TEORIA GENERALA A CONTRACTULUI CIVIL

NOŢIUNEA DE CONTRACT CIVIL. CLASIFICAREA CONTRACTELOR.

1. Noţiunea de contract. Libertatea contractuală şi limitele sale.

1) Noţiune.  Noţiunea de contract este sinonimă cu aceea de “convenţie” şi reprezintă acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane în scopul de a da naştere unui raport juridic de obligaţii sau de a constitui un drept real, de a modifica sau de a stinge un raport juridic preexistent.

2) Acordul de voinţă, element esenţial al contractului, este guvernat de principiul libertăţii contractuale,  dedus în literatura de specialitate dintr-un principiu cu o aplicare mai largă, acela al autonomiei de voinţă. Conform acestuia din urmă, voinţa juridică a părţilor are un caracter autonom în sensul că este aptă prin ea însăşi să dea naştere contractului şi să producă efecte juridice. Corolarul său este teoria consensualismului, conform căreia, pentru ca un contract să ia naştere şi să producă efecte juridice este suficientă întâlnirea concordantă a voinţelor, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte condiţii de valabilitate. Astfel, părţile pot încheia orice convenţii, cu condiţia de a nu încălca ordinea publică şi bunele moravuri” (art. 5 C.civ.). Ordinea publică cuprinde toate dispoziţiile imperative ale dreptului public şi ale dreptului privat. Bunele moravuri reprezintă o noţiune cu conţinut variabil în timp, în funcţie de regulile de conduită conturate în conştiinţa societăţii şi a căror respectare s-a impus. Sancţiunea nerespectării celor două limite ale libertăţii contractuale este nulitatea absolută.

2. CLASIFICAREA CONTRACTELOR

1) După conţinutul lor:

contracte sinalagmatice - acele contracte în care părţile au obligaţii reciproce şi interdependente; fiecare parte are atâ calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor; obligaţiile unei părţi reprezintă cauza proximă a obligaţiilor celeilalte părţi.

Ex.:contractul de vânzare cumpărare, contractul de schimb, contractul de locaţiune.

contracte unilaterale -  acele contracte care dau naştere la obligaţii doar în sarcina uneia dintre părţi, astfel încât o parte este numai creditor iar cealaltă este numai debitor.

Ex.: contractul de donaţie, contractul de mandat, contractul de împrumut.

Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele:

-  în cazul contractelor sinalagmatice pentru probarea lor este necesară existenţa unui înscris redactat în dublu/multiplu exemplar (actul trebuie redactat în atâtea exemplare originale câte părţi există); în cazul contractelor unilaterale înscrisul original poate fi redactat într-un singur exemplar remis creditorului (dacă însă debitorul se obligă să achite o sumă de bani sau să dea o cantitate de bunuri generice, atunci este necesar ca acesta să cuprindă formula “bun şi aprobat” scrisă de către debitor cu propria mână);

- contractelor sinalagmatice li se aplică reguli speciale în privinţa efectelor pe care acestea le produc şi care sunt specifice acestora: excepţia de neexecutare a contractului; rezoluţiunea contractului şi suportarea riscurilor neexecutării contractului datorită forţei majore sau cazului fortuit.

2) După scopul urmărit de către părţi la încheierea contractului:

contracte cu titlu oneros - acele contracte la încheierea cărora fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui avantaj, folos, contraprestaţie în schimbul aceleia pe care se obligă să o facă în favoarea celeilalte părţi.

Ex.: contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, contractul de locaţiune, contractul de asigurare, contractul de rentă viageră.

Contractele cu titlu oneros se subclasifică în:

-         contracte comutative - în cadrul cărora prestaţiile fiecărei părţi sunt determinate din momentul încheierii contractului (ex. contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb, contractul de locaţiune), şi

-         contracte aleatorii -  în cadrul cărora existenţa sau întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment viitor şi nesigur (ex. contractul de asigurări, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere viageră).

contracte de binefacere sau cu titlu gratuit - acele contracte în care una dintre părţi se obligă să procure celeilalte un folos patrimonial fără a urmări să primească ceva în schimb..

Contractele cu titlu gratuit se subclasifică în:

-         liberalităţi – acele contracte cu titlu gratuit prin care una din părţi transmite celeilalte părţi un drept din patrimoniul său fără a primi un ceva în schimb (ex. donaţia), şi

-         contracte de servicii gratuite sau contracte dezinteresate – acele contracte cu titlu gratuit în care o parte se obligă să facă un serviciu celeilalte, fără a se însărăci pe sine şi nici în scopul îmbogăţirii celeilalte părţi (contractul de comodat, contractul de mandat gratuit, contractul de depozit gratuit, contractul de împrumut gratuit).

Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele:

- cu privire la capacitate: legea interzice persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă să facă donaţii; nici reprezentanţii acestor persoane nu pot face donaţii în numele celor pe care îi reprezintă;

- sub aspectul formei: donaţia trebuie să îmbrace forma autentică;

- contractele cu titlu gratuit se prezumă că se încheie intuitu personae şi de aceea eroarea asupra persoanei constituie cauză de anulare a contractului, în timp ce în contractele cu titlu oneros de obicei identitatea şi însuşirile părţilor contractante sunt indiferente;

- moştenitorii rezervatari ai donatorului au dreptul de a cere raportul donaţiilor la masa succesorală, putând cere reducţiunea lor în cazul în care depăşesc cotitatea disponibilă, în timp ce contractele cu titlu oneros nu sunt supuse acestor operaţiuni;

- revocarea contractelor cu titlu gratuit prin acţiunea pauliană a creditorilor se exercită în condiţii mai uşoare decât cea a contractelor cu titlu oneros;

- obligaţiile părţilor şi răspunderea contractulă sunt reglementate mai sever în cazul contractelor cu titlu oneros decât în cel al contractelor cu titlu gratuit.

3) După modul lor de formare:

contracte consensuale - care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a mai fi necesară vreo altă formalitate;

contracte solemne - acelea, pentru a căror încheiere valabilă, legea pretinde îndeplinirea unor anumite condiţii de formă, simplul acord de voinţă fiind insuficient pentru a da naştere contractului;

contracte reale - acelea pentru a căror formare valabilă, pe lângă acordul de voinţe mai este necesară şi remiterea materială a lucrului care este obiectul prestaţiei uneia dintre părţi. (ex.: împrumutul de consumaţie, depozitul, contractul de gaj);

4) După cum au sau nu o reglementare legală expresă:

- contracte numite - reglementate expres de lege (ex.: contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimb; contractul de donaţie); acestora li se vor aplica regulile speciale prevăzute de lege pentru fiecare contract în parte;

- contracte nenumite - nereglementate expres de lege şi lipsite de o denumire legală (ex.: contractul de întreţinere, contractele de prestări servicii); acestora li se vor aplica regulile comune tuturor contractelor astfel cum acestea sunt prevăzute de lege şi nicidecum, prin analogie, regulile contractului numit cel mai apropiat sub aspectul conţinutului sau obiectului său.

4) După modul de executare:

- contracte cu executare instantanee sau imediată - în cadrul cărora părţile au obligaţia să execute prestaţiile ce şi le datorează în unul şi acelaşi moment, care coincide, de multe ori, cu momentul încheierii contractului.

- contracte cu executare succesivă - în cadrul cărora părţile sau numai una dintre părţi are obligaţia de a-şi executa obligaţia într-o anumită perioadă de timp, în mod continuu sau succesiv, la anumite intervale de timp (ex.: contractul de închiriere, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere)

Desfiinţarea contractelor ca efect al rezoluţiunii sau rezilierii, respectiv al nulităţii, produce efecte diferite în cazul celor două categorii de contracte. In cazul primei categorii efectele sunt retroactive, pe când în cazul celei de a doua, efectele se produc numai pentru viitor.

5) În funcţie de posibilitatea părţilor de a determina conţinutul contractului prin intermediul negocierii:

- contracte negociate - în care toate condiţiile, conţinutul şi efectele sunt determinate de negocierea liberă între părţi;

- contracte de adeziune - al căror conţinut este prestabilit în întregime de către una dintre părţi, cealaltă parte neavând puterea de a le influenţa;

- contracte forţate - a căror încheiere este obligatorie prin lege.

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

1. ACORDUL DE VOINŢE

1) Elementele acordului de voinţe. Pentru ca un contract să fie valabil încheiat este necesar să existe un acord de voinţe în scopul de a produce efecte juridice conforme cu clauzele contractului respectiv. Voinţele juridice devin concordante în momentul în care propunerea unei părţi este acceptată de cealaltă parte. Cu alte cuvinte, acordul de voinţe este format din două elemente: oferta de a contracta – care exprimă voinţa uneia din părţi, şi acceptarea ofertei – care exprimă voinţa celeilalte părţi.

2) Oferta de a contracta reprezintă propunerea făcută unei persoane de a încheia un contract. Fiind o manifestare de voinţă, oferta trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale consimţământului, precum şi să fie:

- fermă şi neechivocă, în sensul că ea trebuie să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul prin simpla ei acceptare;

- precisă şi completă, în sensul că trebuie să cuprindă toate elementele necesare realizării acordului de voinţe mai ales cu privire la natura şi obiectul contractului.

3) Forţa obligatorie a ofertei. Răspunderea pentru revocarea ei intempestivă.

Pentru a stabili caracterul obligatoriu sau facultativ al menţinerii ofertei şi eventuala răspundere pentru situaţia în care nu era admisibilă revocare sa, trebuie făcută distincţia între următoarele situaţii:

a) Oferta este adresată unei persoane prezente (aflată faţă în faţă cu ofertantul; este asimilată acestei situaţii şi oferta lansată în cadrul convorbirii telefonice cu potenţialul acceptant). În această situaţie, dacă oferta nu cuprinde nici un termen de acceptare şi este acceptată pe loc de către destinatarul ofertei, atunci revocarea sa nu mai este posibilă întrucât contractul s-a născut în mod valabil şi va fi supus principiului forţei obligatorii a contractelor. Dacă oferta cuprinde explicit sau implicit un termen de acceptare,  menţinerea ei în cadrul acestui termen este obligatorie pentru ofertant. Revocarea ofertei va fi considerată intempestivă dacă se produce înainte de expirarea termenului.

b) Oferta este adresată unei persoane absente (care nu se află în acelaşi loc, faţă în faţă cu ofertantul). In acest caz oferta poate fi revocată în mod liber de către ofertant până în momentul ajungerii ei la destinatar sau dacă revocarea ajunge cel târziu simultan cu oferta la destinatar. După momentul ajungerii ofertei la destinatar fără ca aceasta să fi fost revocată, distingem după situaţii, după cum oferta include sau nu un termen de acceptare. Dacă oferta include un asemenea termen, atunci ea trebuie să fie menţinută în intervalul respectiv de timp. Imediat ce termenul a expirat fără ca oferta să fie acceptată, aceasta devine caducă. Dacă oferta nu include nici un termen de acceptare expres, atunci se consideră că ea trebuie menţinută un termen rezonabil de timp pentru a da posibilitatea destinatarului acesteia să o analizeze şi eventual să o accepte. In toate situaţiile, dacă ofertantul decedează sau devine incapabil înainte de acceptarea ofertei, atunci aceasta este lovită de caducitate astfel incât o eventuală acceptare ulterioară nu mai produce nici un efect.

In toate cazurile în care revocarea ofertei are loc în mod intempestiv (adică fără ca revocarea să fie permisă) acceptantul este îndreptăţit să solicite obligarea ofertantului la daune interese pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Oferta de a contracta se deosebeşte de aşa-numitul antecontract (convenţia prin care două părţi se obligă să încheie în viitor un alt contract, al cărui conţinut esenţial este determinat în prezent), deoarece prima are natura unei manifestări unilaterale de voinţă, pe când cea de a doua are o natură contractuală, deci de act juridic bilateral, născut ca urmare a unui acord de voinţe.

4) Acceptarea constă în manifestarea de voinţă a unei persoane de a încheia un contract în condiţiile stabilite prin oferta ce i-a fost adresată în acest scop. Pe lângă condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru voinţa juridică în general, acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie pură şi simplă, adică în concordanţă totală cu oferta (destinatarul trebuie să accepte integral oferta; orice rezervă sau propunere de schimbare a conţinutului ofertei reprezintă o contraofertă);

- să fie neîndoielnică (mai ales când acceptarea este tacită);

- să nu fie tardivă, respectiv să intervină în termenul de validitate al ofertei; dacă intervine ulterior acestui termen ea este caducă;

Acceptarea poate fi expresă (manifestată în scris sau verbal) sau tacită (atunci când rezultă cu certitudine din anumite acţiuni ale destinatarului ofertei, cum ar fi un început de executare al contractului. Tăcerea are valoare juridică atunci când părţile îi conferă o astfel de valoare sau când legea prevede că ea poate produce efecte juridice (de ex.: art. 1437 C.civ. prevede tacita relocaţiune). În jurisprudenţă s-a apreciat că tăcerea mai poate avea semnificaţia unei acceptări şi în cazul în care oferta a fost făcută exclusiv în interesul destinatarului.

DETERMINAREA MOMENTULUI ŞI LOCULUI ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

1) Momentul încheierii contractului. In cadrul contractelor consensuale, momentul incheierii contractului coincide cu acela al realizării acordului de voinţă. In cazul contractelor solemne, acest moment este dat de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege ca şi condiţie de validitate a contractului.

Stabilirea momentului încheierii contractului prezintă interes pentru determinarea capacităţii părţilor, a legii aplicabile în cazul conflictului de legi în timp, a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctive, termenele suspensive sau extinctive, etc.

Când potenţialii contractanţi se află faţă în faţă (sau contractează telefonic), momentul încheierii contractului coincide cu acela al declarării acceptării ofertei, dacă aceasta se face fără rezerve şi imediat.

Când potenţialii contractanţi nu sunt prezenţi faţă în faţă (când oferta se trimite prin poştă, telegraf, telex, fax, e-mail etc):

a) În cazul contractelor sinalagmatice în literatura de specialitate s-au propus mai multe sisteme de determinare a momentului încheierii contractului:

- sistemul emisiunii acceptării - contractul se consideră încheiat când destinatarul s-a hotărât să accepte oferta, chair dacă nu a comunicat acceptarea ofertantului;

- sistemul expedierii acceptării - contractul se consideră încheiat când destinatarul a expediat acceptarea, chiar dacă aceasta nu a ajuns la ofertant;

- sistemul receptării acceptării - contractul se consideră încheiat când ofertantul a primit acceptarea în sens material, chiar dacă nu a luat cunoştinţă efectiv de conţinutul acesteia

- sistemul informării - contractul se consideră încheiat când ofertantul a luat cunoştinţă efectiv de existenţa acceptării, pentru că numai în acest moment voinţele juridice se întâlnesc.

In dreptul român a fost adoptat acest ultim sistem, cu urmatorul corectiv: se consideră că din moment ce ofertantul a receptat acceptarea operează prezumţia simplă că a luat la cunoştinţă imediat de conţinutul acceptării. Aşadar, contractul se prezumă încheiat în momentul receptării acceptării de către ofertant (practic este adoptat sistemul receptării acceptării).

b) In cazul contractelor unilaterale s-a consacrat, cu anumite excepţii, sistemul emisiunii acceptării, prezumându-se că acceptarea a intervenit în momentul primirii ofertei, având în vedere că oferta este făcută în favoarea destinatarului ei.

2) Locul încheierii contractului.

In cazul contractelor simalagmatice între persoane neprezente se consideră că locul încheierii contractului este acela unde ofertantul primeşte corespondenţa conţinând acceptarea.

In cazul contractelor unilaterale se consideră că locul încheierii contractului este acela unde acceptantul a primit oferta.

In cazul contractelor solemne se consideră că locul încheierii contractului este acela unde s-au îndeplinit formalităţile prevăzute de lege pentru încheierea lor.

Determinarea locului încheierii contractului are importanţă în materie procesual civilă pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti şi în materia dreptului internaţional privat  pentru stabilirea legii aplicabile.