NULITATEA CASATORIEI

Codul familiei reglementeaza nulitatea casatoriei în Capitolul II al

Titlului I „Nulitatea casatoriei”, în art. 19-24, care cuprind dispozitii speciale,

derogatorii de la dreptul comun care se completeaza cu prevederile dreptului civil în materie de nulitati, în masura în care acestea din urma nu sunt incompatibile cu cele ale dreptului familiei.

Prin nulitatea actului juridic al casatoriei întelegem sanctiunea

civila care intervine ca urmare a nerespectarii unora din cerintele de valabilitate

stabilite de lege, constatarea sau pronuntarea sa înlaturând, de regula, efectele

acelei casatorii.

Formalitatile premergatoare si cele concomitente încheierii casatoriei, precum si obligatia, instituita prin art. 15 C.fam., în sarcina ofiterului de stare civila, de a refuza celebrarea casatoriei în cazul în care se constata ca „cerintele legale nu sunt îndeplinite”, diminueaza considerabil riscul unor casatorii nule sau anulabile.

Nulitatea casatoriei nu trebuie confundata cu divortul. Atât nulitatea cât si divortul pun capat casatoriei, dar între aceste doua institutii exista deosebiri esentiale. Cauzele care determina nulitatea casatoriei constau în nerespectarea unor conditii impuse de lege, anterior sau concomitent încheierii ei, efectele nulitatii fiind retroactive (ex tunc), pe când cauzele care duc la divort sunt pentru viitor (ex munc).

Nulitatea casatoriei trebuie constatata sau pronuntata prin hotarâre judecatoreasca. Instanta competenta sa judece actiunile în nulitatea casatoriei este judecatoria. Procedura de judecata a unei actiuni în nulitatea casatoriei este cea obisnuita, neexistând dispozitii derogatorii în aceasta materie.

Daca, în general, hotarârile judecatoresti au efecte numai între

partile din proces, hotarârile date în aceasta materie, având consecinte asupra starii

civile a celor ce au încheiat o astfel de casatorie îsi produc consecintele ergo omnes, hotarârile judecatoresti ce se refera la starea civila nefiind declarative, si constitutive de drepturi.