PRACTICA JUDICIARA

Speta I

            in cazul in care, prin actiune, fosta sotie, incapabila de munca, solicita obligarea fostului sot la plata unei pensii de intretinere (art. 41 C. fam.), iar debitorul, in apararea sa, invoca faptul ca nu are nici un venit, precum si imprejurarea ca printr-o alta hotarare judecatoreasca, definitiva, a fost obligat sa plateasca pensie de intretinere pentru doi copii nascuti dintr-un concubinaj anterior, instanta de fond, in virtutea rolului sau activ, trebuia sa puna in discutia partilor citarea in cauza a celor doi copii, reprezentati prin mama lor, urmand ca pensia cuvenita fostei sotii, in limitele prevazute de art. 41 alin. 3 C. fam., sa fi fost stabilita in contradictoriu si cu cei doi minori.

Trib. Mun. Bucuresti - sect. a III-a civ., decizia nr. 111 din 17.01.1985

Revista romana de drept nr. 5 din 1985, pag. 73

Speta II

            Introducerea in cauza, din oficiu, a unei parti netrecute in cererea de chemare in judecata este inadmisibila. Daca reclamanta a chemat in judecata doar pe societatea comerciala absorbita, asumandu-si riscurile ce decurg din inopozabilitatea hotararii fata de societatea comerciala absorbanta, instantele nu pot introduce in cauza, din oficiu, aceasta ultima societate, deoarece ar incalca principiul disponibilitatii procesului civil.

CSJ - sect. com., decizia nr. 3782 din 27.10.1998

Dreptul nr. 10 din 1999, pag. 152

Speta III

            Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii: calitatea procesuala, capacitatea procesuala, existenta unui interes si afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea justitiei.

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si titularul dreptului afirmat precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in cadrul raportului juridic dedus judecatii.

Reclamantul este cel obligat sa faca dovada ambelor calitati procesuale (activa si pasiva) prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa si a persoanei cu care intelege sa se judece.

Actiunea in revendicare se indreapta impotriva celui care are posesia bunului revendicat. Daca posesia apartine unei institutii cu personalitate juridica procesul se poarta in contradictor cu aceasta institutie, iar daca actiunea este formulata in contradictor cu o alta unitate se respinge pentru lipsa calitatii procesuale a paratului.

in speta, imobilul revendicat nu se afla in administrarea Inspectoratului ªcolar al Judetului Iasi, chemat in judecata, in calitate de parat. S-a dovedit ca se afla in administrarea Administratiilor Permanente a Taberelor ªcolare Judetene, unitate de invatamant si educatie careia prin HG nr. 491 din 5 iulie 1995 i s-a recunoscut personalitate juridica si calitatea de ordonator de credite. De aceea, cererea reclamantilor, formulata in contradictor cu Inspectoratul ªcolar al Judetului Iasi, a fost respinsa ca lipsita de unul din elementele esentiale - calitatea procesuala pasiva a paratului.

Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 1470 din 07.12.1998

Culegere de practica judiciara - Curtea de Apel Iasi 1998 nr.  din 1999, pag. 139-140

Speta IV

Parata avea posibilitatea legala de a invoca exceptia necompetentei teritoriale la instanta de fond, pana la prima zi de infatisare.

Prin sent. civ. nr. 5931 din 27 iunie 1997, Judec, Sect. 6 Bucuresti a admis, in parte, actiunea formulata de reclamanta S.C. "M.K.S.E." S.R.L. dispunand obligarea paratei S.C. "H.I." S.R.L. la plata sumei de 2.433.600 lei, datorii contractuale, precum si la 248.360 lei, cheltuieli de judecata, fiind respins capatul de cerere privind despagubiri derivand din dobanzi bancare.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, s-a retinut ca paratei ii revine, in baza contractului de licenta nr. 1678 din 1 februarie 1994, obligatia achitarii casetelor video inchiriate, in temeiul art. 6-7 din Legea nr. 76/1992, precum si a cheltuielilor de judecata aferente. S-a concluzionat ca solicitarea privind plata dobanzii bancare de 125% anual este nefondata, in conventia partilor nefiind prevazuta decat clauza penala privind plata de penalitati de intarziere in situatia nerespectarii termenului de scadenta.

impotriva sentintei a declarat apel parata, aratand ca hotararea pronuntata este netemeinica si nelegala, instanta de fond neavand competen?a teritoriala in solutionarea litigiului. S-a invederat, totodata, ca pretentiile deduse judecatii nu au fost dovedite in vreun mod.

Analizand actele cauzei, tribunalul retine ca exceptia necompetentei teritoriale este nefondata, parata apelanta avand posibilitatea legala de a invoca o atare exceptie la prima zi de infatisare, cand a fost solutionat litigiul pe fond, respectiv la data de 27 iunie 1997, data la care a fost legal citata.

Pe fondul litigiului, tribunalul reine ca actiunea dedusa judecatii, respectiv pretentiile banesti ce au format obiectul cererii de chemare in judecata, nu au fost dovedite in conditiile art. 46 C. com.

Pentru aceste considerente, in baza prevederilor art. 296 C. pr. civ., apelul va fi admis.

Trib. Bucuresti - sect. com., decizia nr. 280 din 2/6/98

Culeg. de practica judiciara - Comerciala - 1990-1998; Trib. Bucuresti nr.  din 1999, pag. 123-124

Speta V

Articolul 13 Cod procedura civila prevede ca cererile privitoare la bunuri nemiscatoare se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla nemiscatorul.

in sensul acestui text prin "cereri privitoare la bunuri nemiscatoare" se inteleg numai actiunile reale imobiliare, nu si cele personale, chiar daca ele se refera la bunuri imobile.

Pentru actiunile personale, referitor la competen?a teritoriala, sediul materiei se afla in articolele 5 si 10 aliniat 1 din Codul de procedura civila.

Articolul 10 aliniat 1 Cod procedura civila stabileste o competenta teritoriala alternativa, fara sa se faca vreo deosebire dupa cum cererea are ca obiect un bun mobil sau imobil. Textul se aplica insa numai in ipoteza unei conventii care cuprinde o clauza prin care s-a stipulat locul unde obligatia urmeaza sa fie executata.

in lipsa unei asemenea clauze, sunt aplicabile dispozitiile inscrise in articolul 5 Cod procedura civila.

Cererea care are ca obiect constatarea nulitatii actului de vanzare - cumparare referitor la un imobil, este o actiune personala care se solutioneaza in raport cu prevederile legale specifice acestor actiuni si nu cu cele privind actiunile reale.

Daca in contract nu s-a prevazut locul unde obligatia urmeaza sa fie executata, cum este cazul in speta, instanta competenta teritorial este, potrivit articolului 5 Cod procedura civila, acea in a carei raza isi au domiciliul paratii, iar daca actiunea s-a introdus la instanta domiciliului reclamantilor, exceptia relativa privind necompetenta teritoriala trebuie invocata pana la prima zi de infatisare.

Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 1243 din 11/3/98

Culegere de practica judiciara - Curtea de Apel Iasi 1998 nr.  din 1999, pag. 107-108

Speta VI

Potrivit art. 607 C. pr. civ., cererea de despartenie se introduce la instanta in a carei raza teritoriala se afla cel din urma domiciliu al sotilor.

Aceeasi instanta este competenta potrivit art. 36 C. fam., sa dispuna impartirea bunurilor comune imobiliare chiar daca se afla in circumscriptia altei judecatorii, ratiunea acestei prevederi legale este aceea de a asigura unitatea de judecata sub cele doua aspecte.

in cazul in care cererea de impartire a bunurilor comune imobile a fost introdusa dupa desfacerea casatoriei, iar imobilul ce formeaza obiectul impartelii se afla in circumscriptia altei instante decat aceea in care partile au avut ultimul domiciliu comune, sunt aplicabile prevederile art. 13 C. pr. civ., care formeaza dreptul comun in materie si nu dispozi?iile art. 36 C. fam.

Din acest punct de vedere este gresita solutia instantelor, de a nu pune in discutia partilor competenta teritoriala, care in aceasta materie are prin exceptie, caracter absolut.

Curtea de Apel Craiova, decizia civila nr. 5224/1998

Revista juridica a Olteniei - C.A. Craiova nr. 3-4 din 1999, pag. 52

Speta VII

            Potrivit art. 201 C. pr. civ. "cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta socoteste de cuviinta sa cunoasca parerea unor specilisti, va numi unul sau trei experti, statornicind punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte".

Potrivit art. 202 din acelasi cod "expertii se vor numi de instanta daca partile nu se invoiesc asupra numirii lor".

Rezulta, asadar, ca expertiza se ordona si se administreaza in cursul unui proces pendinte, instanta fiind obligata ca, in cazul in care a admis acest mijloc de dovada, sa stabileasca deslusit obiectivele, respectiv imprejurarile de fapt asupra carora expertului i se cere sa-si exprime parerea sau sa le constate ca specialist.

in speta, se constata ca instantele si-au intemeiat in mod gresit solutiile pe o expertiza topografica extrajudiciara care nu a lamurit daca, intr-adevar, terenul in litigiu se constituie sau nu in cale de acces pentru constructiile invecinate.

intr-o atare imprejurare, in baza rolului activ, instanta de apel trebuia sa puna in discutie necesitatea efectuarii unei expertize tehnice topografice si sa stabileasca in mod clar obiectivele acesteia.

Neprocedand astfel si intemeindu-si solutia pe o expertiza extrajudiciara, instanta de apel a pronuntat o hotarare gresita, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei si trimiterea cauzei la aceeasi instanta pentru rejudecarea apelului.

CSJ - sect. civ., decizia nr. 3711 din 21.10.1998

Dreptul nr. 7 din 1999, pag. 148

SpetaVIII

            Neindeplinirea obligatiei de a timbra recursul pana la primul termen de judecata atrage dupa sine anularea acestuia, cererea fiind considerata nula si neavenita.

CSJ - sect. com., decizia nr. 324 din 29.01.1998

Revista de drept comercial nr. 11 din 1999, pag. 135-136

Speta IX

            Dispozitiile art. 17 C. pr. civ. fac vorbire in mod expres de existenta a trei categorii de cereri de chemare in judecata, respectiv principale, accesorii si incidentale.

Ceea ce defineste o actiune ca fiind principala este imprejurarea ca - raportat la ea - se pot formula alte actiuni a caror rezolvare depinde de solutia din actiunea principala.

Aceste actiuni sunt denumite accesorii, iar atunci cand - desi pot avea o existenta de sine statatoare sunt formulate intr-un proces deja inceput - se numesc incidentale.

Din aceasta perspectiva, in litigiul de divort cu care reclamanta a sesizat instanta de judecata, actiunea principala are ca obiect desfacerea casatoriei, iar actiunea accesorie priveste impartirea bunurilor comune.

Sub raportul competentei, conform art. 17 C. pr. civ., actiunile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece actiunea principala.

Prin urmare, fata de prevederea legala mentionata, chiar daca in speta instanta a disjuns cererea accesorie a reclamantei, vizand impartirea bunurilor comune, aceasta cerere urma sa fie solutionata in continuare de judecatoria care a rezolvat si actiunea principala de divort, intrucat independent de imprejurarea ca a fost disjunsa, respectiva cerere si-a pastrat caracterul accesoriu.

Pe de alta parte, invocarea de catre curtea de apel a prevederilor art. 36 C. fam. pentru a justifica stabilirea competentei judecatoriei in rezolvarea capatului de cerere vizand partajul bunurilor comune este irelevanta deoarece aceeasi instanta a indicat si dispozitiile art. 17 C. pr. civ. care constituie temeiul de drept al solutiei adoptate.

in ce priveste argumentul reclamantei prin care au fost aduse in discutie cele doua ipoteze ale art. 36 C. fam. pentru a se sustine ca impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei, respectiv in timpul casatoriei, nu pot avea un tratament diferentiat sub aspectul instantei competente, este gresit.

Astfel, asa cum deja s-a evidentiat, daca partajarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei se solicita o data cu divortul, cererea respectiva are caracterul unei actiuni accesorii, iar instanta competenta sa judece este conform art. 17 C. pr. civ. aceeasi care solutioneaza si actiunea principala, in speta desfacerea casatoriei.

in fine, apare gresita si fara suport legal si sustinerea reclamantei potrivit careia in ipoteza prevederilor art. 36 alin. 1 C. fam. prin disjungerea cererii de impartire a bunurilor comune de cea privind desfacerea casatoriei, cererea de partaj isi pierde caracterul unei actiuni accesorii. in adevar, pe de o parte, nu exista nici o dispozitie legala care sa confirme o asemenea sustinere, iar pe de alta parte, rezolvarea partajului depinde intotdeauna de modul in care este solutionata cererea de divort, respingerea acesteia avand drept rezultat si respingerea cererii de impartire a bunurilor comune ceea ce releva o data in plus caracterul accesoriu al acestei cereri.

CSJ - sect. civ., decizia nr. 3238 din 05.10.1999

Dreptul nr. 12 din 2000, pag. 119-120

Speta X

1. Chiar daca in cauzele de divort termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la comunicarea deciziei recurate, motivarea recursului trebuie efectuata in termen de 15 zile de la comunicarea motivarii deciziei instantei de apel.

2. De vreme ce sentinta judecatoriei nu fusese comunicata intervenientilor (in interesul uneia dintre parti), cererea intitulata de ei "recurs" trebuie considerata drept "apel" si, in consecinta, urmeaza a fi inaintata tribunalului care, in speta, era instanta de apel (cu nota aprobativa).

Curtea de Apel Bucuresti - sect. a IV-a civ., decizia nr. 465 din 12.03.1999

Dreptul nr. 9 din 1999, pag. 137-141

Speta II           

in urma modificarilor aduse prin O.G. nr. 13 din 29 ianuarie 1998, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotararii redactate, dupa caz, in conditiile art. 261 alin. 1 si 2 sau alin. ultim, daca legea nu dispune altfel. Partea care exercita calea de atac are obligatia motivarii in fapt si in drept a apelului, conform art. 288(1) C. pr. civ., insa fata de faptul ca legea nu prevede nici o sanctiune in ipoteza depasirii acestui din urma termen, instanta de apel trebuie sa examineze si temeinicia hotararii apelate prin prisma apararilor facute de parti in fata instantei de fond, nicidecum sa respinga apelul ca tardiv motivat.

Prin dec. civ. nr. 2194 din 20 septembrie 1998, Trib. Timis a respins apelul declarat in cauza de reclamanti, apreciind ca, desi calea de atac a fost exercitata in termen, motivarea in fapt si in drept a fost tardiv depusa, respectiv dupa expirarea termenului prevazut de art. 288(1) C. pr. civ.

intrucat instantei de apel ii revenea obligatia de a verifica hotararea primei instante prin prisma tuturor motivelor de legalitate si temeinicie, in raport cu apararile partilor si cu intregul probatoriu administrat in cauza, recursul reclamantilor a fost admis, iar dosarul a fost trimis Trib. Timis pentru judecarea in fond a apelului.

Curtea de Apel Timisoara - sect. civ., decizia nr. 621 din 10.03.1999

Buletinul jurisprudentei - culeg. de practica judiciara - 1999 nr.  din 2000, pag. 92-93

Speta XI

Din preambulul sentintei recurate rezulta ca, dupa ce s-a facut referatul cauzei, reclamantul a declarat ca intelege ca recuze pe toti judecatorii Curtii de Apel Galati.

in aceasta situatie si avand in vedere prevederile art. 29 alin. 1 C. pr. civ., potrivit carora propunerea de recuzare poate fi facuta verbal sau in scris, gresit prima instanta a considerat ca reclamantul F.M. nu a dovedit formularea cererii de recuzare.

Procedand in modul aratat si solutionand litigiul inainte ca instanta competenta sa fi solutionat cererea de recuzare formulata verbal, curtea de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea esentiala a legii, de natura a-l prejudicia grav pe reclamant.

in consecinta, urmeaza a se admite recursul reclamantului F.M. si a fi casata sentinta cu trimiterea cauzei la aceeasi instanta, pentru a se conforma dispozitiilor art. 30 alin. 2 C. pr. civ.

CSJ - sect. cont. adm., decizia nr. 57 din 15.01.1999

Dreptul nr. 8 din 1999, pag. 143

Speta XII

in aplicarea dispozitiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, instantele judecatoresti nu au un punct de vedere unitar cu privire la caile de atac ce pot fi exercitate impotriva hotararilor pronuntate in cadrul exercitarii controlului judecatoresc asupra hotararilor comisiilor judetene si ale comisiei municipiului Bucuresti constituite potrivit art. 16 alin. 4 din acea lege.

Astfel, unele instante au considerat ca sentintele pronuntate in temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pot fi atacate direct cu recurs, iar nu cu apel, deoarece solutionarea cererilor de catre comisiile constituie potrivit art. 16 alin. 4 din aceasta lege ar echivala cu parcurgerea unui prim grad de jurisdictie.

Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca plangerile indreptate impotriva hotararilor comisiilor judetene si, respectiv, ale comisiei municipiului Bucuresti, sunt susceptibile sa parcurga toate gradele de jurisdictie, hotararile judecatoresti pronuntate in temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 fiind suspuse, astfel, atat caii de atac a apelului, cat si celei a recursului.

Aceste din urma instante au procedat corect.

in scopul reglementarii situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte, trecute in proprietatea statului, prin art. 16 din Legea nr. 112/1995 s-a prevazut constituirea de comisii speciale investite cu competenta de a primi cererile si a verifica actele celor indreptati la restituirea locuintelor in natura ori la acordarea de despagubiri, precum si de comisii judetene, respectiv, a comisiei municipiului Bucuresti pentru aplicarea dispozitiilor acelei legi.

Potrivit art. 17 din aceeasi lege, comisiilor judetene si comisiei pentru municipiul Bucuresti le revine atributia de a stabili, in termen de 60 de zile de la primirea propunerilor transmise de comisiile locale, dreptul fostilor proprietari sau al mostenitorilor acestora si al rudelor pana la gradul al doilea ale fostului proprietar in viata, emitand hotarari in acest sens.

Prin art. 18 alin. 1 din lege s-a prevazut ca "hotararile comisiilor judetene, ale comisiei municipiului Bucuresti si ale comisiei sectorului agricol Ilfov sunt supuse controlului judecatoresc, potrivit legii civile, si pot fi atacate in termen de 30 de zile de la comunicare".

Instituirea controlului judecatoresc, potrivit legii civile, asupra hotararilor comisiilor carora le revine competenta de a stabili dreptul fostilor proprietari sau al mostenitorilor acestora si al rudelor pana la gradul al doilea ale fostilor proprietari in viata nu poate avea alta semnificatie decat aceea determinata de limitele impuse de normele procedurale de drept comun, respectiv de dispozitiile cuprinse in Codul de procedura civila.

De aceea, in aceasta materie este aplicabila prevederea cu caracter general referitoare la competenta, inscrisa la art. 1 pct. 1 C. pr. civ., potrivit careia "judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante".

Ca urmare, din moment ce prin Legea nr. 112/1995 nu s-a stabilit o procedura speciala referitoare la judecarea plangerilor impotriva hotararilor comisiilor judetene si ale comisiei pentru municipiul Bucuresti si nici nu s-au prevazut caile de atac ce se pot exercita in cazul hotararilor judecatoresti pronuntate in temeiul art. 18 alin. 1 din acea lege, este firesc ca aceste hotarari sa fie supuse ambelor cai de atac prevazute in Codul de procedura civila, respectiv apelul si recursul, a caror examinare ar da posibilitatea sa fie asigurata aplicarea corecta a legii in diversitatea de situatii supuse controlului judecatoresc.

O atare interpretare a legii se impune si pentru ca este in deplina concordanta cu principiul accesului liber la justitie, inscris in art. 21 din Constitutie.

De altfel, controlul judecatoresc potrivit legii civile nici nu ar fi realizabil in deplinatatea sa, intr-o materie atat de complexa, decat in conditiile lasarii posibilitatii de a se exercita ambele cai ordinare de atac - apel si recurs - prevazute de Codul de procedura civila, care reprezinta modalitatile concrete de asigurare a verificarii legalitatii si temeiniciei hotararilor pronuntate.

in consecinta, in temeiul art. 25 lit. b din Legea nr. 56/1993 a Curtii Supreme de Justitie si al art. 329 C. pr. civ., urmeaza a se admite recursul in inetersul legii si a se stabili ca hotararile judecatoresti pronuntate in aplicarea art. 18 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt supuse cailor de atac prevazute de Codul de procedura civila, respectiv apelul si recursul.

in numele legii se admite recursul.

Se stabileste ca hotararile judecatoresti pronuntate in temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt supuse cailor de atac prevazute de Codul de procedura civila, respectiv apelul si recursul.

CSJ - sect. unite, decizia nr. V din 05.10.1998

Dreptul nr. 2 din 1999, pag. 142-143

Speta XIII

Potrivit art. 616 C. pr. civ., daca la termenul de judecata se prezinta numai paratul, cererea de divort va fi respinsa ca nesustinuta.

Textul respectiv porneste de la prezumtia ca reclamantul, prin absenta sa, manifesta intentia de a nu-si mai sustine actiunea.

Prezumtia nu mai subzista insa atunci cand cel in cauza invoca si dovedeste o cauza care l-a impiedicat de a se prezenta la judecata (reclamantul a depus un act medical prin care justifica absenta de la judecata).

Trib. Suprem - sect. civ., decizia nr. 1372/1989

Dreptul nr. 4 din 1990, pag. 64

Speta XIV

            Prin sentinta civila nr. 461/1994, pronuntata de Judecatoria Sannicolaul Mare a fost admisa actiunea reclamantei si s-a dispus desfacerea casatoriei din vina ambelor parti, reclamanta sa isi reia numele avut anterior incheierii casatoriei, i-a fost incredintata reclamantei spre crestere si educare minora si a fost obligat paratul la plata contributiei de intretinere lunara.

De asemenea, i s-a atribuit reclamantei beneficiul contractului de inchiriere privind apartamentul domiciliu comun al paratilor, dispunandu-se evacuarea paratului.

impotriva acestei hotarari paratul a declarat apel, pe care a criticat-o in parte privind atribuirea spatiului locativ, aratand ca intrucat locuinta se compune din 4 camere si dependinte, era comod partajabila si solicitand casarea sentintei in sensul partajarii folosintei apartamentului.

Prin incheierea de sedinta din 29 martie 1995, Tribunalul Timis care are pe rol solutionarea apelului a dispus in baza art. 244 C. pr. civ., suspendarea judecarii apelului pana la solutionarea actiunii civile ce formeaza obiectul dosarului nr. 375/1995, al Judecatoriei Sannicolaul Mare.

Curtea de Apel Timisoara, prin decizia civila nr. 570/1995, a admis recursul declarat de reclamanti, a desfiintat incheierea de suspendare si a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii apelului la Tribunalul Timis, retinand ca paratul, pe calea unei actiuni separate inaintate Judecatoriei Sannicolaul Mare, a solicitat acelasi lucru, respectiv partajarea folosintei locuintei din litigiu.

Astfel, in mod nejustificat, instanta de apel a suspendat judecarea apelului, in baza dispozitiei art. 244 pct. 1 C. pr. civ., apreciind eronat ca dezlegarea pricinii atarna de noua actiune de chemare in judecata formulata de parat, intrucat instanta de apel este cea chemata sa se pronunte asupra cererii paratei de partajare a locuintei din litigiu.

Curtea de Apel Timisoara - sect. civ., decizia civila nr. 570/1995

Revista cercului juridic banatean nr. 4 din 1995, pag. 79-80

Speta XV

Judecarea actiunilor de divort este reglementata de dispozitiile inscrise in Capitolul VI al Codului de procedura civila, "Despartenia", articolele 607-619.

Potrivit articolului 616 indice 1 Cod procedura civila, "Daca procedura de chemare a sotului parat a fost indeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecata, instanta va dispune cercetari pentru a verifica daca paratul isi are domiciliul la locul indicat in cerere si, daca constata ca nu domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum si, daca este cazul, la locul sau de munca".

in cauza, procedura de citare cu paratul pentru toate termenele de judecata a cauzei la instanta de fond, precum si comunicarea sentintei primei instante s-a facut "prin afisare" la domiciliul indicat de reclamanta in cererea de chemare in judecata.

Cum, instanta de judecata nu a cerut dovezi si nu a dispus cercetari pentru a verifica daca paratul are domiciliul la locul indicat in cerere, pentru a stabili modalitatea citarii acestuia, la domiciliul indicat in cerere ori si la locul sau de munca, hotararile pronuntate cu incalcarea articolului 616 indice 1 Cod procedura civila, sunt nelegale fiind incident motivul de casare inscris in articolul 304 pct. 5 Cod procedura civila.

Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 73 din 26.01.1998

Culegere de practica judiciara - Curtea de Apel Iasi 1998 nr.  din 1999, pag. 75-76

Speta XVI

            Dispozitiile art. 17 C. pr. civ. fac vorbire in mod expres de existenta a trei categorii de cereri de chemare in judecata, respectiv principale, accesorii si incidentale.

Ceea ce defineste o actiune ca fiind principala este imprejurarea ca - raportat la ea - se pot formula alte actiuni a caror rezolvare depinde de solutia din actiunea principala. Aceste actiuni sunt denumite accesorii, iaratunci cand - desi pot avea o existenta de sine statatoare sunt formulate intr-un proces deja inceput - se numesc incidentale. Din aceasta perspectiva, in litigiul de divort cu care reclamanta a sesizat instanta de judecata, actiunea principala are ca obiect desfacerea casatoriei, iar actiunea accesorie priveste impartirea bunurilor comune.

Sub raportul competentei, conform art. 17 C. pr. civ., actiunile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece actiunea principala.

Prin urmare, fata de prevederea legala mentionata, chiar daca in speta instanta a disjuns cererea accesorie a reclamantei, vizand impartirea bunurilor comune, aceasta cerere urma sa fie solutionata in continuare de judecatoria care a rezolvat si actiunea principala de divort, intrucat independent de imprejurarea ca a fost disjunsa, respectiva cerere si-a pastrat caracterul accesoriu.

Pe de alta parte, invocarea de catre curtea de apel a prevederilor art. 36 C. fam. pentru a justifica stabilirea competentei judecatoriei in rezolvarea capatului de cerere vizand partajul bunurilor comune este irelevanta deoarece aceeasi instanta a indicat si dispozitiile art. 17 C. pr. civ. care constituie temeiul de drept al solutiei adoptate.

in ce priveste argumentul reclamantei prin care au fost aduse in discutie cele doua ipoteze ale art. 36 C. fam. pentru a se sustine ca impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei, respectiv in timpul casatoriei, nu pot avea un tratament diferentiat sub aspectul instantei competente, este gresit. Astfel, asa cum deja s-a evidentiat, daca partajarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei se solicita o data cu divortul, cererea respectiva are caracterul unei actiuni accesorii, iar instanta competenta sa judece este conform art. 17 C. pr. civ. aceeasi care solutioneaza si actiunea principala, in speta desfacerea casatoriei.

in fine, apare gresita si fara suport legal si sustinerea reclamantei potrivit careia in ipoteza prevederilor art. 36 alin. 1 C. fam. prin disjungerea cererii de impartire a bunurilor comune de cea privind desfacerea casatoriei, cererea de partaj isi pierde caracterul unei actiuni accesorii. in adevar, pe de o parte, nu exista nici o dispozitie legala care sa confirme o asemenea sustinere, iar pe de alta parte, rezolvarea partajului depinde intotdeauna de modul in care este solutionata cererea de divort, respingerea acesteia avand drept rezultat si respingerea cererii de impartire a bunurilor comune ceea ce releva o data in plus caracterul accesoriu al acestei cereri.

CSJ - sect. civ., decizia nr. 3238 din 05.10.1999

Dreptul nr. 12 din 2000, pag. 119-120

Speta XVII

            1. Potrivit legii, ceea ce urmeaza a se lua in considerare la incredintarea copilului minor, odata cu pronuntarea divortului, este interesul copilului. Sub acest aspect, s-a retinut de instanta ca, in timpul conveituirii lor, ambii parinti s-au ingrijit de cresterea si educarea minorului si ca amandoi ii ofera conditii corespunzatoare pentru a-i asigura buna dezvoltare, iar ca dupa despartirea lor in fapt minorul a ramas la tata. Aceasta imprejurare, precum si aceea ca minorul - in varsta de peste 10 ani - a declarat ca doreste sa ramana sub ingrijirea tatalui sau, nu au fost insa considerate ca determinante intrucat, dupa cum s-a mai retinut, minorul aflandu-se sub ingrijirea acestuia, a obtinut rezultate slabe la invatatura, avand si foarte multe absente nemotivate (art. 42 C. fam.).

2. imprejurarea ca, atunci cand s-a solutionat cererea de ordonanta presedentiala, instanta nu a luat in discutie toate aspectele deduse in cadrul actiunii ulterioare, nu impiedica functionarea principiului autoritatii de lucru judecat, intrucat esential din acest punct de vedere este cuprinsul cererii prin care reclamantul a sesizat instanta, iar, in speta, se constata ca cele doua cereri, privind aceleasi parti, au acelasi obiect si aceeasi cauza juridica - art. 1201 C. civ. si art. 163 C. pr. civ.

Trib. Mun. Bucuresti - sect. a III-a civ., decizia nr. 2 din 02.01.1990

Dreptul nr. 2 din 1992, pag. 80-81

Speta XVIII

            Prin cererea de ordonanta presedintiala, reclamantul a solicitat revocarea paratei D.V. din functia de administrator al societatii comerciale, motivata pe prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru fapte si imprejurari care-i sunt imputabile.

Ca urmare, a solicitat si obligarea celorlalti parati asociati, sa-i permita exercitarea obligatiilor si drepturilor ce-i revin ca asociat si administrator.

in conformitate cu art. 581 C. pr. civ., pe calea ordonantei presedintiale se pot lua doar masuri provizorii, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru inlaturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, si nu masuri cu caracter definitiv, care echivaleaza cu solutionarea in fond a pricinii. Revocarea calitatii de administrator nu poate fi considerata o masura vremelnica, deoarece este o masura care vizeaza fondul cauzei si care nu poate fi luata pe baza procedurii instituite de art.581 C.pr.civ. in consecinta, recursul se respinge ca neintemeiat.

CSJ - sect. com., decizia nr. 59 din 23.01.1996

Dreptul nr. 8 din 1996, pag. 133

Speta XIX

            Potrivit prevederilor art. 280 C. pr. civ.  "cererea pentru suspendarea executiei vremelnice se va putea face fie o data cu apelul, fie deosebit de tot cursul instantei de apel".

in speta, Judecatoria Carei a dispus prin incheierea nr. 737 din 20 aprilie 1995 inceperea executiei silite imobiliare in favoarea creditoarei "B. A. " S. A.  - Filiala Carei impotriva debitoarei S. C.  "C" S. A.  Carei pentru incasarea creantei de 1 662 225 000 lei. Din probele administrate in cauza rezulta ca aceasta incheiere a ramas definitiva fiind investita cu formula executorie la data de 19 mai 1995, situatie in care recurenta nu mai putea solicita suspendarea executarii pe calea ordonantei presedintiale, dupa ramanerea definitiva a incheierii nr. 737/1995, o atare cerere incalcand prevederile imperative ale art. 280 C. pr. civ.  Asa fiind, se constata ca instanta de apel, facand o corecta interpretare a dispozitiilor art. 280 C. pr. civ. , a fost indreptatita sa retina ca masura suspendarii executarii, dispusa pe calea ordonantei presedintiale, este nelegala. Nici imprejurarea ca, ulterior pronuntarii deciziei atacate, recurenta a rambursat creditul integral, cum s-a invocat in recurs, nu poate fi retinuta, o atare situatie avand relevanta cu prilejul executarii.

CSJ - sect. com., decizia nr. 1016 din 25.06.1996

Revista de drept comercial nr. 3 din 1997, pag. 114-115

Speta XX

            Potrivit dispozitiilor art. 581 C. pr. civ., instanta poate sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, pe calea ordonantei presedintiale, hotararea fiind vremelnica si executorie.

in raport cu prevederile legale mentionate, este gresita hotararea instantei (sentinta civila nr. 12337/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt) prin care s-a dispus evacuarea sotului-parat din domiciliul comun, chiar daca s-a dovedit ca acesta, prin comportarea sa face imposibila convietuirea in aceeasi locuinta a sotiei si copiilor. Ca, aceasta masura, nu poate fi luata pe timp nelimitat, ci doar pana la divort sau pana la partajarea bunurilor comune, cauze in care se poate statua definitiv asupra spatiului de locuit.

Curtea de Apel Bacau, decizia civila nr. 564 din 27.05.1996

Jurisprudenta CA Bacau 1996 nr.  din 1997, pag. 52

Speta XXI

            Pronuntarea instantei prin ordonanta presedintiala asupra valabilitatii unui contract de credit si a unui contract de garantie, prin radiere din cartea funciara, este inadmisibila, intrucat aceasta masura este de natura sa prejudece fondul, contravenind dispozitiilor art. 581 C. pr. civ.

CSJ - sect. com., decizia nr. 1060 din 12.12.1995

Buletinul Jurisprudentei nr.  din 1996, pag. 378-379