitativ stabilite prin art. 614 C.proc.civ.:

a) unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate;

b) unul dintre soti este împiedicat de o boala grava;

c) unul dintre soti este pus sub interdictie;

d) unul dintre soti are resedinta în strainatate.

Conform art. 616 C.proc.civ., lipsa nejustificata a reclamantului

din divort, la oricare din termenele de judecata, în prima instanta, atrage respingerea cererii de divort ca nesustinuta, indiferent daca sotul pârât a fost sau nu prezent.

De asemenea, apelul sau, dupa caz, recursul reclamantului împotriva hotarârii prin

care a fost respinsa cererea de divort urmeaza a fi respins ca nesustinut, daca la

judecata se prezinta numai pârâtul (art. 619 alin.1 C.proc.civ.); sanctiunea nu este

aplicabila decât în limitele strict determinate prin textul legal, astfel încât apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar daca se înfatiseaza numai reclamantul (art. 616 alin. 3 C.proc.civ.).

Pentru situatia divortului având la baza consimtamântul sotilor,

se deduce implicit din cuprinsul prevederilor art. 6131 alin. 2 C. Proc.civ., ca prezenta ambilor este obligatorie la termenul fixat în prima instanta, data la care instanta va verifica daca sotii mai staruie în desfacerea casatoriei pe baza acordului lor de vointa.

Cererea de divort se judeca în sedinta publica (art. 615

C.proc.civ.), însa legiuitorul ofera posibilitatea instantei sa dispuna judecarea în

camera de consiliu, daca va aprecia ca prin acesta s-ar asigura o mai buna judecaresau administrare a probelor. În toate cazurile hotarârea se pronunta în sedinta publica.

Mijloacele de proba admisibile în actiunea de divort prezinta un

regim juridic specific, derogatoriu de la dreptul comun.

Potrivit dispozitiilor art. 612 alin. 6 C.proc.civ., proba

interogatoriului nu poate fi primita în dovedirea motivelor de divort, dar se poate

recurge la interogatoriu în combaterea motivelor de divort, precum si în dovedirea

cererilor accesorii divortului155.

Daca, în principiu, dreptul comun nu îngaduie audierea ca

martori a rudelor si a afinilor pâna la gradul trei inclusiv, în proce4sele de divort

persoanele amintite pot fi ascultate ca martori, cu exceptia descendentilor partilor

(art. 190 C.proc.civ.).

Pe durata procesului de divort, mai ales atunci când dureaza un

timp mai îndelungat, în special cu scopul ocrotirii intereselor copiilor, instanta poate dispune pe calea procedurala ordonantei presedintiale masuri vremelnice cu privire la încredintarea copiilor minori, la obligatia de întretinere, la alocatia pentru copii si la folosinta locuintei comune (art. 6132 C.proc.civ.). Masurile ordonate în aceste conditii au caracter provizoriu, în sensul ca dureaza doar pâna la solutionarea procesului de divort, hotarârea finala, data în actiunea de divort, desfiintându-le în mod implicit.

Hotarârea de divort va contine, înainte de toate, o statuare

privind soarta casatoriei, fie în sensul respingerii cererii de divort, fie în sensul

admiterii acesteia. Daca exista motive temeinice (art. 38 C.fam.) cererea va fi

admisa, iar casatoria desfacuta, fie din vina sotului pârât, daca se dovedeste ca a

fost exclusiv raspunzator de destramarea relatiilor de casatorie, fie din vina ambilor

soti, dacasi reclamantului îi revine o parte din vina.

Legislatia noastra permite însasi desfacerea casatoriei fara

indicarea vinovatiei unuia sau ambilor soti. Astfel, potrivit art. 617 alin.C.proc.civ., în cazurile prevazute de art. 38 alin. 2 C.fam. (divortul prin acordul partilor), instanta va dispune desfacerea casatoriei fara a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.

Actiunea de divort se mai poate „stinge”, arata legiuitorul (art.

618 alin. 2 C.proc.civ.) prin împacarea partilor. Instanta va putea lua act de aceasta

împacare în oricare faza a procesului, chiar si pe parcursul cailor de atac si indiferent daca apelul sau recursul au fost sau nu timbrate potrivit legii. În acest caz, reclamantul va putea ulterior, introduce o noua actiune de divort prin care va putea invoca atât motive intervenite ulterior împacarii partilor, cât si cele anterioare acestui moment (art. 618 alin. ultim C.proc.civ.).

Reclamantul poate renunta la cerere în tot cursul judecatii

înaintea instantelor de fond, chiar daca pârâtul se împotriveste. Oricum, renuntarea

reclamantului nu produce nici un efect asupra cererii pârâtului (art. 618 alin. 1

C.proc.civ.).

Potrivit dispozitiilor art. 617 alin. 2 C.proc.civ., hotarârea prin

care se pronunta divortul nu se va motiva, daca ambele parti solicita instantei

aceasta. În ceea ce priveste divortul prin consimtamântul ambilor soti, hotarârea va fi de asemenea nemotivata dar fara vreo manifestare de vointa a partilor, tinând seama de temeiul acestui tip de divort.

Împotriva hotarârii de divort se pot exercita apelul si recursul,

termenul fiind de 30 de zile de la comunicarea hotarârii (art. 619 alin. 1 C.proc.civ.).

Divortul pronuntat în termenul dispozitiilor art. 6131 C.proc.civ.

nu este supus nici unei cai de atac, hotarârea pronuntata fiind definitivasi irevocabila (art. 619 alin. 4 C.proc.civ.).

Data desfacerii casatoriei coincide, în raporturile dintre soti, cu

cea a ramânerii irevocabile a hotarârii de divort (art. 39 alin. 1 C.fam.). Înscrierea pe marginea actului de casatoriei a hotarârii de divort are ca efect numai opozabilitatea fata de terti cu privire la raporturile patrimoniale (art. 39 alin. 2 C.fam.), deoarece în privinta statutului civil al persoanei hotarârea judecatoreasca are efect constitutiv ergo omnes.

Hotarârea de divort se va comunica, din oficiu, serviciului de

stare civila competent pentru a face mentiunea pe marginea actului de casatorie.

4. Efectele desfacerii casatoriei

A. Efecte cu privire la relatiile personale dintre soti

Numele

Odata cu divortul, fiecare dintre soti îsi va relua numele avut

înainte de încheierea casatoriei (art. 40 alin. 3 C.fam.). Acesta poate fi numele sau

de familie, al adoptatorului daca a fost adoptat sau numele de familie al fostului sot, daca, urmare a unei casatorii anterioare, e pastrat acel nume158.

Exista însa posibilitatea ca sotul care si-a schimbat numele sa-si

pastreze numele dobândit la încheierea casatoriei fie ca rezultat al întelegerii sotilor, acord de care instanta judecatoreasca va lua act (art. 40 alin. 1 si 2 C.fam.), fie urmare a hotarârii instantei, atunci când exista motive temeinice care sa justifice

pastrarea numelui, în conditiile opozitiei celuilalt sot.

În cazul în care fiecare dintre soti si-a pastrat la încheierea

casatoriei, numele avut anterior, la divort situatia va ramâne neschimbata.

Obligatia de sprijin moral, de fidelitate, precum si cea de a locui

împreuna înceteaza odata cu desfacerea casatoriei.

Capacitatea de exercitiu dobândita de femeia minora prin

casatorie se pastreaza, chiar daca la data divortului ea nu împlinise 18 ani.

Divortul, de asemenea, nu are nici o influenta în ceea ce priveste

cetatenia.

B. Efecte cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti

Comunitatea de bunuri a sotilor înceteaza prin împartirea bunurilor comune

Locuinta comuna a sotilor

În cazul în care locuinta poate fi împartita între fostii soti cu

respectarea normelor legale, daca se asigura functionalitatea si tinând seama de

atitudinea fostilor soti, se va proceda ca atare.

Atunci când între soti nu intervine nici o învoiala, instantele de

judecata sunt chemate sa dispuna caruia dintre soti urmeaza a i se atribui locuinta.

Obligatia de a suporta cheltuielile casniciei si de sprijin material înceteaza, ca urmare a desfacerii casatoriei.

Obligatia legala de întretinere dintre soti înceteaza, dar ia

nastere, în anumite conditii, obligatia legala de întretinere între fostii soti.

Dreptul la mostenire, pe care sotul supravietuitor îl are potrivit

Legii nr. 319/1944, se pierde.

C. Efecte cu privire la raporturile personale dintre parinti si copii.

Încredintarea copiilor minori.

Prin hotarârea de divort, asa cum rezulta din prevederile art. 42

C.fam., instanta de judecata este obligata sa se pronunte si asupra încredintarii

copiilor minori spre crestere si educare, în functie de interesul copiilor, fie unuia dintre parinti, fie, în mod exceptional161, unei terte persoane sau familii, cu consimtamântul acesteia, ori unei institutii de ocrotire.

Sotii se pot învoi în legatura cu încredintarea copiilor minori,

însa, potrivit prevederilor art. 42 alin. 4 C.fam., învoiala lor va produce efecte numai daca a fost încuviintata de instanta de judecata.

Instanta va trebui sa asculte parintii si autoritatea tutelarasi pe

copiii minori, daca au împlinit vârsta de 10 ani (art. 42 alin. 1 C.fam.).

Cu privire la masura încredintarii copilului se poate reveni

oricând, daca se constata schimbarea împrejurarilor care au justificat-o. Instanta de

judecata, la cererea oricaruia dintre parinti, a copilului - daca a împlinit 14 ani, a

autoritatii tutelare sau a unei institutii de ocrotire, ori la solicitarea procurorului în baza

art. 45 C.proc.civ., va putea dispune neîncredintarea copilului spre crestere si

educare, daca interesele actuale ale minorului reclama o astfel de schimbare162.

Exercitarea ocrotirii parintesti

De regula, la desfacerea casatoriei, copiii minori sunt încredintati

unuia dintre parinti, care potrivit art. 43 alin. 1 C.fam. exercita fata de ei drepturile

parintesti. Celalalt parinte detine dreptul de a avea legaturi personale cu copilul,

precum si dreptul de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea

profesionala a acestuia (art. 43 alin. 3 C.fam.).

În ceea ce priveste copilul aflat în dificultate si fata de care s-a

luat masura încredintarii sau amplasamentului sau, unei persoane, unei familii sau

unei institutii, parintii pot sa pastreze legaturi personale cu minorul, cu respectarea

conditiilor stabilite de catre comisia pentru protectia copilului, daca este respectat

interesul superior al acestuia (art. 11 din O.U.G. nr. 26/1997).

D. Efectele cu privire la raporturile patrimoniale dintre parinti si copiii.

Dispunând desfacerea casatoriei, instanta de divort este obligata

sa stabileasca contributia fiecaruia dintre parinti la cheltuielile de crestere, educare,

învataturasi pregatire profesionala (art. 42 alin. 3 C.fam.).

Parintii vor putea conveni si cu privire la cuantumul contributiei

fiecaruia la cheltuielile de crestere si educare a copilului, însa învoiala lor trebuie

încuviintata de instanta de judecata, care va veghea ca sumele stabilite sa

corespunda nevoilor reale ale minorului. Daca nevoile copilului minor sau posibilitatile materiale ale parintilor s-au schimbat, instanta poate stabili, printr-o noua hotarâre judecatoreasca o alta contributie de întretinere163.

Exercitarea drepturilor parintesti cu privire la bunurile copilului si

actele sale patrimoniale se face, astfel cum rezulta din art. 43 alin. 1 C.fam., de catre parintele caruia copilul i-a fost încredintat. Daca, însa, el a fost încredintat unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta va trebui sa stabileasca care dintre parinti îi va administra bunurile si-l va reprezenta sau îi va încuviinta actele juridice (art. 43 alin. 2 C.fam.).

Alocatia de stat pentru copii

Legea privind alocatia de stat pentru copii nr. 61/1993 stabileste

dreptul copiilor în vârsta de pâna la 16 ani, iar în cazul copiilor încadrati în gradul I

sau II de invaliditate, ori a celor cu handicap pâna la împlinirea vârstei de 18 ani, de a beneficia de o alocatie lunara de stat.

Titularul dreptului la alocatia de stat este copilul, stabileste art. 3

alin. 2 din Legea nr. 61/1993, si se plateste ocrotitorului sau legal, dupa cum se arata în cuprinsul art. 4 din aceeasi lege, în functie de situatia concreta fie unuia dintre parinti pe baza acordului acestora sau, în caz de neîntelegeri, potrivit deciziei autoritatii tutelare, fie a celuia dintre parinti la care s-a stabilit, prin hotarâre judecatoreasca, domiciliul copilului sau caruia i s-a încredintat copilul spre crestere si educare, fie tutorelui, curatorului, persoanei careia i-a fost dat în plasament familial sau încredintat spre crestere si educare.

Dupa ce titularul dreptului la alocatia de stat împlineste 14 ani,

plata va putea fi facuta direct acestuia, cu încuviintarea reprezentantului sau legal.

În cazul divortului parintilor, plata alocatiei de stat se va face

parintelui sau persoanei, ori institutiei la care s-a hotarât încredintarea copilului spre crestere si educare.