FORMELE SI FUNDAMENTUL RASPUNDERII CIVILE

1. FORMELE RASPUNDERII CIVILE

In dreptul civil există două forme de răspundere: delictuală (care presupunne obligaţia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită extracontractuală) şi contractuală (care presupune repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de către debitor a obligaţiilor contractuale). Intre cele două forme ale răspunderii unii autori consideră că nu există deosebiri fundamentale, ambele fiind guvernate de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat altuia. Cu toate acestea, Codul civil a reglementat distinct răspunderea delictuală de ceea ce astăzi numim răspundere contractuală şi între ele există anumite deosebiri

2. CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA FUNDAMENTUL RASPUNDERII CIVILE

Analiza istorică a fundamenelor răspunderii duce la concluzia că nota dominantă în această materie o constituie culpa şi deci, ideea că trebuie sancţionată numai o conduită culpabilă. Cu toate acestea, mai ales din a doua jumătatate a secolului XIX s-a conturat, alături de teroia răspunderii subiective şi aceea a răspunderii obiective.

1) Teoria subiectivă. Această teorie este prezentă în reglementarea răspunderii din Codul civil (art. 998-999 Cod civil), unde se prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă a-l repara pe acela din a cărui greşeală, culpă, neglijenţă sau imprudenţă a fost cauzat. Potrivit acestei concepţii întreaga răspundere civilă se fundamentează pe ideea de culpă , greşeală sau vinovăţie a persoanei răspunzătoare. Condiţia culpei trebuie, în principiu dovedită de către victimă. Dificultăţile regimului probatoriu în această privinţă, i-au determinat pe susţinătorii acestei teorii să recurgă la construcţia prezumţiilor relative sau absolute de culpă, pentru a justifica anumite tipuri de răspundere.

2) Teoria răspunderii obiective. Concepţia obiectivă a fost formulată şi argumentată în a doua jumătate a secolului XIX în doctrina germană şi apoi în cea franceză. Fundamentele ideologice ale răspunderii obiective sunt diverse (cauzalitatea, interesul activ, interesul preponderent şi ideea de risc). Dintre toate acestea, teoria riscului s-a bucurat de cea mai largă audienţă. In această concepţie, se consideră că este normal ca cel care profită de o activitate să suporte, în schimb, sarcina reparării prejudiciului cauzat de o asemenea activitate (ubi emolumentum ibi onus). Teoria răspunderi obiective cunoaşte mai multe variante care reprezintă tot atâtea încercări de a conferi un temei exhaustiv întregii răspunderi (riscul profit, riscul de activitate, riscul creat).

3) Teoria garanţiei. Dintre toate teoriile mixte, cea care s-a bucurat de cea mai mare susţinere a fost aceea a garanţiei. Conform acesteia, fundamentul răspunderii trebuie să fie obiectiv, atunci când se pune problema reparării prejudiciilor corporale sau materiale, deoarece trebuie să fie considerat garantat dreptul la viaţă, integritate corporală şi sănătate, precum şi dreptul la integritatea materială a bunurilor; dimpotrivă, fundamentul răspunderii trebuie să fie subiectiv dacă se pune problema reparării daunelor economice şi a celor morale, deoarece trebuie considerat garantat dreptul de a acţiona într-un anume fel, cu excepţia conduitelor culpabile care vatămă altor persoane.

4) In dreptul român, au fost susţinute treptat, atât în literatura de specialitate cât şi în jurisprudenţă, toate teoriile prezentate mai sus. In principiu, ideea pe care se fundamentează răspunderea în dreptul nostru este aceea de culpă. Pe baza interpretării textelor Codului civil dar şi a apariţiei unor noi reglementări, s-a conturat şi o răspundere obiectivă. De asmenea, mai ales în cazurile de răspundere directă este adesea prezentă îdeea de garanţie, căreia i s-a conferit atât înţelesul specific teoriei garanţiei, cât şi acela de garanţie-fidejusiune.