Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil

Pentru anumite categorii de persoane fizice aflate în situaţii speciale datorită vârstei, stării de sănătate mintală sau altor împrejurări deosebite, legea civilă oferă mijloace proprii de ocrotire.

Este vorba despre ocrotirea minorilor, a alienaţilor şi debililor mintali, a bolavilor psihic periculoşi, precum şi a unor persoane fizice care, deşi au capacitate de exerciţiu deplină, se află în anumite situaţii deosebite, prevăzute de lege.

5.2.1.      Ocrotirea minorului

Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin tutelă sau prin curatelă.

a)      Ocrotirea părintească este cârmuită de următoarele principii:

1.       drepturile părinteşti se exercită şi îndatoririle părinteşti se îndeplinesc numai în interesul copilului;

2.       părinţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori;

3.       conţinutul ocrotirii părinteşti nu diferă după cum copilul este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie;

4.       părinţii nu au nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părinţilor, afară de dreptul la moştenire şi de dreptul la întreţinere;

5.       exercitarea ocrotirii părinteşti se realizează sub controlul societăţii, în special al statului.

Ocrotirea părintească privind persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.

Prin excepţie, ocrotirea părintească se exercită doar de către unul dintre părinţi, în cazurile prevăzute de lege şi anume atunci când unul dintre părinţi este mort, este decăzut din drepturile părinteşti, este pus sub interdicţie, este dispărut, execută o pedeapsă privativă de libertate, etc.

Ocrotirea părinteaască are o latură personală şi o latură patrimonială.

Latura personală vizează ocrotirea persoanei copilului şi anume: îngrijirea sănătăţii şi dezvoltarea lui fizică şi intelectuală (educarea, învăţătura şi pregătirea profesională).

Latura patrimonială constă în administrarea bunurilor minorului şi reprezentarea legală a minorului sub 14 ani în actele juridice sau, după caz, încuviinţarea actelor juridice ale minorului cu capacitate civilă de exerciţiu restrânsă.

Ocrotirea părintească încetează la împlinirea vârstei de 18 ani a minorului sau data la care, femeia mai mică de 18 ani se căsătoreşte.

Pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a ocrotirii părinteşti poate fi angajată răspunderea penală, contravenţională sau civilă a părinţilor.

b) Tutela minorului este acel mijloc juridic de ocrotire care intervine atunci când minorul este lipsit de ocrotire părintească.

Principiile care guvernează tutela minorului sunt următoarele:

1)      tutela se exercită exclusiv în interesul minorului;

2)      tutorele nu are vreun drept asupra bunurilor minorului şi nici minorul asupra bunurilor tutorelui.

Tutela minorului se deschide în următoarele cazuri:

-        ambii părinţi sunt morţi, dispăruţi sau declaraţi morţi pe cale judecătorească;

-        ambii părinţi sunt necunoscuţi;

-        ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau sunt puşi sub interdicţie.

            Tutorele este numit de către autoritatea tutelară de la domiciliul minorului şi acesta  poate fi orice persoană fizică cu capacitate de exerciţiu deplină şi cu bune purtări în familie şi societate.

            Ocrotirea minorului prin tutelă conţine, ca şi ocrotirea părintească, două laturi:

1)      latura personală care priveşte sănătatea  şi dezvoltarea fizică şi intelectuală a minorului;

2)      latura patrimonială, care priveşte administrarea bunurilor minorului şi reprezentarea legală a minorului sub 14 ani, respectiv, încuviinţarea prealabilă a actelor juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

            c) Curatela minorului este un mijloc de ocrotire a minorului, însă are un caracter temporar şi subsidiar.

            Curatela minorului se instituie în următoarele cazuri:

            1) când există interese contrare între minor şi părinţi sau tutore (ex.: în litigiile de ieşire din indiviziune);

            2) când se înlocuieşte tutorele cu un alt tutore, până la intrarea în funcţiune a noului tutore;

            3) minorul este pus sub interdicţie, până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie;

            4) părintele sau tutorele minorului este împiedicat vremelnic să îl ocrotească.

Curatelei minorului i se aplică, în mod corespunzător, regulile de la tutela minorului.

5.2.2.      Ocrotirea bolnavului psihic prin interdicţia judecătoreaască

Interdicţia judecătoreaască este acea măsură de ocrotire care poate fi dispusă numai de către instanţa judecătorească atunci când persoana fizică este lipsită de discernământul necesar îngrijiri intereselor sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale şi constă în lipsirea de capacitatea de exerciţiu şi instituirea tutelei.

Interdicţia judecătoreaască nu trebuie confundată cu tratamentul medical obligatoriu care se aplică bolnavului psihic periculos, principalele deosebiri fiind următoarele:

1. punerea sub interdicţie se dispune numai de instanţa judecătorească, în vreme ce tratamentul medical obligatoriu se dispune de către o autoritate medicală;

2. împotriva măsurii dispuse pe cale administrativă, de către autoritatea medicală se poate face contestaţie la instanţa judecătorească;

3. cel pus sub interdicţie devine lipsit de capacitate civilă de exerciţiu, pe când tratamentul medical nu are nici un efect asupra capacităţii civile de exerciţiu asupra celui în cauză.

Punerea sub interdicţie presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond:

a)      persoana care urmează a fi pusă sub interdicţie să fie lipsită de discernământ;

b)      cauza lipsei de discernământ să fie alienaţia ori debilitatea mintală;

c)      lipsa de discernământ să nu îi permită persoanei respective să se îngrijească de interesele sale.

Punerea sub interdicţie poate fi cerută de oricine are interes, inclusiv de cel ce urmează a fi pus sub interdicţie, de autoritatea tutelară, de procuror sau chiar instanţa judecătorească poate declara, din oficiu, procedura punerii sub interdicţie.

Cererea de punere sub interdicţie se soluţionează, în primă instanţă, de către tribunalul în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana în cauză.

Punerea sub interdicţie produce două efecte:

1.       lipsirea de capacitate civilă de exerciţiu;

2.       instituirea tutelei interzisului.

Când cel pus sub interdicţie este un minor aflat sub ocrotire părintească, nu se va mai numi un tutore, ci minorul va rămâne sub ocrotire părintească până la majorat, după care autoritatea tutelară va putea numi un tutore.

5.2.3.      Ocrotirea persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină,

aflată în situaţii deosebite

            Alături de curatela persoanei lipsite de capacitatea de exerciţiu restrânsă (aşa-numita curatelă a incapabilului), legea reglementează şi aşa-numita curatelă a capabilului, instituită în favoarea persoanei cu capacitate de exerciţiu deplină, dar care se află într-o situaţie deosebită, expres prevăzută de lege.

            Curatela incapabiului este guvernată de regulile aplicabile tutelei, iar curatela capabilului se supune regulilor aplicabile mandatului.

            Curatela capabilului se va putea institui de autoritatea tutelară dacă:

            1) din cauza bătrâneţei, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate personal să-şi administreze bunurile ori să-şi apere interesele în mod normal, şi din motive temeinice nu-şi poate numi un reprezentant;

            2) o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general, ori persoana în cauză a dispărut, etc.