Raporturile juridice de drept internaţional privat

A. Sediul materiei. Definirea şi sfera raporturilor juridice de drept internaţional privat

Amplificarea frecvenţei şi gama tot mai variată de raporturi ce îşi face loc în peisajul internaţional contemporan ridică interogaţii şi cu privire la delimitarea sferei relaţiilor sociale reglementate de dreptul internaţional privat. Determinarea obiectului dreptului internaţional privat[1] presupune definirea raporturilor juridice de drept internaţional privat şi decantarea trăsăturilor proprii acestora, prin raportare la relaţiile reglementate de alte ramuri de drept. 

a)      Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat[2]

Sfera raporturilor juridice de drept internaţional privat a fost o chestiune controversată până la apariţia Legii cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (LDIP). În încercarea de a delimita domeniul relaţiilor sociale care cad sub incidenţa acestei ramuri de drept a fost elaborată teoria aşa-numită „tradiţională”. Potrivit concepţiei tradiţionale, materia principală, dacă nu exclusivă a dreptului internaţional privat, o constituie normele conflictuale[3]. În literatura anterioară elaborării Legii nr.105/1992, s-a considerat, sub influenţa creşterii diversităţii raporturilor ce intervin în societatea contemporană, că dreptul internaţional privat include raporturile civile, de familie, de muncă şi alte asemenea raporturi juridice cu unul sau mai multe elemente de extraneitate.

LDIP a adus, in terminis, explicaţiile aşteptate. Art.1 alin.2 statuează că „raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”.

O primă precizare, imediat necesară după enunţul legal, este aceea că enumerarea conţinută de LDIP este exemplificativă[4]. Textul alineatului 2 al art.1 suportă completări, în măsura în care raporturi juridice din alte ramuri ale dreptului privat conţin elemente de extraneitate. Este vorba, după cum pe bună dreptate s-a menţionat[5], de raporturi de dreptul familiei, raporturi de drept procesual civil, raporturi de dreptul muncii, raporturi izvorâte din contractul de transport intern sau internaţional (contractul de transport, conosamentul[6] etc.), raporturi de proprietate intelectuală (pentru categorii precum dreptul de autor[7], dreptul de inventator, mărcile[8]) ş.a., în măsura în care conţin element de extraneitate.

Apoi, nu toate raporturile juridice reglementate de ramurile de drept enumerate aparţin dreptului privat. S-a exemplificat, în acest sens, cu raporturile de muncă, ce pot privi aspecte referitoare la protecţia şi securitatea muncii. Obligaţiile care decurg din regimul protecţiei muncii sunt obligaţii legale, nicidecum contractuale; ignorarea acestora atrage, de regulă, sancţiuni administrative ori penale[9].

Obiectul dreptului internaţional privat ca ramură de drept, îl constituie, aşadar, raporturile juridice de drept civil, în sensul larg, care cuprind unul sau mai multe elemente de extraneitate.