COMERCIANŢII

1.1. Noţiunea de comerciant:

Potrivit Codului Comercial Roman, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ obiective (art. 3 C.com), indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant.

Dacă săvârşirea faptelor de comerţ are un caracter profesional, persoana în cauză devine comerciant (art. 7 C.com). Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele şi faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. 4. C.com).

Dacă însă, săvârşirea faptelor de comerţ obiective de către o persoană are caracter accidental, deşi raportul juridic care s-a născut este supus reglementarii comerciale, totuşi, persoana care le-a săvârşit păstrează calitatea de necomerciant (art.9 C.com).

In concluzie, ca expresie a concepţiei sale obiective, codul comercial prevede că “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.” (art. 7 C.com)

Precizarea noţiunii de comerciant prezintă un mare interes practic. Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al necomercianţilor, cu consecinţe deosebite asupra raporturilor juridice la care participă:

a.       legea instituţie anumite obligaţii pentru comercianţi, considerate obligaţii comerciale, astfel, înainte de începerea comerţului, comerciantul este obligat să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului să ceară înscrierea în registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege; orice comerciant are obligaţia să ţină anumite registre de contabilitate (art. 22 C. com) şi de asemenea să desfăşoare activitate comerciala în condiţiile unei concurente loiale;

b.      legea instituie o prezumţie de comercialitate; toate actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comerţ şi deci supuse legilor comerciale (art.4 C.com);

c.       actele comerciale încheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale, derogatorii de la regimul actelor juridice civile;

d.      în cazul încetării plaţilor pentru datoriile sale comerciale, comerciantul poate fi declarat în faliment; procedura falimentului este aplicabilă numai comercianţilor ea nu se aplică necomercianţilor, chiar dacă s-au obligat prin acte comerciale;

e.       comercianţii pot participa la constituirea unor camere de comerţ şi industrie, ca organizaţii autonome, destinate să promoveze şi să apere interesele lor;

f.        comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat prin activitatea comercială;

Art. 34 C. com. prevede ca dispoziţiile codului comercial privind registrele comerciale nu se aplică colportorilor comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

1.2. Calitatea de comerciant:

In temeiul Codului Comercial calitatea de comerciant se dobândeşte în mod diferit, după cum este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică.

1.2.1. Dobândirea calităţii de comerciant:

a.      Dobândirea calităţii de comerciant de către o persoană fizică: “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca profesiune obişnuita”, potrivit art. 7 C. com.

Pentru dobândirea calităţii de comerciant sunt necesare trei condiţii:

1.      să săvârşească anumite fapte de comerţ obiective;

2.      să săvârşească fapte de comerţ ca profesiune;

3.      să săvârşească fapte de comerţ în nume propriu;

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitată de alte profesiuni pe care le exercită persoanele fizice. Avem în vedere pe meseriaşi, pe cei care exercită profesii liberale şi pe agricultori. Meseriaşul este considerat comerciant în cazurile în care cumpără mărfuri în vederea prelucrării şi revânzării lor (art. 3. pct.1. C.com) sau, folosind forţa de muncă străină, îşi organizează o întreprindere (art. 3 pct. 9 C.com.). Persoanele care exercită profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii, avocaţii, notarii publici). În cazul în care pentru exercitarea activităţii, cel care îndeplineşte o profesiune liberală (dentistul) cumpără şi foloseşte anumite materiale se consideră că aceste acte sunt accesorii şi deci persoana în cauză nu devine comerciant. Întrucât vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comerţ, ci act juridic civil, înseamnă ca agricultorii nu au calitatea de comercianţi.

b.      Dobândirea calităţii de comerciant de către societăţile comerciale: potrivit art. 7 C. com. pe lângă persoanele fizice, au calitatea de comerciant şi societăţile comerciale. Sunt avute în vedere societăţile comerciale reglementate de Legea Nr. 31/1990: societatea, în nume colectiv, societatea în comandita simpla, societatea pe acţiuni, societatea în comandita pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitata. Societatea comerciala are o unica finalitate; ea se constituie în scopul de a desfăşura o activitate comercială; societatea este comercială numai dacă obiectul ei, prevăzut obligatoriu în actul constitutiv consta în săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ obiective. Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. În consecinţă, pentru a dobândi calitatea de comerciant, societatea comercială trebuie să se constituie cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

c.       Calitatea de comerciant a altor persoane juridice:

1. Statul şi unităţile sale administrativ teritoriale: art. 8 C. com. prevede că: “Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comerciant. Aceasta concepţie a codului comercial era justificata la data adoptării sale, când activitatea statului şi a unităţilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice. Pornind de la faptul ca statul săvârşeşte pe lângă actele de autoritate necesare funcţionarii serviciilor publice şi acte cu caracter privat, în doctrina s-a considerat ca el este subiect al raporturilor comerciale. Deci, cu toate ca nu are calitatea de comerciant, statul poate săvârşi anumite fapte de comerţ.

2. Regiile autonome: potrivit art.135 din Constituţie, proprietatea publică aparţine statutului sau unităţilor sale administrativ teritoriale. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Potrivit Legii Nr.15 / 1990, regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale. Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobândeşte din momentul înfiinţării sale, după caz, prin hotărâre a guvernului sau prin decizia organului administraţiei publice locale.

3.  Organizaţiile cooperatiste: întrucât prin desfăşurarea unor activităţi de producere şi desfacere de mărfuri, de prestări de servicii, se urmăreşte obţinerea de profit, această activitate are caracter comercial. În consecinţă organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant.

4. Asociaţiile şi fundaţiile: potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei activităţi dezinteresate, iar nu obţinerea unui profit. Deci asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant.

3.2.2. Dovada calităţii de comerciant:

In cazul unei persoane fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin săvârşirea faptelor de comerţ obiective cu caracter profesional, înseamnă că această calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârşit efectiv una sau mai multe fapte de comerţ prevăzute de art. 3 C.com. ca o profesiune obişnuită şi în nume propriu.

In cazul societăţii comerciale, calitatea de comerciant se dobândeşte prin însăşi constituirea societăţii. Deci, calitatea de comerciant a societăţii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societăţii în condiţiile prevăzute de lege. Un mijloc de dovada care ar putea fi folosit este copia certificată de pe înmatriculare în registrul comerţului a societăţii comerciale.

3.2.3 Încetarea calităţii de comerciant

In cazul persoanei fizice, aceasta încetează să mai aibă calitatea de comerciant în momentul în care nu mai săvârşeşte fapte de comerţ ca profesiune. Încetarea trebuie să fie efectivă şi din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant.

In cazul societăţii comerciale, calitatea de comerciant se pierde în momentul în care societatea încetează să mai existe ca persoana juridica. Societatea comerciala îşi încetează existenţa prin dizolvare şi lichidare. Potrivit legii, dizolvarea poate avea loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii, imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia, hotărârea adunării generale, faliment. Dizolvarea societăţii nu atrage după sine pierderea automată a personalităţii juridice a societăţii. În aceasta situaţie, societatea nu mai poate face operaţiuni comerciale, dar poate face operaţiunile necesare lichidării.