IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL MARITIM

Prin izvoare ale Dreptului comercial maritim autorii de doctrină specialişti ai domeniului înţeleg, astfel cum şi practica maritimă confirmă şi jurisprudenţa recunoaşte:

1.  Condiţiile materiale de existenţă ale societăţii care generează
normele juridice de drept comercial maritim la un moment dat al
practicilor activităţilor omeneşti pe mare şi,

2.              Formele de exprimare a normelor juridice de drept comercial
maritim prin actele normative sancţionate de legiuitor.

în ştiinţa şi practica Dreptului comercial maritim se operează însă mai puţin cu primul şi mai mult, ca regulă generală, în mod obişnuit, cu cel de al doilea termen şi anume, termenul de formă şi exprimare a izvoarelor de drept prin acte normative.

Asupra modului în care au apărut şi evoluat şi sunt exprimate actele normative ce se constituie ca izvoare ale Dreptului comercial maritim, se impune observaţia că acestea se caracterizează prin reguli şi norme juridice proprii, distincte de regulile şi normele juridice ce guvernează toate celelalte activităţi comerciale ce se desfăşoară pe uscat, pe căile terestre.

Astfel, pe când cea mai mare parte a dreptului care reglementează activităţile comerciale pe uscat îşi are obârşia în legi scrise care implică o anumită tehnică în redactarea şi interpretarea lor, dimpotrivă, regulile care cârmuiesc comerţul pe mare îşi au, în principal izvorul în practicile navigatorilor din evul mediu, care au găsit soluţii adecvate particularităţilor ce le prezintă activităţile comerciale ce se desfăşoară pe mare şi care aveau să devină izvoarele normative ale Dreptului comercial maritim.

Aceste practici statornicite în oraşele porturi medievale de la Marea Baltică, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Adriatică în care se desfăşurau importante activităţi de comerţ maritim, au trecut printr-un continuu proces de transformare şi perfecţionare determinat de progresul tehnico-ştiinţific cât şi de succesiunea orânduirilor economice şi sociale, luând în cele din urmă forma actelor normative de o astfel de perfectă codificare actualizată condiţiilor zilelor noastre.

Faptul că comerţul maritim guvernat de Dreptul comercial maritim prezintă un pregnant şi nelipsit - permanentizat caracter internaţional determină distincfia izvoarelor Dreptului comercial maritim în izvoare interne şi izvoare internaţionale de drept ce se prezintă sub formă de acte maritime, denumite în mod uzual curent, izvoare interne legislative şi respectiv convenţii internaţionale maritime.

în categoria izvoarelor legislative interne ale Dreptului comercial maritim se înscriu în principal Codul comercial şi Ordonanţa Guvernului României nr. 42/1997 privind transportul naval modificată şi completată prin Legea nr. 412/2002.

Codul comercial ca principal izvor de drept comercial maritim constituie reglementarea de bază a activităţilor comerciale maritime. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile juridice fundamentale ale Dreptului comercial maritim precum, spre exemplu: nava maritimă de transport, contractul de navlosire, avaria maritimă comună, asigurarea maritimă etc.

Deşi Codul comercial apare sub numeroase aspecte depăşit în litera sa de text prin evoluţia societăţii româneşti în contextul progresului înregistrat de întreaga societate omenească pe toate planurile sale de afirmare, el rămâne încă actul normativ de referinţă la care face trimitere şi se raportează orice lege comercială maritimă astfel cum este şi Ordonanţa Guvernamentală nr. 42/1997 privind transportul naval.

Ordonanţa nr. 42/1997 privind transportul naval şi Legea nr. 412/2002 înlocuiesc Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă ale cărui reguli dealtfel le preia în principiu cu excepţia normelor specifice fostului sistem totalitar, incompatibile cu trecerea României la economia de piaţă. Ordonanţa nr. 42/1997 şi Legea nr. 412/2002 abrogă dealtfel în mod expres Decretul 443/1972 cu excepţia capitolului VI - „Sancţiuni" pe care îl menţin în vigoare prin faptul că acesta nu contravine vreunei reguli prevăzute prin normele juridice consacrate de noua ordonanţă.

Reflectând ca de altfel şi Codul comercial, la vremea editării, preocuparea de armonizare a regulilor legislaţiei comerciale maritime interne cu principiile, instituţiile juridice şi normele de drept comercial maritim codificate prin numeroase convenţii internaţionale maritime la care România participă, Ordonanţa nr. 42/1997 şi Legea nr. 412/2002 privind transportul naval, prin regulile pe care le stabileşte cu caracter de norme imperative, reconfirmă preocuparea statornică comerţului maritim românesc de a se menţine în sfera integrator-euro-atlantică şi chiar globală a principiilor fundamentale ale relaţiilor economice internaţionale în cadrul cărora a apărut şi evoluează regulile Dreptului comercial maritim.

în acest sens, ne raliem opiniilor exprimate de numeroşi autori de doctrină maritimă şi ca şi de practicienii specialişti din comerţul maritim potrivit cărora prin modul de exercitare a operaţiunilor în cadrul activităţilor din domeniul transporturilor maritime deservind cu preeminenţă comerţul internaţional maritim, România a fost şi este dintotdeauna „integrată euro-atlantic". Fără această permanenţă, alinierea la practicile normelor şi regulilor comerciale maritime nu putea şi nu poate fi concepută existenţa comercianţilor maritimi români în sfera comerţului maritim european şi mondial chiar.

Astfel, implementând esenţa regulilor codificate prin numeroase convenţii maritime internaţionale la care România participă în mod statornic-consecvent, Ordonanţa Guvernului României nr. 42/1997 şi Legea nr. 412/2002 privind modificarea şi completarea acesteia privind transportul naval, ca de altfel, la rândul său, vechiul Decret nr. 443/1972, ca principal act normativ de forţă juridică dominantă în categoria izvoarelor de drept comercial maritim intern, apără, prin principiile şi instituţiile juridice proprii, cele mai importante valori socio-umane care se constituie în categoria valorilor sociale fundamentale ale omenirii, începând cu ocrotirea vieţii umane pe mare şi prevenirea poluării mediului marin. Totodată prin consacrarea unor norme de o înaltă exigenţă privind regulile siguranţei navigaţiei pe mare şi ale ordinii navigaţiei în porturi şi în apele maritime naţionale, aceste acte normative promovează şi asigură securitatea comercială a expediţiilor maritime de transport, executarea cărora implicând imense valori materiale constând în valoarea marilor cantităţi de mărfuri transportate şi a navelor transportatoare cuprinse în sfera activităţilor comerciale maritime.

Pornind de la dispoziţiile normative ale Codului comercial de esenţă strict comercială privind echipajul şi comandantul navei maritime de transport, noua legislaţie consacră norme, adesea şi cu aspect de reguli de drept administrativ în domeniul maritim care instituie măsuri de protejarea apelor maritime împotriva poluării cu hidrocarburi şi alte substanţe poluante, în acelaşi cadru al sancţionării prin norme cu caracter imperativ, această legislaţie implementează prin însuşirea reglementărilor convenţiilor internaţionale, instituţia salvării pe mare a vieţilor omeneşti şi a navelor.

Izvoarele internaţionale ale Dreptului comercial maritim îşi au sorgintea în practicile navigatorilor din începuturile comerţului pe mare începând cu zone maritime restrânse, practici statornicite concomitent cu o permanentă tendinţă de generalizare şi uniformizare constantă în cele din urmă în preocupările de codificare a regulilor de guvernare uniform generalizată datorită acţiunilor concertate ale unor organizaţii neguvernamentale cu interese şi acţiune iniţial zonală.

Ca o consecinţă firească a progresului permanent al procesului de dezvoltare a societăţii omeneşti prin noile condiţii social -economice determinate de cuceririle ştiinţei şi tehnicii cu efecte imediate în dezvoltarea explozivă a producţiei de mărfuri şi implicit a volumului şi necesităţilor schimburilor în plan internaţional, interesul şi preocupările de codificare uniformă a regulilor comerţului maritim au dobândit un caracter interguvernamental de manifestare generalizată a preocupărilor pentru o permanentă adaptare la cerinţele moderne actuale şi de perspectivă impuse de comerţul maritim, a regulilor general-uniforme ale dreptului comercial maritim.

Astfel de Ia regulile vechilor conferinţe şi convenţii maritime zonale-continentale, de o aplicabilitate adesea limitată, s-a ajuns, în zilele noastre, prin adaptarea, extinderea şi generalizarea acestora, la reguli uniforme de drept comercial maritim, consacrate prin convenţii ale organelor şi organismelor specializate în domeniul comerţului maritim ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţia guvernamentală internaţională cu o certă vocaţie planetară prin participarea tuturor statelor lumii.

Investite cu forţa juridică a O.N.U., actualele în vigoare convenţii internaţionale maritime care privesc regulile comerţului maritim constituie veritabile izvoare ale dreptului comercial maritim ca o consecinţă a obligativităţii statelor participante la aceste convenţii de preluare şi implementare a principiilor şi normelor acestora de către legislaţiile lor naţionale. Din numeroasele convenţii internaţionale care se constituie în astfel de izvoare ale Dreptului comercial maritim, punem în evidenţă, printr-o succintă prezentare pe cele câteva care au o semnificaţie şi un caracter de mai largă cuprindere şi acoperire a principiilor, instituţiilor juridice şi normelor ce guvernează în prezent activităţile din sfera comerţului maritim, astfel cum o vom face într-o secţiune ce urmează potrivit specificului domeniului de abordare a fiecărei convenţii internaţionale.