|
Succesiunile
Consideraţii generale privind moştenirea
(succesiunea)
A succede înseamnă a lua locul unei alte persoane. Astfel, cumpărătorul succede vânzătorului, fiind un succesor cu titlu particular între vii.
În sens larg, în dreptul succesoral termenul „succesiune” înseamnă transmisiunea patrimoniului, adică a drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice decedate (defuncte) către una sau mai multe persoane fizice sau juridice în fiinţă la data transmisiunii. Evenimentul care determină transmiterea patrimoniului este moartea titularului. Deci, este o transmitere pentru cauză de moarte.
Noţiunea de moştenire sau succesiunea are şi un al doilea sens, şi anume acela de universalitate a activului şi pasivului succesoral, care trece de la defunct la moştenitorii săi, altfel spus, masă succesorală.
Moştenirea este de două feluri: legală şi testamentară. Moştenirea este legală când transmiterea patrimoniului pentru cauză de moarte are loc în temeiul legii, adică ori de câte ori defunctul nu a dispus de bunurile sale pentru cauză de moarte prin testament. De aceea, succesiunea legală este cunoscută şi sub denumirea de succesiune (moştenire) ab intestat (fără testament).
Rudenia de sânge este temeiul succesiunii ab intestat. În acest caz defunctul (cel despre succesiunea căruia este vorba) se numeşte de cujus, iar moştenitorul se numeşte erede.
Moştenirea este testamentară când defunctul (de cujus) a dispus de întreg patrimoniul său sau de bunuri din acest patrimoniu prin legate (acte de ultimă voinţă) îmbrăcate în formă de testament.
În acest caz defunctul se numeşte testator, iar succesorul se numeşte moştenitor testamentar sau legatar.
7.2. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale
Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale sunt:
- este o transmisiune pentru cauză de moarte;
- este o transmisiune universală, unitară şi indivizibilă.
1. Este o transmisiune pentru cauză de moarte (adică „mortis causa” şi nu „inter vivas”), pentru că se produce numai ca efect al morţii fizice constatate sau judecătoreşti declarate a unei persoane fizice.
2. Este o transmisiune universală, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc patrimoniul defunctului.
Nu se transmit prin moştenire drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale şi drepturile şi obligaţiile patrimoniale constituite intuitu personae (ex.: obligaţia de întreţinere).
Drepturile privind imobilele dobândite „mortis causa” sunt opozabile terţilor fără îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară cerute de lege pentru transmisiunile prin acte între vii.
3. Este o transmisiune unitară în sensul că obiectul ei, patrimoniul defunctului, fiind unitar, se transmite la moştenitori după aceleaşi norme juridice fără a distinge după natura, provenienţa sau originea bunurilor care compun masa succesorală.
Caracterul unitar al transmisiunii succesorale comportă şi unele excepţii, determinate de considerente de echitate sau de ordin social-economic, şi anume:
a) Soţul supravieţuitor, în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii, va moşteni în afară de partea sa succesorală şi mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă. În cazul în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului, el nu mai are acest drept special.
b) Dacă defunctul cetăţean român a lăsat bunuri în străinătate sau defunctul cetăţean străin are bunuri în România, succesiunea imobilelor va fi supusă legii locului unde sunt situate indiferent de cetăţenia defunctului, iar succesiunea bunurilor mobile va fi supusă legii ţării a cărei naţionalitate o avea defunctul în momentul morţii sale, în baza raporturilor de drept internaţional privat. Această excepţie poate fi încălcată în cazul testamentului, ea fiind valabilă în cazul succesiunii legale.
c) În cazul decesului salariatului, drepturile băneşti care i se cuvin până la data la care s-a produs decesul se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor şi părinţilor lui, iar în lipsa acestora se plătesc celorlalţi moştenitori.
d) Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe prevede unele excepţii:
Drepturile patrimoniale privind
- utilizarea sau exploatarea unei opere;
- autorizarea traducerii publicate în culegeri, adaptarea sau transformarea operei;
- închirierea originalului şi a copiilor operei;
- revânzarea unei opere,
durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, pe o perioadă de 70 de ani.
Durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţa publică, în mod legal.
4. Este o transmisiune indivizibilă, fapt ce rezultă din caracterul unitar al patrimoniului defunctului (al masei succesorale) şi înseamnă că acceptarea sau renunţarea la moştenire este indivizibilă. Cu alte cuvinte, fiecare moştenitor trebuie să accepte moştenirea potrivit vocaţiei sale succesorale sau să renunţe la ea. El nu poate accepta o parte din moştenire şi să renunţe la altă parte.
Acceptarea sub beneficiu de inventar a moştenirii nu constituie o derogare de la principiul indivizibilităţii, ci o măsură de limitare a răspunderii moştenitorului pentru pasivul succesoral, în limitele activului succesoral.
7.3. Devoluţiunea succesorală legală
(moştenirea legală)
Devoluţiunea succesorală înseamnă determinarea persoanelor chemate să moştenească patrimoniul unei persoane fizice defuncte sau declarate judecătoreşte moartă.
Devoluţiunea succesorală este legală când legea este cea care stabileşte persoanele, ordinea şi cotele care li se cuvin din moştenire, şi testamentară, când o persoană fizică stabileşte prin testament cui se va transmite patrimoniul său la moartea sa.
Deci, deschiderea succesiunii are loc la data morţii celui care lasă moştenirea. În funcţie de data decesului se stabilesc:
a) persoanele cu vocaţie succesorală, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii;
b) dacă acceptarea sau renunţarea la succesiune a fost făcută în termenul de opţiune succesorală (6 luni de la deschiderea succesiunii), deoarece operează cu efect retroactiv;
c) momentul transmiterii succesiunii la moştenitori, care are loc chiar în momentul deschiderii succesiunii;
d) compunerea masei succesorale;
e) legea aplicabilă în cazul conflictului în timp al legilor succesorale, etc.
Locul deschiderii succesiunii este cel al ultimului domiciiu al defunctului. Dacă defunctul nu a avut domiciliul în ţară, procedura succesorală se va îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul a avut bunurile cele mai importante ca valoare.
Notarul public sesizat are obligaţia să verifice în prealabil competenţa teritorială, iar dacă constată că succesiunea este în competenţa altui birou notarial, să trimită cauza notarului public competent.
Pentru a moşteni, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să nu fie nedemnă de a moşteni;
c) să aibă vocaţie (chemare succesorală legală sau testamentară.
Capacitatea succesorală este recunoscută de lege tuturor persoanelor în viaţă la data deschiderii succesiunii fără nici o discriminare.
Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată în viaţă de lege.
Persoana concepută, dar nenăscută la data succesiunii este considerată că există, deci are capacitate succesorală, cu condiţia să se nască vie, indiferent cât de mare a fost durata vieţii persoanei concepute.
Persoanele juridice au numai capacitate succesorală testamentară, de la data dobândirii personalităţii juridice.
Nu au capacitate succesorală persoanele care nu mai există la data deschiderii succesiunii. Incapacitatea succesorală poate fi invocată de orice parte interesată.
Vocaţia (chemarea) succesorală înseamnă că persoana fizică sau juridică ce pretinde moştenirea trebuie să fie chemată de lege sau de testament la aceasta. Transmisiunea patrimoniului prin succesiune legală este un efect al raporturilor de familie, al ideii de coproprietate familială preluată din dreptul feudal german şi francez, după care transmiterea patrimoniului în scop de conservare a bunurilor în familie operează în baza legii.
În dreptul român au vocaţie succesorală legală virtuală rudele defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie şi, alături de oricare dintre acestea, soţul supravieţuitor.
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor;
b) în linie colaterală, după numărul naşterilor urcând de la una din rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă.
Vocaţia succesorală legală virtuală a rudelor în linie dreaptă descendentă sau ascendentă este nemărginită, pentru că limitarea este făcută natural şi nu legal. În schimb, vocaţia succesorală legală virtuală a rudelor în linie colaterală este limitată la gradul al IV-lea inclusiv, fapt determinat de lipsa unor sentimente de afecţiune reciprocă între persoanele aflate într-un grad mai mare de rudenie.
Prin urmare, nu toţi moştenitorii care au vocaţie succesorală legală vor fi chemaţi în concret la moştenire.
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea moştenitorului legal, care s-a făcut vinovat faţă de defunct sau de memoria defunctului, de fapte grave arătate limitativ de lege, din dreptul de a culege moştenirea acestuia.
Nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor prevăzute expres şi limitativ de lege, şi anume:
1) condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să-l omoare pe defunct;
2) acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală;
3) moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului nu a denunţat aceasta justiţiei.
7.4. Principiile generale ale devoluţiunii legale
În scopul împiedicării fărâmiţării moştenirii, legea instituie o ordine de chemare la moştenire folosind clasa (ordinul) de moştenitori şi gradul de rudenie, pe baza a trei principii, şi anume:
a) principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă;
c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire.
1. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali (al proximităţii claselor de moştenitori)
Clasa de moştenitori este o categorie de rude ale defunctului care exclude în totalitate de la moştenire o altă clasă sau este exclusă în totalitate de la moştenire de către o altă clasă.
Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori legali:
- clasa I a descendenţilor în linie dreaptă (copii, nepoţi, strănepoţi) fără limită de grad;
- clasa a II-a, clasă mixtă a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor) până la gradul al IV-lea, inclusiv;
- clasa a III-a, clasa ascendenţilor ordinari (bunici, străbunici) ai defunctului, fără limită de grad;
- clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (până la gradul al IV-lea inclusiv: unchii şi mătuşile, verii primari, fraţii şi surorile bunicilor defunctului).
Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numără un grad.
Gradul de rudenie se stabileşte în linie dreaptă după numărul naşterilor, iar în linie colaterală, după numărul naşterilor urcând până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă.
Linia de rudenie este formată din şirul gradelor. Linia poate fi dreaptă, atunci când rudele coboară (descind) una din alta, sau colaterală, când rudele coboară dintr-un ascendent comun.
Fig. 1. Structura arborelui genealogic
C0 – locul unde se întâlnesc cele două linii de rudenie: verticală şi colaterală (considerăm C0 ca fiind defunctul, faţă de care se raportează toţi ceilalţi)
I – linia de rudenie a fraţilor şi surorilor
II – linia de rudenie a nepoţilor şi unchilor şi mătuşilor
III – linia de rudenie a strănepoţilor şi bunicilor
Grad de rudenie I (al lui C0) = - cu părinţii
- cu copiii (C1)
Grad de rudenie II (al lui C0) = - cu fraţii şi surorile (F + S)
- cu bunicii (B)
- cu nepoţii (C2)
Grad de rudenie III (al lui C0) = - cu unchii şi mătuşile (U + M)
- cu nepoţii de fraţi şi surori (N)
Grad de rudenie IV (al lui C0) = - cu verii primari (VP)
- cu străbunicii (S)
Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali înseamnă că prezenţa fie chiar şi a unui singur moştenitor dintr-o clasă preferată (ex.: clasa I a descendenţilor) înlătură de la moştenire toate clasele subsecvente: a II-a, a III-a şi a IV-a. Cu alte cuvinte, un copil sau un nepot de fiu înlătură de la moştenire toate rudele care ar aparţine celorlalte 3 clase subsecvente, care potrivit legii au vocaţie legală virtuală la moştenirea defunctului.
Deci, o clasă de moştenitori legali este chemată concret la moştenire numai dacă nu există nici un moştenitor acceptant din clasele anterioare din ordinea de preferinţă stabilită de legiuitor.
2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă
Acest principiu stabileşte că în interiorul aceleeaşi clase, rudele mai apropiate în grad înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat. De exemplu, copiii exclud pe nepoţi, părinţii pe bunici, etc.
Există două excepţii de la principiul proximităţii gradului de rudenie, şi anume:
a) în cadrul clasei a II-a de moştenire părinţii defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii sau sororile defunctului şi descendenţii acestora (rude de gradul II şi IV);
b) în cazul reprezentării succesorale, care reprezintă un drept legal de moştenire acordat numai descendenţilor în linie dreaptă la infinit (copil, nepot, strănepot, etc) şi în linie colaterală descendenţilor fraţilor şi surorilor până la gradul IV (numai copil de frate sau soră).
În cazul reprezentării succesorale aceşti moştenitori nu vin la moştenire în nume propriu ci în numele ascendentului (al părintelui decedat), iar împărţirea moştenirii nu se face pe capete ci pe tulpini.
Exemplu: În cazul în care defunctul a avut trei fii din care F1 şi F2 sunt în viaţă, iar F3 este decedat, dar are doi copii C1 şi C2, aceştia vor veni la moştenire în numele tatălui lor predecedat şi vor lua partea de moştenire a acestuia, adică 1/3.
Deci, moştenirea nu se împarte în mod egal între cei patru moştenitori (F1, F2, C1 şi C2), ci pe tulpini (F1, F2 şi F3).
Tulpina corespunde cu autorul predecedat pe care îl reprezintă moştenitorii reali şi care culeg partea din moştenire la care ar fi avut dreptul acesta.
1. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie
Deci, moştenirea se împarte în părţi egale între rudele chemate la moştenire din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de rudenie (ex.: fraţii între ei, copiii sau nepoţii, etc.).
Există unele excepţii de la acest principiu:
a) împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul în care moştenitorii de acelaşi grad vin la succesiune prin reprezentare;
b) cazul fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite ale defunctului;
c) în interiorul clasei a II-a părinţii (rude de gradul I) culeg o cotă fixată de lege indiferent de numărul colateralilor privilegiaţi (fraţi şi surori, care sunt rude de gradul II ) cu care vin la concurs;
d) soţul supravieţuitor va culege o cotă stabilită de lege când vine la concurs cu orice clasă de moştenitori legali, indiferent de numărul lor.
7.5. Reguli speciale privind diferitele categorii de moştenitori legali
1. Clasa I de moştenitori: descendenţii defunctului
Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, indiferent de sex sau dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite ori dacă sunt din afara căsătoriei, dar filiaţia lor a fost stabilită potrivit legii sau au fost adoptaţi.
Descendenţii pot veni la moştenire în nume propriu, caz în care împărţirea moştenirii se face între ei, în mod egal, sau prin reprezentare, situaţie în care împărţirea succesiunii se face pe tulpini.
Descendenţii de gradul I (copiii defunctului) pot veni la succesiune numai în nume propriu şi niciodată prin reprezentare.
Dacă alături de descendenţi, la moştenire vine şi soţul supravieţuitor, se va calcula mai întâi cota ce se cuvine acestuia de ¼ din moştenire, restul de ¾ din moştenire revenind descendenţilor.
2. Clasa a II-a de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
Aceşti moştenitori legali vin la moştenire în lipsa moştenitorilor din clasa I a descendenţilor. Ei sunt privilegiaţi pentru că înlătură de la moştenire pe ascendenţii ordinari (clasa a III-a) şi colateralii ordinari (clasa a IV-a).
Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii (tatăl şi mama) defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
Dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi, moştenirea se va împărţi în mod egal între ei (în 2 părţi).
Dacă vin în concurs cu colateralii privilegiaţi, pot exista două situaţii:
a) dacă trăieşte un singur părinte el va primi ¼ din moştenire, iar ¾ vor reveni colateralilor privilegiaţi, indifrent de numărul lor;
b) dacă trăiesc ambii părinţi, ei vor primi împreună ½ din moştenire, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.
Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor, alături de părinţii defunctului şi fraţii şi surorile acestuia, el va moşteni 1/3 din masa succesorală.
Dacă soţul supravieţuitor vine la concurs numai cu părinţii defunctului (sau unul dintre ei) sau numai cu fraţii şi surorile defunctului, atunci moşteneşte ½ din succesiune.
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv.
Ei vor moşteni succesiunea astfel:
a) întreaga moştenire dacă vin singuri;
b) ¾ dacă vin în concurs cu un părinte al defunctului;
c) ½ dacă vin în concurs cu ambii părinţi.
Partea lor de moştenire se va împărţi în mod egal, pe capete, între fraţii şi surorile defunctului care provin din aceaşi căsătorie (fraţi buni), consangvini (fraţi după tată) sau uterini (fraţi după mamă dar alt tată). Dacă descendenţii din fraţi şi surori vin la moştenire prin reprezentare, împărţirea se va face pe tulpini şi subtulpini.
Când fraţii şi surorile provin din căsătorii diferite, împărţirea moştenirii se va face pe linii. Succesiunea se va împărţi în două părţi, din care una se va atribui liniei paterne şi alta liniei materne.
Fraţii consangvini iau parte în linia paternă, cei uterini numai în linia maternă, iar fraţii buni iau parte în ambele linii, primind de două ori mai mult (privilegiul dublei legături).
Colateralii privilegiaţi pot veni la succesiune numai în nume propriu, în timp ce descendenţii lor pot veni atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare.
3. Clasa a III-a de moştenitori legali: ascendenţii ordinari
Sunt cuprinşi aici bunicii, străbunicii etc. defunctului şi vor veni la moştenire dacă nu există reprezentanţi din primele două clase.
Dacă vin în concurs cu soţul supravieţuitor, acesta va culege ¾ din masa succesorală, iar cota ascendenţilor ordinari este de ¼, indiferent de numărul lor.
4. Clasa a IV-a de moştenitori legali: colaterali ordinari
Vocaţia succesorală generală a colateralilor ordinari este admisă de lege până la gradul IV inclusiv.
Ei pot fi de grade diferite (unchi, mătuşi, veri primari, etc.), iar chemarea la moştenire se face conform principiului proximităţii gradului de rudenie, iar în cadrul aceluiaşi grad, împărţirea se face în mod egal.
Dacă vor veni în concurs cu soţul supravieţuitor, acesta va culege ¾ din moştenire.
5. Dreptul la abitaţie al soţului supravieţuitor
Soţul supravieţuitor, care nu are altă locuinţă proprie, va avea, până la ieşirea din indiviziune şi cel puţin un an de la data deschiderii succesiunii, în afara celorlalte drepturi succesorale conferite de lege, un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune.
Dreptul la abitaţie este temporar. El durează până la ieşirea din indiviziune, dar nu mai puţin de un an de la deschiderea succesiunii. El va înceta dacă soţul supravieţuitor se recăsătoreşte înainte de executarea ieşirii din indiviziune.
6. Dreptul statului asupra moştenirii vacante
Codul civil stabileşte că în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Vocaţia succesorală a statului poate coexista cu drepturile unor legatari, atunci când aceste legate nu epuizează întreaga masă succesorală.
Ea poate coexista şi cu drepturile unor moştenitori dezmoşteniţi (exheredaţi), statul urmând să culeagă partea disponibilă.
7.6. Succesiunea testamentară
7.6.1. Testamentul
Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viaţă de tot sau parte din avutul său.
a) Testamentul este un act juridic unilateral, care trebuie să întrunească condiţiile de validitate cerute de lege (privind capacitatea, viciile de consimţământ, cauza şi modalităţile voinţei) şi care conţine manifestarea de voinţă unilaterală a testatorului de a produce efecte juridice.
b) Testamentul este un act juridic esenţialmente personal şi individual care nu poate fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviinţarea ocrotitorului legal. Deci exprimă voinţa unei singure persoane.
c) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte, întrucât efectele sale se produc numai la moartea testatorului.
d) Testamentul este un act juridic solemn, adică trebuie să respecte condiţiile de formă cerute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute.
e) Testamentul este un act juridic esenţialmente revocabil, în sensul că testatorul poate reveni la dispoziţiile sale testamentare până în momentul morţii sale.
Testamentul poate să cuprindă alături de legate sau chiar în lipsa legatelor, alte dispoziţii de ultimă voinţă a testatorului:
1) sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali de natură patrimonială (legate) sau de altă natură;
2) numirea unui executor testamentar, împuternicit să execute dispoziţiile testamentare;
3) exheredări, adică înlăturarea de la succesiune a unor moştenitori legali;
4) revocarea totală sau parţială a unui testament anterior ori retractarea revocării anterioare;
5) partajul bunurilor;
6) recunoaşterea unui copil;
7) dispoziţii cu privire la funeralii şi îngropare, precum şi orice alte dispoziţii de ultimă voinţă.
Există două mari categorii de testament: ordinare şi privilegiate. În prima categorie se includ:
1) Testamentul olograf care nu este valabil decât dacă este scris în totalitate, datat şi semnat de mâna testatorului. Deci el nu poate fi făcut prin mijlocirea unui intermediar sau mandatar, ci trebuie să fie opera exclusivă şi personală a testatorului. El va avea puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată.
2) Testamentul autentic este autentificat de un notar public în conformitate cu legea. El prezintă avantajul că poate fi folosit şi de persoane care nu ştiu să scrie şi să citească sau nu pot semna din cauze de infirmitate. El are puterea doveditoare a înscrisului autentic şi, spre deosebire de testamentul olograf, el nu poate rămâne secret. Un exemplar original se păstrează în arhiva notarului public.
3) Testamentul mistic (secret), ca formă intermediară între primele două, este semnat de mâna testatorului, strâns şi sigilat, prezentat judecătoriei (sau notarului public) în vederea efectuării formalităţilor cerute de lege pentru autentificare.
Testamentele excepţionale sau privilegiate sunt acelea pe care legea le scuteşte de îndeplinirea formalităţilor obişnuite, din cauza împrejurărilor excepţionale în care sunt făcute:
1) Testamentul militarilor, aflaţi în misiune sau prizonieri, într-o localitate asediată sau fără comunicaţii cu exteriorul din cauza războiului. El se face în faţa unui ofiţer superior, asistat de doi martori.
2) Testamentul maritim, poate fi făcut atât de membrii echipajului, cât şi de călători, în faţa comandantului navei sau un înlocuitor al acestuia şi doi martori. El se întocmeşte în două exemplare originale.
7.6.2 Legatul
Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care la decesul său vor primi o parte sau întregul patrimoniu al testatarului.
Legatul trebuie să îndeplinească trei condiţii:
a) să existe un testament în care să fie cuprins legatul;
b) testatarul trebuie să indice în mod precis persoana legatarului;
c) testatarul să determine precis lucrul legat (dobândit de legatar).
7.6.3. Exheredarea
Exheredarea (dezmoştenirea este dispoziţia de ultimă voinţă a testatarului prin care acesta înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali, rude sau soţ supravieţuitor.
Testatarul nu poate exercita nelimitat dreptul de exheredare cu privire la orice categorie de moştenitori legali.
Legea protejează dreptul celor mai apropiate rude şi soţului testatarului, instituind rezerva succesorală. Rezerva succesorală reprezintă o parte a moştenirii de care testatarul nu poate dispune sau chiar dacă a dispus, actul său de dispoziţie este ineficace faţă de lege.
Moştenitorii rezervatari pot fi dezmoşteniţi numai la partea din moştenire care excede rezerva succesorală numită cotitate disponibilă.
Exheredarea poate fi directă când este făcută în mod expres şi indirectă, atunci când rezultă din instituirea unuia sau mai mulţi legatari care urmează să culeagă moştenirea, în dauna unor moştenitori legali nerezervatari.
Exheredarea poate fi şi ca sancţiune / clauză penală când testatarul înlătură de la moştenire pe acei moştenitori care ar ataca testamentul cu acţiune în nulitate. Ea constituie o măsură de apărare a dispoziţiilor testatarului.
Rezerva succesorală este partea moştenirii pe care legea o atribuie în mod imperativ moştenitorilor rezervatari, fără a ţine seama de voinţa liberă a defunctului. La rezervă se adaugă şi donaţiile pe care defunctul le-a făcut în timpul vieţii.
Sunt moştenitori rezervatari următoarele categorii de moştenitori:
1) descendenţii defunctului de orice grad (copii, nepoţi, strănepoţi), deci toţi moştenitorii legali din clasa I;
2) părinţii defunctului;
3) soţul supravieţuitor.
Rezerva descendenţilor de gradul I variază ca mărime în funcţie de numărul lor şi este de ½ din moştenire dacă defunctul a lăsat un copil, 2/3 din moştenire dacă a lăsat 2 copii şi ¾ din moştenire dacă a lăsat 3 sau mai mulţi copii. Rezerva se stabileşte şi se atribuie colectiv (în indiviziune) şi se va împărţi între copii în mod egal, în funcţie de numărul lor (pe capete).
Corelativ se va stabili cotitatea disponibilă.
Rezerva ascendenţilor privilegiaţi (a părinţilor) este ½ din moştenire dacă vin la succesiune ambii părinţi şi de ¼ din moştenire dacă vine la succesiune un singur părinte.
Rezerva soţului supravieţuitor este ½ din cota succesorală ce i se cuvine în calitate de moştenitor legal.
Întrucât el vine la moştenire în concurs cu orice clasă de moştenitori, partea sa succesorală va cunoaşte modificări astfel:
a) 1/8 din moştenire dacă vine în concurs cu moştenitori din clasa I (descendenţii) indiferent de grad şi de număr (jumătate din cota legală de ¼);
b) 1/6 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi, indiferent de număr (jumătate din cota legală de 1/3);
c) ¼ din moştenire dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi (jumătate din cota legaă de ½);
d) 3/8 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari, indiferent de număr (jumătate din cota legală de ¾);
e) ½ din moştenire în lipsa oricărei rude din cele patru clase de moştenitori legali, adică jumătate din întreaga moştenire în concurs cu beneficiarul liberalităţii (dacă există)
7.6.4. Execuţia testamentară
Execuţia testamentară înseamnă instituirea, prin testament a executorului testamentar, care reprezintă un mandat special prin care acesta supraveghează şi asigură executarea dispoziţiilor testamentare.
Notarul public competent va elibera persoanei desemnate de testator certificatul constatator al acestei calităţi. În lipsa unei asemenea persoane, executarea testamentului este în sarcina moştenitorilor legali şi legatarilor universali.
Executorul testamentar se desemnează mai ales când există moştenitori minori, interzişi sau absenţi, caz în care acesta este obligat să ceară punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere.
Executorul testamentar fără sezină are doar dreptul de supraveghere şi control al executării dispoziţiilor testamentare, iar cel cu sezină are, în plus şi dreptul şi obligaţia de a executa el însuşi dispoziţiile testamentare.
|
