APÃRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

ŞI A CELORLALTE DREPTURI REALE

1. Consideraţii preliminarii

 Mijloacele de apãrare a dreptului de proprietate au fost grupate în douã categorii: mijloace indirecte sau nespecifice precum acţiunile în justiţie întemeiate pe drepturile de creanţã (acţiunile în executarea contractelor, în rãspundere contractualã, în restituirea plãţii nedatorate etc.) şi mijloace directe sau specifice care sunt aşa-numitele acţiuni reale. Aceste mijloace directe sunt acţiunile petitorii şi acţiunile posesorii.

Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni prin care reclamantul cere instanţei de judecatã sã statueze cã el este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real cu privire la un anumit bun. Sunt acţiuni petitorii: acţiunea în revendicare, acţiunea în grãniţuire, acţiunea negatorie, acţiunea confesorie şi acţiunea în prestaţie tabularã.

2. Acţiunea în grãniţuire, acţiunea negatorie, acţiunea confesorie

Acţiunea în grãniţuire este acţiunea prin care titularul ei solicitã instanţei de judecatã sã stabileascã prin semne exterioare linia despãrţitoare între cele douã fonduri vecine. Ea poate fi exercitatã de cãtre proprietar, uzufructuar şi chiar de cãtre posesor, nu însã şi de cãtre detentorii precari.

Acţiunea negatorie este acţiunea prin care reclamantul titular al dreptului de proprietate contestã (neagã) pârâtului cã ar avea un drept de uzufruct, un drept de superficie, un drept de uz, un drept de abitaţie sau un drept de servitute asupra unui bun proprietatea sa şi, în consecinţã, sã înceteze exercitarea sa nelegitimã

Acţiunea confesorie este acţiunea prin care reclamantul cere instanţei sã stabileascã cã el este titularul unui drept de uzufruct, al unui drept de superficie, al unui drept de uz sau abitaţie ori al unui drept de servitute cu privire la un bun şi sã-l oblige pe pârât (proprietar sau altã persoanã) sã-i permitã exercitarea netulburatã.

3. Acţiunea în revendicare

1. Noţiune, definire. - Acţiunea în revendicare este acea acţiune realã prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sãu, cere instanţei de judecatã sã i se recunoascã dreptul de proprietate asupra bunului şi restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

2. Caracterele acţiunii în revendicare:- este o acţiune realã ;- ea este o acţiune petitorie; - acţiunea în revendicare este, în principiu, imprescriptibilã sub aspect extinctiv.

4. Revendicarea bunurilor imobile

 Ea pune în discuţie douã probleme: proba dreptului de proprietate şi caracterul imprescriptibil al acţiunii în revendicare.

1) Prima problemã: proba dreptului de proprietate (probatio diabolica) incumbã reclamantului care pretinde cã este proprietarul imobilului.

Pentru atenuarea dificultãţilor referitoare la proba dreptului de proprietate doctrinarii jurisprudenţa au cristalizat câteva reguli  care se învârt în jurul noţiunilor de titlu şi de posesie şi impun o comparaţie a acestora şi anume : titlu contra titlu, titlu contra posesie şi posesie contra posesie.

2. A doua problemã: acţiunea în revendicare este, în principiu, imprescriptibilã. Acest principiu decurge din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate care nu se stinge prin neuz indiferent de timpul cât titularul sãu nu l-a exercitat.

3. Efectele acţiunii în revendicare. - Atunci când acţiunea în revendicare este admisã instanţa prin hotãrâre judecãtoreascã va recunoaşte reclamantului dreptul de proprietate şi pe cale de consecinţã va dispune obligarea pârâtului la restituirea bunului (cu toate accesoriile lui) reclamantului sau, dupã caz, îl va obliga pe pârât de a se abţine  a mai aduce atingere exerciţiului dreptului de proprietate.

Dacã restituirea în naturã nu mai este posibilã (fie cã bunul a pierit, fie cã a fost dobândit de un terţ, fie expropriat), atunci pârâtul este obligat sã-i plãteascã reclamantului un echivalent bãnesc.

Dacã bunul revendicat a produs fructe regimul lor va fi în funcţie de buna sau reaua credinţã a posesorului. Atât posesorul de bunã credinţã cât şi cel de rea credinţã au dreptul de a cere reclamantului-proprietar restituirea cheltuielilor necesare şi a celor utile pe care le-au fãcut cu privire la bunul respectiv.

Cheltuielile necesare sunt acelea fãcute pentru conservarea bunului; trebuie ca fãrã ele  conservarea bunului sã nu fi fost cu putinţã.

Cheltuielile utile sunt acelea care deşi nu erau necesare au avut ca efect sporul de valoare sau creşterea gradului de utilitate a bunului.

Cheltuielile voluptorii (de plãcere sau de înfrumuseţare) sunt acelea pe care posesorul le-a fãcut pentru plãcerea sa personalã; ele nu se restituie dar posesorul este în drept sã ridice acele lucruri fãrã însã a deteriora bunul respectiv.

5. Revendicarea bunurilor mobile

1. Regula prevãzutã de art. 1909 C.civ. - Revendicarea bunurilor mobile este esenţial deosebitã de revendicarea bunurilor imobile. Revendicarea bunurilor mobile este diferitã dupã cum pârâtul este un posesor de rea credinţã, un hoţ sau un gãsitor sau, dimpotrivã, un posesor de bunã credinţã. Art. 1909 C.civ. prevede cã: "Lucrurile mişcãtoare se pescriu prin faptul posesiunii lor fãrã sã fie trebuinţã de vreo scurgere de timp". De fapt art. 1909 C.civ. formuleazã regula cã în materia bunurilor mobile posesia de bunã credinţã valoreazã titlul de proprietate.

N.B. Dispoziţiile art. 1909 C.civ. pot fi invocate numai de terţul dobânditor care cu bunã credinţã a dobândit bunul de la un detentor precar cãruia adevãratul proprietar i l-a încredinţat de bunã voie.

2. Regula instituitã de art. 1909 alin. 1 C.civ. este inaplicabilã în cazul bunurilor pierdute sau furate. - Potrivit art. 1909 alin. 2 C.civ. "cel ce a pierdut sau cel cãruia i s-a furat un lucru poate sã-l revendice în curs de 3 ani din ziua când l-a pierdut sau i s-a furat de la cel care îl gãseşte rãmânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are". Textul reprodus are în vedere situaţia în care bunul se aflã în posesia unui terţ dobânditor de bunã credinţã care a dobândit bunul de la hoţ sau gãsitor.

3. Reguli derogatorii prevãzute de art. 1910 C.civ. – Regula înscrisă în art. 1909 alin. 2 suferã o excepţie înscrisã în art. 1910 C.civ. care statueazã cã: "Dacã posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpãrat la bâlci sau la târg sau la o vindere publicã sau de la un negustor care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sã ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului preţul ce l-a costat".